Operatorii de telefonie mobilă și afinitățile politice

Am văzut inițial poza asta la Matei Psatta pe Facebook. Apoi articolul acesta la Lorand Minyo. Așa că m-am simțit și le-am explicat pe scurt ce înseamnă FLASH SMS (detalii). E un mesaj puțin diferit de cel normal, sms. Adică îți apare pe ecran și nu îl poți salva, șterge, muta, îl vezi o dată și pa, la reverede. Seamănă, atenție, am spus seamănă cu unele sms-uri trimise de către operatori, cu cele care te informează ce cost ai sau cât e factura emisă, ori mesaje promoționale (despre servicii și oferte ale operatorilor). Ce nu știe multă lume e că sunt firme (exemplu) care fac mobile marketing (de obicei SPAM) utilizând servere din afara țării, astfel încât, chiar dacă se vor face reclamații către operatori, aceștia nu pot decât să blocheze centrele de sms de la care au fost transmise, care oricum se pot schimba.

Concluzie, FLASH SMS-ul poate fi trimis de pe unele telefoane care au aplicații speciale în acest sens (detalii), de către firme de mobile marketing, NU doar de către operatori care trimit așa-numitele Broadcast SMS. Deci niciun operator nu are vreo afinitate politică, încă nu suntem în Coreea de Nord.

Acest articol are 6 comentarii

  1. ovi sirb

    Pot fi trimise de pe majoritatea telefoanelor Nokia, cele vechi (nu stiu daca si cele noi), simplu, alegand Flash Message.

    De asemenea, nu stiu cum e cu iPhone-ul, insa Androidul ofera optiune de salvare a mesajului, care salveaza si numarul de la care a fost primit.

    1. Ionut Bunescu

      Pe Nokia E71 n-am asa ceva, dar e bine de stiut. Acum am Android, SGS2, dar nu ai cum sa salvezi, ca apare pe ecran si poti da doar OK.

  2. aHUIBAN

    Ce idiotenie. Ma refer la continutul mesajelor…

Lasă un răspuns