50 Flares 50 Flares ×

Ca să înțelegem în ce țară trăim, nu doar în cea în care din 1989 încoace nu s-au construit decât bucățele de autostradă și 4 stații de metrou (nici alea noi, ci doar finalizate), aflați că Teatrul de Operetă și Musical “Ion Dacian” este primul teatru cu specific musical construit în România, după Revoluție! Asta după ce în 1986, sediul cel vechi a fost dărâmat de regimul Ceaușescu (timp în care activitatea Teatrului de Operetă a funcționat pe unde a putut). Noul sediu se află în spatele Bibliotecii Naționale (Bd. Octavian Goga, nr.1) și a costat 8,5 milioane de euro, finanțarea fiind doar de la Ministerul Culturii (cine din Top 300 să doneze bani pentru cultură, că nu are vizibilitate apoi…).

Teatrul de Operetă și Musical “Ion Dacian” dispune de o sală cu 550 de locuri, a treia ca mărime din București – 6381 mp, trei nivele, scenă de 14 metri lățime, 20 de metri adâncime și dotată #cudetoate, sunet crystal clear, decoruri impresionate (stânci, elefanți, clădiri), pentru România pare ireal, I R E A L de frumos!

 

 

În plus, are un bar cu suficiente mese cât să acomodeze oamenii prezenți la spectactol, astfel încât să poată veni ceva mai devreme, să bea un pahar de vin, o cafea sau o apă. Prețurile din bar sunt la nivelul cluburilor mari/barurilor cunoscute din București – 8 lei o apă, 16 lei un pahar de vin, 22-24 de lei un long drink.

 

 

Stephen Barlow, regizorul ”Fantomei la operă” a fost și el prezent la conferința de presă unde ne-a spus câteva detalii care nu apar nici în comunicatele de presă, nici la TV: astfel am aflat că instructorul vocal de la Opera din Londra a venit să facă un workshop cu artiștii români, iar când Barlow i-a cerut părerea despre ai noștri, instructorul a zis ca românii sunt atât de buni încât ar putea juca chiar și la Londra. Mai în glumă, mai în serios, Barlow l-a rugat să nu le comunice asta și lor, pentru că îi vrea aici, în România.

 

 

”Fantoma de la operă” este cea mai de succes producție de divertisment din istorie, cu încasări de peste 6 miliarde de dolari și, totodată, este cea mai longevivă producție de la Broadway, depășind recordul de 7486 de reprezentații stabilit de musicalul „Cats”. Se joacă în 43 de țări (în Londra fără întrupere din 27 septembrie 1986 – cam cu o lună înainte să mă nasc eu). Spectacolul Fantoma de la Operă este adaptat în 14 limbi, distins cu peste 70 de premii și vizionat de peste 130 de milioane de spectatori în întreaga lume.

 

 

În România, spectacolul este diferit de celelate adaptări ale versiunii originale, Stephen Barlow a schimbat coordonatele temporale ale acțiunii pe care a plastat-o în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Echipa din spatele piesei numără 250 de persoane, musical-ul având un buget de 400.000 euro. Ca să înțelegeți succesul de care se bucură Fantoma de la Operă, biletele pentru primele reprezentații s-au vândut în două ore (adică ce atâta Andre Rieu). Momentan sunt sold out toate spectacolele până pe 1 martie.

 

Premiera a avut loc aseară, 24 ianuarie 2015, iar invitația primită a fost o bucurie pentru mine și Diana mea, mai ales pentru că am putut face fericiți alți doi oameni dragi, întrucât deja aveam bilete cumpărate pentru marți, 27 ianuarie, iar după cum spuneam mai sus, totul este deja sold-out.

 

Fantoma de la Operă

 

Muzica: Andrew Lloyd Webber

Versuri: Charles Hart

Versuri suplimentare: Richard Stilgoe

Libret: Richard Stilgoe și Andrew Lloyd Webber

După romanul Fantoma de la Operă de Gaston Leroux

Regia: Stephen Barlow

Scenografia: Andrew Riley

Coregrafia: Ewan Jones

Lighting design: Howard Hudson

Dirijori: Istvan Sillo/Ciprian Teodorașcu

Traducerea și adaptarea: Ernest Fakezas

 

 

Distrbuția premierei

 

Fantoma: Adrian Nour

Christine Daaé: Irina Baianț

Raoul, Viconte de Chagny: Florin Ristei

Monsieur André: Andrei Lazăr

Monsieur Firmin: Valentino Tiron

Carlotta Giudicelli: Gabriel Daha

Ubaldo Piangi: Samuel Druhora

Madame Giry: Dana Rotaru

Meg Giry: Alexandra Giurcă

Cu participarea Orchestrei, Corului și Baletului Teatrului de Operetă și Musical “Ion Dacian”

 

  

 

 

 

 


Dă un like și-un share, mon cher!

One Response to “Primul teatru musical construit în România după ‘89 + Kumfu la Fantoma de la Opera”

  1. Eu am bilet pe 27 ianuarie și dacă abia așteptam să merg, acum simt că nu mai am nici cea mai mică răbdare! Entuziasmul tău este contagios! :D

    0

    0

Trackbacks/Pingbacks

  1. 10 motive pentru a vedea "Fantoma de la Operă" la Teatrul de Operetă şi Musical "Ion Dacian" - Cristian China Birta - […] mai scris despre spectacol: Andra, Claudia, Ionuţ (listă în curs de […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *