Mi-am făcut ochelari de soare cu dioptrii

Fix la o zi după ce ziceam că “Mi-a luat aproape 30 de ani ca să găsesc o frizerie de unde să plec mulțumit 100%.” am experimentat o altă noutate pentru mine – am purtat ochelari de soare, pentru prima dată în viață. Știam că există posibilitatea de a-mi face ochelari de soare cu dioptrii, pe comandă, dar am tot amânat momentul.

Anul trecut am povestit, mai pe larg, istoria miopiei mele (cum am ajuns de la –1,75 la –6,50 plus cilindru de –0,5), cum iubesc eu lumina, ca orice miop cu celule cu bastonașe mai puține, dar care nu știa că cei de la Essilor fac și niște super lentile colorate.

Colorata, mâine-i gata (nu chiar mâine, ci în 5-10 zile, că vin tocmai din Franța, unde se fac pe comandă). În același articol (de acum un an) spuneam că sunt la a treia pereche de ochelari cu lentile Essilor, mai exact, de când m-am mutat în București, am folosit doar lentile de la ei, ajungând, vorba aia “Fan Essilor de mic” – citiți aici despre lentilele antiaburire sau Crizal Forte UV (cele pe care le folosesc acum) și despre diferențele grosimii lentilelor în funcție de indicele de refracție.

RAME

Revenind la lentilele de soare cu dioptrii, mi-am comandat o pereche de ochelari de soare Ray-Ban Justin de pe Edel-Optics.ro (am mai scris aici despre ei, în caz că vreți ochelari de soare sau rame pentru ochelari de vedere la prețuri mai bune decât oriunde altundeva în România – este o recomandare prietenească, nu e articol plătit, jur pe roșu). Apoi am așteptat să vină lentilele comandate din patria cocoșului galic.

LENTILE

Am păstrat același indice de refracție, adică cel mai mare: 1,74 aka cele mai subțiri lentile asferice + toate tratamentele clasice de antireflex, antizgâriere, duritate mare etc, cărora le-am adăugat o colorare gradient (degrade) cu protecție UVA și UVB. Lentilele au 4 clase de transmisie a luminii, în funcție de cât sunt de colorate, de la 81-100%, clasa 0, adică lentile ușor colorate sau incolore, până la clasa 4, lentile foarte intens colorate, cu transmise a luminii între 4 și 7%.

Lentilele alese de mine (gradient/degrade) au clasa 3 în partea de sus, iar apoi descrește până spre 0 în partea de jos. Astfel pot fi folosite la condus pe timp de zi, fără nicio problemă, dar, dacă alegeam lentile cu clasa 4, nu aș fi putut conduce nici măcar ziua (conform recomandărilor).

Mai multe detalii în graficele de mai jos. (lentilele mele sunt Gri 357, dar nuanțe disponibile sunt o grămadă, chiar și cu efect de oglindă, așa că, frați ochelariști, e timpul să puteți purta și voi ochelari de soare, fără să vă impiedicați).

PS – Doamne, ce bine e să poți sta la plajă, de exemplu, (vezi poza de mai sus) fără să strângi din ochi pentru că 1. Îți intră soarele în ochi 2. Nu vezi nimic, miop fiind, și cu ochelarii în toc.

PS2 – NU, nu am încercat niciodată lentile de contact și nici nu intenționez să o fac. Și nici lentilele heliomate nu le suport.

PS3 – Puteți vedea cum arată ai mei ochelari și video, în vlog-ul lui Mariciu, episodul de la MI și MU (Mici și Muștar), de mai jos (de la min 4:02).

PS4 – Mai multe detalii despre lentilele Essilor SUN, găsiți aici și aici.

 

Acest articol are 23 comentarii

  1. Coco Moll

    Wow, sunt miop de cand ma stiu. -3,5 cu +1, cilindrica treaba. Nici nu vreau sa imi imaginez -6le tau. In plus conduc de-mi sar capacele. Ai mei fac ochelari, optica medicala adica… Si pana acum doar banuiam de existenta lentilelor in degrade. Am folosit cu succes lentile de contact, normale nu cilindrice, merita toti banii. Acum m-ai convins sa imi fac prima pereche de ochelari de soare. Apar probleme legate de pozitionarea lentilelor cilindrice? De „potrivire” a lor in functie de distanta intre pupile? De obicei ochelarii de soare au diametrul mai mare decat o lentila de vedere pentru a-i permite centrarea lentilelor in functie de distanta intre pupile. Plus ca lentilele in degrade trebuiesc facute in functie de cilindrul lor… Pff, complicat la maxim. Cat te-au costat lentilele?

    1. Ionut Bunescu

      Salut, știu că la lentilele de contact ai nevoie doar de corecția sferică, nu și cilindrică (aka corecția curburii corneei). Nu au ce probleme să apară, sunt niște lentile normale, care sunt și colorate. Doar să îți iei ramă de soare care permite montarea de lentile de vedere (de obicei scrie în descriere, pe site-uri) sau să întrebi personalul din optică. Zici că trebuie făcut degradeul în funcție de cilindru? Nu cunosc și nu mă pot pronunța în acest sens, eu am narat povestea mea, n-am întâmpinat astfel de probleme; sunt doi domni tare pricepuți la Bi-Optic (http://www.bioptic.ro/contact/) care mi-au explicat pe înțelesul meu cam tot ce am scris și în articol. Legat de preț, lentilele mele costă multicel, mai ales la indice 1.74, poți afla la ai tăi cât. 🙂

      1. Coco Moll

        Multumesc pt raspuns. Am sa caut mai multe informatii la cei de la bioptic.

  2. Lucian

    Ionut , la ce pret au fost lentilele ?
    Ms.

    1. Ionut Bunescu

      Salut, depinde de optică. Plus că eu am dioptrii mari, deci și preț măricel (1360 lei).

  3. Armeanca

    Hei!Am si eu o problema,am keratoconus ,port lentile de contact rigide numai ca soarele ai i general lumina ma deranjează si cand ma uit la tv.vreau să sa va intreb,stiti acei ochelari cu dioptrii care la lumina se transforma lentila in culoare maro sau albastru.pot să fac si eu comanda de astfel de ochelari dar fara dioptrii.nu ma refer la acei ochelari de soare obisnuiti.ast raspuns.multumesc!

    1. Ionut Bunescu

      Salutare, te rog să discuți aceste detalii cu un medic oftalmolog, este cel mai în măsură să-ți recomande lentile potrivite pentru tine.

  4. Flavia

    Chiar ma uitam azi ca aratau intr-un mare fel 😉 bine!

  5. Anca

    Nu stiu exact cum am ajuns aici dar daca tot, o sa incerc sa raspund eu la intrebarile de mai sus.
    1. Atunci cand alegi rama pe care vrei sa montezi lentile de soare cu dioptrie, este exact ca la ochelarii de vedere. Indiferent ca lentilele sunt cilindrice sau sferice. Trebuie tinut cont de distanta pupilara. Se pot comanda diametre mai mari pentru lentile dar nu exagerat (in functie de producator). Recomandarea mea este ca atunci cand se alege o rama, indiferent ca e pentru lentile de soare sau lentile incolore, sa se achizitioneze dintr-un magazin de specialitate, nu online, pentru ca specialistii iti pot spune, in functie de distanta pupilara si de dioptrie daca rama e ok sau nu, si in functie de dioptrie, te pot ajuta sa alegi cea mai buna varianta. Daca sunt dioptrii mari se poate „fenta” la grosime alegand o rama potrivita, si mai scapi de costurile unui grad mai mare de subtiere. Degrade-ul nu are legatura cu dioptria cilindrica.
    2.Lentilele de contact se pot comanda si cu corectie cilindrica. Unii mai compenseaza puterea cilindrica si unii pacienti suporta, altii nu. E bine sa se faca o consultatie speciala pentru lentilele de contact la un medic sau optometrist.
    3.Essilor e una din firmele mele preferate de lentile de ochelari. Au variante si variante atat pentru lentile de soare cat si pentru lentile incolore. Recent, au introdus culori noi pentru lentilele de soare, oglinda, degrade sau uniform iar acum au o promotie super tare: iti cumperi tie sau cuiva o pereche de lentile incolore de la ei si ai 50% reducere la lentilele de soare cu dioptrie Xperio (nu neaparat aceeasi dioptrie ca cele incolore).Lentilele Xperio ofera protectie 100% impotriva radiatiilor UVA și UVB si elimina complet lumina polarizata, eliminand complet stralucirea suparatoare ce vine de la asfalt, zapada, apa etc. si sunt cam cele mai bune lentile pentru ochelarii de soare. Mai mult, Essilor vinde acum lentile fotocromatice(heliomate) oglinda. Se numesc Transitions Xtractive Flash To Mirror si e total altceva fata de lentilele heliomate de pana acum. Merita incercate 🙂
    4. Lentilele ce se inchid la culoare (fotocromatice sau heliomate) isi schimba culoarea in functie de intensitatea luminii si de cantitatea de raze ultraviolet la care sunt expuse. Ele se inchid automat atunci cand sunt expuse la soare si apoi revin gradual la starea initiala de transparenţa, atunci cand ne aflam in interior. Armeanca, daca problema ta este lumina soarelui, lentilele fotocromatice sunt perfecte. Dar daca te deranjeaza si lumina artificiala, lentilele fotocromatice nu te vor ajuta prea mult. Se pot realiza ochelari cu un grad mai mic de colorare (25%, 50%), ele asa raman tot timpul, dar te vor ajuta si la lumina artificiala. Alte variante mai sunt lentilele cu protectie la lumina albastra dar astea sunt prea putin inchise cat sa nu te mai deranjeze lumina ce vine de la TV. Daca gasesti o optica medicala ce au mostre de lentile colorate si lentile pentru protectie la lumina albastra poate te ajuta mai mult sa iti dai seama ce e mai comod pentru tine. Poate au si ei alte idei de lentile pentru tine. Cel mai bine este sa ai o conversatie deschisa cu cei din magazin.
    Sper ca v-am ajutat cumva. Am sa plec de aici, cu jena, pentru ca nu stiu cine este domnul Ionut Bunescu 🙁

    1. Ionut Bunescu

      Mulțumesc frumos pentru comentariu, Anca!

      Mai puțin important cine sunt eu, informațiile din articol + cele din comentarii sunt cele care contează.

  6. Vali

    De azi si eu sunt posesoare de ochelari de soare cu dioptrii. Prima senzatie a fost…wow!
    In mai toate vacantele port lentile de contact, dar de ceva timp nu le mai pot purta decat cateva ore, ceea ce ma enerveaza pentru ca trebuie sa imi iau la mine si ochelarii de soare si cei de vedere si trusa de la lentilele de contact… De curand am aflat de la o colega de birou ca si-a cumparat ochelari de soare pe care si-a montat lentile cu dioptrii ( say what?!?).
    Asa ca mi-am luat ochelari de soare de la Lensa si am cautat ceva timp de unde sa imi cumpar lentile fara sa imi descarc tot portofelul. Nu am dioptrii mari, -1.75 si -1.5 (si in scadere de cateva ani). Am gasit la optica de langa blocul meu lentile cu 150 ron perechea si 2 zile sa mi le monteze. Acum ca am vazut cum sta treaba si citind articolul tau, voi intreba despre lentilele in degrade si imi voi mai face si alti ochelari.
    Am mers dimineata spre birou mandra ca un cocos! 🙂

    1. Ionut Bunescu

      Eu deja mi-am făcut a doua pereche, cu lentilele de contact nu mă înțeleg… Tot gradient/degrade mi-am făcut, 100% mulțumit, după 3 ani.

      1. Magda

        Buna! Imi poti spune daca lentilele in degrade sunt si polarizate? Am dat comanda de ochelari de soare cu dioptrii si am ales o lentila polarizata in degrade. Cand mi-au sosit, am constatat ca nu sunt in degrade si cand am intrebat de ce nu am primit ce am comandat mi s-a spus ca lentilele cu dioptrii polarizate nu pot fi si in degrade.

        Multumesc!

        1. Ionut Bunescu

          Salut, ale mele nu cred că sunt polarizate, dar nici n-am întrebat, sincer să fiu.

  7. L B

    Salut, o întrebare te rog, la categoria 3 ce ai ales? 75%-0% ? Mulțumesc

  8. Andreea

    Buna! Spune-mi, te rog, intai imi iau ochelarii de soare si apoi, cu ei, merg la optica pentru a-mi masura dioptriile si pentru a-mi produce alte lentile personalizate? Vreau sa-mi fac in degrade si nu mi-e clar cat de important este ce tip de ochelari cumpar, ma uit la calitatea lentilei de fabrica sau nu conteaza, ca oricum se schimba lentilele cu unele personalizate pe dioptriile clientului? Merci anticipat. Andreea

    1. Ionut Bunescu

      Bună, nu contează lentilele ramei, le schimbi oricum. Ce e important e să fie suficient de groasă dacă ai dioptrii mari. Poți merge într-o optică unde au și ochelari de soare și te ajută ei, cel mai bine.

Lasă un răspuns