Cioloș cu Bamboo, sula cu prefectura

Sunt scârbit de cât de mizerabili pot fi PSDiștii în tehnicile lor de manipulare continuă, mai exact de stimabila doamna primar Gabriela Firea care acuză, pe Facebook, că Guvernul Cioloș este de vină pentru teribilul incendiu de la clubul Bamboo de astăzi (21 ianuarie 2017), citând celebrul site specializat în manipulări de stânga: stiripesurse.ro – BOMBĂ Neregulile din cluburi au fost LEGALIZATE de Guvernul Cioloș – merge pe proprie răspundere.

I-am comentat și eu doamnei Firea, următoarele (comentariul mi-a fost șters imediat, dar cuvintele mi-au fost preluate și de alții, în share-uri și comentarii):

Doamna primar Firea, vă rugăm să închideți toate stațiile de metrou care nu au aviz ISU (majoritatea), toate școlile, grădinițele, instituțiile publice din București.

Acum, nu pe 30 iunie 2017. Ah, nu se poate?

Păi fix așa e și cu firmele ale căror activități nu au fost suspendate pe loc, pentru că funcționau de pe vremea guvernului Ponta, poate chiar din vremea lui Năstase, ci li s-a cerut tuturor să obțină actele și avizele necesare.

Ah, durează mult obținerea acestor acte? O fi Primăria de vină, că nu le emite în timp util, continuând să se scalde în mocirla birocratică.

Vă așteptăm mâine, la 17:00, la Universitate, încă mai e multă zăpadă de la ninsorile de acum două săptămâni. Aduceți și niște ceaiuri și supe calde, am văzut că obișnuiți să faceți asta. Și să nu uitați să vă cumpărați baterii noi pentru walkie-talkie.

Doar că Tolontan zice următoarele:

 

Cu legea în față: ISU era obligat să închidă Bamboo dacă ”se periclitează viața oamenilor”!

Ca și după cazul ”Colectiv”, ISU lasă să se înțeleagă că nu putea opri funcționarea clubului care a luat foc sîmbătă noapte, dar Legea 33/2016 spune altceva.

Când o afacere, fie că e club, restaurant sau orice altceva, funcționează pe proprie răspundere, asta nu înseamnă că statul nu mai are nici o răspundere, așa cum sugerează răspunsurile expediate astăzi de ISU către public.

Mai mult, pe propriul site, ISU București Ilfov citează incomplet legea, eludînd propria responsabilitate!

Statul nu poate abdica de la menirea sa de a proteja viața cetățenilor.

Și nici o lege nu poate prevede așa ceva, pentru că ar fi împotriva Constituției.

Legea 33/2016, la care fac referire pompierii, spune într-adevăr în paragraful 4(2) că ”pînă la obținerea autorizației de securitate incendiu, răspunderea exclusivă în ceea ce priveşte funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punctul de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu revine beneficiarilor investiţiilor”.

Numai că, un paragraf mai jos, în 4(3), legea precizează clar: ”Excepţia prevăzută la alin. (41) nu se aplică în situaţiile în care se constată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu care impune oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor”.
–>>>
http://bit.ly/2jYWrcB

Deci mai ușor cu intoxicările astea de joasă speță, că manipulatori sunt mulți:

 

 

Iar mâine, duminică, 22 ianuarie, vor fi proteste împotriva noului Guvern care în doar două săptămâni a făcut deja o grămadă de mizerii, de la Ordonanța de urgență care le interzice managerilor de spitale să aibă funcţii de conducere în partide a fost respinsă și reforma în sănătate, până la situația în care Ministerul Educatiei a numit in functie 502 fosti directori de scoli care nu au trecut concursul. Toate culminând cu mârlănia de a da ordonanța de urgență în ceea ce privește amnistia și grațierea. Pentru asta ieșim în stradă, pentru opri din bătaia de joc la care, în urma votului, actualul guvern vrea să ne supună în următorii patru ani.

Detalii despre proteste, aici.

Legat de Bamboo și fumat, atât am avut de zis:

Când prim ministrul Grindeanu fumează relaxat în clădirea Parlamentului, ce pretenții să ai de la unii care „fumau palmat” în club, deși angajații le atrăgeau atenția că nu e permis?

Nu ne mai facem bine niciodată.

Acest articol are 9 comentarii

  1. Mădălina Muche

    Este deja o obișnuință să fie șterse comentariile care lezează prefăcătoria membrilor PSD. De pe pagina doamnei FiREA, ca de altfel și a primarului MUTU, care fu** pământul, au dispărut în cel mai scurt timp toate reacțiile pe care le-am avut de-a lungul timpului. Cât despre acești pupă chiz**, așa au făcut toată viața, nu au cum să fie altfel când PSD-ul e la putere. După cum am mai scris astăzi, niciodată nu a fost despre oameni, ci doar despre câți bani poți scoate din afacere. #coruptiaucide

    1. andrei sutu

      dupa ce te-a tavalit toata blogosfera ca esti rea si proasta, vad ca te-ai cenzurat si ai disparut de tot…daca tot ii critici pe prefacutii de la PSD, tu de ce te-ai ascuns de injuriile cititorilor, primite pe buna dreptate?!… sictir, ipocrito!

  2. Dubla măsură

    Grindeanu și amnistia, sula și prefectura.

    1. Ionut Bunescu

      Aproape corect, nu e Grindeanu și amnistia, ci Grindeanu, amnistia ȘI grațierea… și atât, că el chiar e direct legat de ele și de tăticul Liviu. Te rog să fim corecți până la capăt.

  3. Andreea

    Cand a zis „fara comentarii” chiar asta vroia sa spuna Duamna Firea

  4. Octavian

    Nu ma mai mira nimic atunci cand vine vorba de clasa politica de la noi…

Lasă un răspuns