Când se închid stațiile de metrou pentru renovare

Se pare că Metrorex nu închide stațiile pe rând, așa cum au anunțat inițial, ba chiar fac și puțin mișto de zona de nord, unde vor închide stațiile Aurel Vlaicu și Pipera în același timp.

MC6Dltg[1]

  • Prin urmare, lucrările vor avea loc de pe 15 iunie până pe 27 iulie, urmând a fi închise câte o stație sau chiar două în aceeași săptămână.
  • Primele două stații, Apărătorii Patriei și Tineretului, vor fi închise între 15 și 22 iunie.
  • Apoi din 22 iunie și până pe 20 iulie vor urma stațiile Constantin Brâncoveanu, Pantelimon, Costin Georgian, Dimitrie Leonida și Basarab, care vor fi renovate, câte două, la distanță de o săptămână, cu excepția unei săptămâni din acest interval în care va fi închisă o singură stație.
  • În perioada 20-27 iulie vor fi închise stațiile Pipera și Aurel Vlaicu. Da, în același timp. SUPERB. Cumpăr pat pentru la birou.

Informațiile au fost obținute în exclusivitate de către cei de la profit.ro

Acest articol are un comentariu

  1. Dragos Schiopu

    Degeaba muncesti toata ziua daca nu-ti poti perminte o vacanta pe plaja in perioada 20-27 iulie. 🙂

Lasă un răspuns