Șmecheria s-a inventat în România – Zeci de oameni din Gorj, Timiş şi Sibiu s-au îmbogățit la loto prin specularea orei de vară

Avem cei mai renumiți hackeri la Vâlcea, dar și cei mai inventivi și speculanți conaționali, care găsesc ei o soluție să facă bani din piatră seacă. Cam așa au făcut și niște zeci de români care s-au îmbogățit peste noapte, mai exact peste noaptea în care am trecut la ora de vară.

 

Ingenioșii pariori au jucat la loteria din Grecia, profitând de o greșeală a agențiilor de pariuri din România, care nu aveau ora actualizată în sistemele informatice, astfel românașii noștri vedeau pe site-ul grecesc ce numere au fost extrase cu o oră în urmă și le pariau apoi în agenții – prin urmare au putut depune bilete după ce extragerea avusese deja loc. Au câștigat, doar la o agenție, vreo 9 miliarde de lei vechi, doar unul dintre “norocoși” are de încasat un pot de 570 de milioane de lei vechi.

Casiera a apucat să le plătească jucătorilor o parte din bani – în jur de 20.000 de lei. Acum, reprezentanţii casei de pariuri vor să facă plângere la poliţie, iar pariorii spun că vor apela şi ei la instanţă ca să-şi primească toţi banii.

Primarul comunei unde oamenii s-au îmbogăţit peste noapte e încântat, declarând că „După câte spun cetățenii suntem o comună de multimilionari. Cred că o să-și plătească taxele și impozitele mai repede.”

Deocamdată cazul nu a intrat în atenţia poliţiştilor, ceea ce mi se pare dubios și doar o chestiune de timp. Chiar sunt curios care va fi deznodământul.

 

via Digi24

Lasă un răspuns