O lansare mișto la Untold 2017 – Active Snack (Campofrio)

Sunt la a treia ediție din trei de Untold, nu am cum să ratez cel mai mișto festival de la noi, și nu zic asta doar pentru că-mi place mult EDM (electronic dance music), ci pentru că toată experiența de festival e copleșitor de faină. Cei care vin pentru prima oară sunt uluiți de câte standuri de mâncare există, câte baruri, câte activități faine și activări ale brand-urilor partenere.

Una dintre activările care mi-au atras atenția a fost cea a celor de la Campofrio, care au lansat fix în cadrul festivalului, un produs pe care l-am întâlnit des prin scurta vizită din SUA, dar și prin Anglia: meat-snack-ul.

Produsul se prezintă cam așa (am două poze mai jos), e un baton de carne crud uscată, porție de 25 de grame, pentru fix atunci când ai nevoie de un boost de energie (datorită conținutului ridicat de proteine: 6,5 grame per baton de 25g / 13% din DZR), o gustare rapidă și sățioasă, care să te ajute să rămâi activ, fără a te opri din dans, editat vlog-ul, scris un articol sau orice altă activitate pe care o desfășori. Ah, și nu are carne dezosată mecanic, nici coloranți, gluten sau lactoză, iar conținutul de calorii este unul scăzut (118kcal/porție de 25g).

Și ce e cel mai tare, e că nu tre să-l ții la frigider, datorită ambalajului cu atmosferă protectoare. Desigur, nici în soare nu tre să-l lași, dar mi se pare super cool, iar acum nu-i mai invidiez pe englezi și americani, mai ales atunci când îi văd prin filme sau seriale, cum mușcă dintr-un meat-snack, parcă așa, în ciuda românilor care nu au, pardon, nu aveau așa ceva pe piață.

Nu știu care va fi prețul de comercializare, după această lansare (în premieră, la UNTOLD), dar vă las cele două fotografii de mai jos față/spate, iar dacă sunteți pe la festival, puteți să-l încercați la corner-ul Campofrio situat în afara stadionului, în partea opusă scenei.

 

 

Lasă un răspuns