Îți cedez colegul meu de apartament

        După cum ziceam, de la 1 mai m-am mutat. Tot cinci băieți suntem, dar de două zile ne-am făcut șase. Băi, e prea mult! Plus că ăsta nou e cam mic, nu prea se îngrijește, e un leneș, mănâcă doar atunci când își aduce aminte. NU știe să vorbească! Zice doar MIU! Îl dau gratis, cu tot cu o bere cado… hai, două, trei! Nici măcar nu știu cum îl cheamă, m-am gândit să îi spun Georgel sau Arlechino. Nu vrei să îl iei TU și să ai grijă de el și să îi dai și un nume? E băiat amuzant, parol! Uite-l!

 

       Acum, lăsând gluma la o parte, o donșoară i l-a dăruit unui coleg de apartament pe domnul de mai sus, iar noi nu putem să îl ținem în apartament și nici în stradă nu ne lasă inimile să-l aruncăm. Are vreo trei luni, zice miu-miau doar când e singur sau are nevoie de ceva și aleargă de nebun prin casă și îi derapează puntea spate într-o parte în curbe. Nu stă nimeni la casă care l-ar putea găzdui în curte? Văd că în apartamentul cuiva e cam greu să îi găsesc locul. Mulțumesc și chiar apreciez share 🙂

Citește mai multÎți cedez colegul meu de apartament

Autostrada A3 București – Ploiești – stadiul construcției (din avion)

         Mult timp a fost doar autostrada Pitești – București, fiind prima și singura, cei 113 km erau sinonimi cu termenul de autostradă, nu trebuia să mai menționeze nimeni cele două localități legate de acest drum cu două benzi pe sens.
Citește mai multAutostrada A3 București – Ploiești – stadiul construcției (din avion)

Epitaf 2.0

Când o să mă duc departe, pe piatra de la căpătâi îmi va sta scris “Ăla care a gândit bancul cu covrigi cu windows!” Eh, doar mă umflu în pene când văd că gluma compusă de mine s-a propagat așa bine 🙂

 

Citește mai multEpitaf 2.0

Cum sa meșterești o rodie

          Mi-am adus aminte de sfatul lui Vlad Stan de la Netcamp 2011 care spunea că pe net înveți cum să tai un ananas într-un minut sau cum să înoți [cursuri de pe Youtube pe care și el le-a făcut]. Nu am ananas, știu să înot puținel așea, deci nevoia mea era să scot semințele de la o rodie mult mai ușor decât o făceam eu până acum. Mi-aduc aminte că biroul meu arăta cândva ca scena unei crime. Așa că am căutat și am găsit cum să rezolv un bucată rodie în două minute și am găsit rezolvarea! Se ia fructul, se taie pe jumătate, se scot semințele într-un vas cu apă, ele se vor duce la bază, iar pulpa albă va pluti. Și gata!

 

Citește mai multCum sa meșterești o rodie

Din piscină în birou

Era vara lui 2008, una dintre cele mai călduroase… eh așa sunt toate verile caniculare “cele mai cele” până când vine toamna cu tot cu Nichita Stănescu și mai domolește gradele din termometre. Să revenim la vară, era iulie, nici nu trecuseră zece zile de când susținusem examenul de licență și mă bucuram de ultima vară petrecută acasă la Curtea de Argeș. Petrecusem trei ani prin sălile Universității din Pitești unde am învățat cu ce se mănâncă jurnalismul (nu, nu cu pișcoturi). Trei ani de practică prin redacții, de colaborări prin presa scrisă și de moderat matinalul la radioul local, trei ani care au zburat și care mi-au oferit baza pentru a veni la capitală. Mutarea de tot în București era stabilită pentru septembrie-octombrie, dar, după cum spuneam, în a zecea zi după licență mă bălăceam într-o piscină la umbra unui cocktail cu umbreluță și nu mă durea nici laaa rimă până când la un moment dat văd un prieten venind în fugă spre mine cu al meu telefon în mână. Telfonul suna, iar eu am răspuns din piscină “Like a boss” deși nu cunoșteam numărul care mă apelase. Long story short? O agenție de recrutare m-a apelat pentru a-mi propune un job de Customer Care Specialist la Cosmote. Asta era vineri, luni eram în București pentru primul interviu, marți la al doilea, joi aveam analizele făcute și contractul semnat, iar din 14 iulie 2008 sunt unul dintre cei peste o mie de angajați ai Cosmote România.

 

sursă foto

Morala: Telefoanele importante vin atunci când tu nu le auzi sau nu poți răspunde la ele! Pentru că așa a zis Murphy! Dar Murhpy a uitat că viața nu ți-o petreci singur, ci mai ai și câte-un prieten care să îți întindă telefonul.

Acest articol participă la concursul Blogoree și PortalHR

Citește mai multDin piscină în birou

Ți-am spus adio, hai melodio!

   Una dintre prietenele mele de pe Facebook scria acum câteva zile asta: „Am înțeles. Toate relațiile de pe Facebook se termină pe piesa lui Adele – Someone like you”

   Am dat și eu cu via pe al meu wall citatul de mai sus și lumea a început să comenteze, de fapt să propună alte melodii mai potrivite pentru o despărțire pe Facebook.

 

Avem:

Citește mai multȚi-am spus adio, hai melodio!

10 reguli/sfaturi de luat în seamă la un eveniment cu muzică electronică

  1. Nu țopăi ca mingea. Nu, nu ești nici pe stadion, nici la ora de sport, nici la kangoo jumps. Sigur vei călca pe cineva, sigur o să dai peste cineva și poate nu toți sunt calmi ca mine și o să dea cineva și peste tine.
  2. Nu țipa. Știu, crezi că ai o voce minunată. Chiar dacă tu cunoști melodia ce tocmai a luat play, nu îmi urla în urechi, vreau să aud muzica din boxe, nu din gura ta care mai și aruncă precipitații. Excepție: Toată lumea cântă, moment în care DJ-ul (de obicei) scade volumul pentru a se auzi vocile mulțimii dezlănțuite.
  3. Ține-ți mâinile acasã. Adică pe lângă tine, nu în ochii, coastele, băuturile celor din jur. Toata lumea dansează, dar fiecare pentru el, nu am venit să mă „gâdile” un necunoscut pe la coaste, ori să-mi mângâie tâmpla cu cotul.
  4. Nu fi un mic piroman. Știu că ești bucuros pentru pachetul de țigarete primit moca la intrare de la domnișoarele drăguțe îmbrăcate provocator, dar ține țigareta pe lângã tine și „palmeaz-o” pentru a-i proteja pe cei de lângã.
  5. Nu te mozoli. Nu mai ești în liceu, nu dansezi pe niciun blues/slow, nu vrea nimeni să vadă o ciorbă de limbi, nici ochi închiși. PS – Pentru băiețașul de aseară de la Sander van Doorn, vezi că prietena ta cea în colanți gri și maiou galben te-a cam fraierit, tu stateai cu ochii închiși ca prostul, iar ea se uita la mine, numa’ zic.
  6. Bea singur. Tenișii mei, pantalonii mei și tricoul meu nu vor sã îți fure din băutură, pe bune.
  7. Îmbracă-te adecvat. E concert de house, deci tocurile, rochițele, papioanele, cravatele, cămașile smart-casual și elegante tre să rămână acasă. Nu e nici soare și nici frig, deci fără ochelari de soare sau eșarfă la gât.
  8. Nu te zgârci. Și la Polivalentă și la Arenele Romane există garderobă, dai 4 lei și dansezi liniștit, nu stai ca defavorizatul mintal cu geaca în mână sau legată la șold.
  9. Nu le strica celorlalți cheful. Dacă nu îți place muzica, nu te simți bine, nu-ți place atmosfera, te deranjează laserul pentru că e verde, ci nu mov, du-te acasă! Nu mai sta tolănit pe un scaun de Polivalentă sau sprijinit aiurea pe la Arene, oamenii au venit să se distreze, iar tu le strici zen-ul.
  10. Nu te îmbăta/droga. (fără alte comentarii)
Citește mai mult10 reguli/sfaturi de luat în seamă la un eveniment cu muzică electronică

Ultrascurte

  • De mâine Cosmote va comercializa iPhone 4 de 8GB cu prețuri începând de la 299 de lei (la abonamentul Cosmote Adventure pentru 24 de luni).
  • O să facem un campionat de table cât de curând pentru twitteriști și oameni din online.
  • Am aflat de la Carmen Albișteanu că dietele se încep mereu în zile de 1 ale lunii, când pică lunea. [nu mai căutați în calendar, octombrie 2012 e prima lună corespunzătoare]
  • Î: Ce zice un orb când intră într-o pescărie?

    R: Bună seara, fetelor!  (gluma zilei)

  • “If you can make a girl laugh, you can make her do anything.”

    – Marilyn Monroe –  (citatul zilei)

  • Și melodia zilei:
Citește mai multUltrascurte

Sunt un mincinos

Crede-mă, sunt un mincinos:

 

  • Nu mi-am mai ras barba de aproape 3 ani, doar o tund la vreo 2 săptămâni, atunci când mă deranjează sau gâdilă. Dar durează încă o săptămână în care în fiecare dimineață îmi spun: DESEARĂ îmi tund barba. Măcar am un avantaj, cu barbă mare arăt mai bine. Mult mai bine.
  • În fiecare seară după ce “îmi tund barba” spun: mâine dimineață nu mai apăs pe SNOOZE
  • În fiecare dimineață MĂNÂNC micul dejun
  • La job evit să beau ACIDULAT
  • După job rămân uneori în oraș la O BERE
  • Mâine FAC CURAT prin toată casa
  • De luni mă apuc de ABDOMENE și le fac măcar o zi da, una nu
TU ce faci de mâine, de luni, de la anul?

Citește mai multSunt un mincinos