content top

Reclamă DIESEL: Ha(u)te Couture FW18 – The more hate you wear the less you care | #FoarteTareFrate

Dacă tot vorbim atât despre referendum și despre ura care zace-n oameni, zic să aruncăm o privire și peste gard, unde Diesel a făcut o super reclamă, în care i-a reunit pe unii dintre cei mai controversați și “hateriți” artiști din vremurile recente.

Mai mult >>

Ce am fi putut face (mai bine) cu 35 de milioane de euro

Știți povestea, în weekend-ul 6-7 octombrie va avea loc Referendumul “pentru familie”, la care niciun om cu capul pe umeri nu se va prezenta (nu?). Desigur, există excepția (prea puțin probabilă), în care duminică la prânz se va atinge cvorumul, moment în care trebuie să ieșim cât mai mulți și să votăm NU.

Mai mult >>

Școala de bani gratis

Îmi vin în cap numai vorbe și zicale despre bani, încercând să zâmbesc atunci când e vorba despre un lucru atât de serios. Așa că până să vă întreb ceva pe voi, încep eu să vorbesc, despre bani și despre mine

Mai mult >>

6 lucruri despre referendumul pentru familie

Probabil ați aflat deja, duminică, 7 octombrie 2018, a avea loc Referendumul pentru familie, mai exact pentru REDEFINIREA familiei. A fost votat ieri, 11 septembrie, 107 voturi pentru, 7 abțineri, 13 voturi împotrivă (adică toți senatorii USR). Deci în mai puțin de o lună, românii ar trebui să voteze… sau nu. Dar până atunci, hai să vedem 6 lucruri esențiale, pe care trebuie să le știm cu toții.

Mai mult >>

Donează pantofii vechi pe care nu-i mai folosești (până pe 5 septembrie)

Nici n-a fost nevoie să mă roage cineva să susțin campania, deoarece mi s-a părut super mișto ideea: donezi pantofi vechi, pe care vrei să-i pasezi mai departe, să se bucure altcineva de ei (beneficiari Crucea Roșie).

Mai mult >>

Lucrări de modernizare pe Magistrala Pipera-Berceni (31 august – 3 septembrie 2018)

Dragi concetățeni ai urbei patronate de duamna, dacă folosiți metroul, vedeți că de vineri, 31 august, până luni, 3 septembrie, e ceva deranj la metrou, pe magistrala 2, Pipera-Berceni. În această perioadă se vor efectua lucrări de modernizare și înlocuire a aparatelor de cale (macazuri, NU macaze, cum scrie Metrorex pe în comunicat).

Mai mult >>

Mai mulți influenceri ar trebui să vorbească despre politică

Am spus-o înainte de alegerile din 2014, din 2016 și nu numai. Degeaba vorbim noi, câțiva, din bulă, despre situația politică din țăra asta căpușată de ciuma roșie, dacă influencerii cu milioane de subscriberi nu se adresează maselor la care noi, aștia mai mici “micro-influenceri” nu ajungem. Așa că acum e momentul să aplaud inițiativa lui Mikey Hash, care a făcut un clip care sper să fie un început, o posibilă leapșă pe care să o preia și alții mari. Vorba lui Mihai, țara asta are nevoie de implicarea noastră, a tuturor.

Mai mult >>

Centrul Cultural Ceh: lecție de istorie și turism

Am tot văzut share-uri alte fotografiei de mai jos, pe care nu mulți au înțeles-o fără o căutare pe Google. Așa că am citit mai multe articole și, pe scurt, treaba a stat cam așa: Cu 50 de ani în urmă, în noaptea de 20 spre 21 august 1968, era strivită (cu ajutorul tancurilor sovietice) aşa numita “Primăvară de la Praga” – perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, atunci când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, când a avut loc invazia Cehoslovaciei de către statele Pactului de la Varșovia, cu excepția RPS Albania și a Republicii Socialiste România.

Mai mult >>

Bilanțul real al Guvernului Dăncilă-Dragnea

Nu știu cum de mi-a scăpat acest bilanț, e din data de 24 iulie 2018, dar e mult prea important să-l vadă cât mai multă lume. Nu de alta, dar știm cum toții cu mpesedeii și ai lor “jurnaliști” de propagandă mint și manipulează zi de zi, fluturându-ne programul de guvernare și cum au făcut ei de toate. Da, ne-au gazat, bătut, îmbolnăvit, sărăcit, mințit, prostit și furat. Iar cifrele stau cam așa:

Mai mult >>

10 august, seara în care au uitat gazele pornite

Mă uit în urmă, la ce a fost aseară și îmi vine să explodez, fix ca grenadele folosite de jandarmi. Prieteni blocați pe drumurile patriei, în trenuri, pe câmp, alții cu ochii mari cât freza Veoricăi și roșii precum sângele care le curgea unora din mâini sau picioare, depinde unde au încasat așchiile sărite din grenadele cu gaz care explodau deasupra mulțimii.

Mai mult >>

content top