content top

Dupa o varsta, barbatii se intrec in zerouri, nu in centimetri.

Din discuţia unor tipe se înţelege doar “Gigel o are maaare!”

Ce gândeşte o femeie care aude bucata de conversaţie:
* 1% Gigel are rata la bancă mare.
* 3% Gigel are limuzina mare.
* 6% Gigel are o avere mare.
* 90% Gigel are pAula mare.

Ce gândeşte un bărbat:
* 1% Gigel are pAula mare.
* 3% Gigel are o curea mare cu care a bătut-o la popou. Ei i-a plăcut, deci spunea entuziasmată că e mare.
* 6% Gigel are o datorie mare la bancă, se apucă de o refinanţare.
* 90% Gigel are şi el o aluniţa pe buca dreaptă, dar e mare-maaare.

Mai mult >>

Da, eu mă pot distra pe muzică house!

     Titlul este raspunsul acestui articol al lui Alex Negrea. Drăguț scris, a obținut trei sute și de “aww”, dar nu despre asta vreau să discut pentru că bărbații nu se bat pe femei, doar le împart. Voi scrie despre care cum o ard eu pe tuci-tuci, bumtzi-bumtzi, țss-țss.

 

     Se făcea că aveam vreo 16 anșori, ai mei mi-au cumpărat primul PC și bineînțeles că am făcut rost de primele mp3-uri din vecini. Aș spune toți, dar poate greșesc, în fine, majoritatea cred că am ascultat Scooter, Brooklyn Bounce și 2 Unlimited. Nu pot să uit cum săream din pat ca ars și dansam pe Club Bizzare:

 

Mai mult >>

IRB Nation Cup

       Îmi place să cred că sunt omul bun la toate, deși la spoturile pe care le practic nu e chiar așa. Joc fotbal la distracție, fussball – n-am adversar, tenis de câmp – sportul meu preferat, rugby, stai așa, că pe ăsta doar îl privesc dincolo de lentilele mele de miop. Am fost o singură dată pe stadion la un #RugbyTweetMeet unde am făcut galerie cu parte din DreamTeam și alți oameni dragi din online. Acum e o ocazie specială, iar Chinezu îi roagă aici pe fanii sportului unde fairplay-ul predomină să vină pe stadion pentru a susține echipa României în cea de-a șasea ediție a IRB Nation Cup. Eu nu pot ajunge în tribune, însă vă garantez că experiența unui meci de rugby e incomparabilă cu cea a unui meci de fotbal, din punctul de vedere al unui spectator din tribună. Au mai rămas două zile în selecționata noastră va fi pe teren – pe 15 și pe 19 iunie așa că până atunci aruncați un ochi pe pagina de Facebook a FRR și duceți-vă să îi susțineți pe Stejari, merită!

Mai mult >>

La o bere

      Se știe prea bine că așa cum sunt femeile în jurul unei cești de cafea, așa suntem noi, aștia cu sexul tare, în jurul unei beri, de fiecare, normal. Am avut plăcerea să văd Finala UEFA CL alături de neeește bărbați bine reformați, însă pe lângă vizionarea meciului:

    • L-am întâlnit pe Andi Moisescu, alături de care am schimbat două-trei vorbe în pauza meciului și mi-a confirmat că nu a fost regizată apariția tipului acela agresiv care s-a dus la Mihai Petre să-l tragă de guler, gata-gata să îl și pocnească – se întâmpla undeva în faza preselecțiilor de la Românii au Talent
    • Pe Arhi l-am mai văzut, dar pe soția lui încă nu o întâlnisem. Băi, e foarte frumoasă și mă gândesc acum la cei care nu-l scot din “gras împuțit, porc jegos, labagiu” și altele… Băi, omul chiar e om! Și m-a pus în blogroll după o discuție pe care eu credeam că o tratează în glumă. Îi rog pe cei care vor considera paragraful acesta pupincurism să comenteze cu NUME, nu cu Anonim sau XYZ și discutăm detalii, dacă e cazul.
    • Am apărut în clipul de mai jos, în care e prezentată o campanie care mi-a fost tare dragă, deși eu nu am apărut decât la final, să culeg laurii. E vorba de Tabăra de reformare Heineken, iar eu, Ciubotaru și Nicolau suntem atenți la meci, nu triști că nu eram cu partenerele, așa cum a zis Cetin, în răspunsul dat Elenei [de la min 2:23]

 

Tabara de reformare Heineken 2011

Mai mult >>

Ia-mă, nene!

Când eram eu tânăr şi mă duceam pe la facultate, făceam autostopul în fiecare weekend. De luni până vineri eram pe la vreun seminar [că de, astea erau mai importante], chiar şi pe la cursuri unde ajungeam dacă nu dormeam acasă şi greu îmi era să nu adorm în sală. Eh, vremurile astea sunt de mult trecute, însă în cei trei ani de facultate am acumulat ceva amintiri. Fiind prima generaţie pe sistem Bologna, a trebuit să învaţ/petrec mai concentrat, neavând patru ani la dispoziţie. Spuneam că eram la facultate, adică în Piteşti, în cursul săptămânii, apoi vineri seara îmi luam tălpăşiţa către orăşelul natal şi anume Curtea de Argeş unde eram punător de muzică. Băi, şi venea duminica şi trebuia să plec de la ai mei către Pituleşti. Îmi luam băgăjelul şi o luam la picior până în locul “unde se stă la ocazie”. Μă poziţionam ca un manechinuit cu mâna stângă în şold, iar cu dreapta fluturam şi aşteptam să mă ia cineva la ocazie, vorba aia “Ιa-mă. nene!”. Μai făceam şi fiţe din când în când, că doar nu voiam să merg cu Dacia 1310, dar uneori nu aveam ce face şi mă urcam şi în caroseria mai bătrâna ca mine ce avea şi masaj în scaune, dar nu era opţional, ci forţat. Şi se făcea că eram într-un astfel de model al producătorului de la Mioveni. Povestea e scurtă şi s-a derulat aşa:

– Mamă ce cald e, nu mai opreşte cineva azi în p*&%^% să mă ia şi pe mine, zicea Ionuţ în timp ce facea cu mâna. În depărtare se zărea o furie roşie venind – era o Dacie albă foarte prăfuită. Gheorghe, care stătea în dreapta îi transmite printr-o râgâitură lui Vasile, şoferul, să oprească şi să mă ia la ocazie. Vasile încetineşte şi întreabă:
– La Piteşti? (Ionuţ dă afirmativ din cap) Bine, haida sus.
Nu apuc să închid portiera, că vine o doamnă repejor să întrebe dacă o ia şi pe ea până la Merişani (localitate între Curtea de Argeş şi Piteşti). Urcă cucoana, eu mă poziţionez în spatele şoferului şi deschid geamul pentru ca eram deranjat de o mireasmă nu tocmai plăcută. Eh, e vară, mai put oamenii de pe la ţară, mai ales ţăranul de la oraş, dar nu în aşa hal. Închid un ochi, ridic o sprânceană, astup o nară, inspir ca atunci când adulmeci un vin şi realizez că mirosul vine predominant de pe bancheta din spate, pe care stăteam adică. Încerc să stau pe vârfuri, să ating cât mai puţin de maşina, cu un vârf de bucă şi juma de pulpă. Băi, şi mă iau transpiraţiile, nu neapărat de la cele aproape 40 de grade, cât de la duhoarea de neam prost. Toate astea s-au întamplat în 20 de secunde, maximum. Eu-s mai finuţ, o rog pe doamna de lângă mine să deschidă şi geamul dumneai, dar nu apuc să termin cu rugamintea, că ea e mai directă şi zice către Vasile:
– Dar ce miroase, domne, în aşa hal, ca îmi vine rău aicişea?!?!
Gheorghe şi Vasile se uită unul la altul şi răspund:
– Păi, noi venim de la târg, am fost cu un purcel să-l vindem, dar staţi linştită, a stat pe nişte ziare acolo în spate.

Ionuţ de abia îşi abţine refluxul gastric, scoate mobilul din buzunar şi îi spune lui Vasile:
– Aoleuuu, am uitat nişte acte acasă, opriţi că tre să cobor!!!

 

A oprit, am coborât, jeansii mei erau lipicioşi, m-am dus acasă, au râs ai mei de mine, iar eu ma bucuram că am fost doar pentru două minute in iad.

Mai mult >>

Portobello Stradale – Cookies, music & tshirts

Party în sus, party în jos, ajungi să auzi party mai des ca pâine. E trist că uneori vine lumea la petrecere doar pentru a da cu bifa, pentru a fi văzut de lumea din cercurile în care se învârte. Ce e de făcut pentru a evita astfel de situaţii?
  • Se ia o stradă (Constantin Esarcu) unde se restrictionează traficul pentru a se putea desfăşura invitaţii aşa cum trebuie.
  • Se aduce un DJ care să îmbie la veselie cu vinyl-uri proaspăt scoase din cutie-UDG, se ştie!
  • Se instalează un bar cu bartender portorican ce meşterea Martini alb/rose (vermouth + champagne).
  • Pentru bărbaţii rămaşi singuri în stradă atunci când domniţele au intrat să admire hainele din magazin, a fost instalat şi un bar unde era servită Peroni la draught. Pentru cei motorizaţi era şi neşte Evian pe acolo, aşa, să fie.
  • Se adună oameni faini, printre care şi câţiva oameni din online, însă predominau cei cu mai multe cunoştinţe din domeniul modei (mai multe decât mine, cel puţin) şi ies discuţii faine cu prilejul deschiderii magazinului – Portobello [langa Ateneul Roman, str. Constantin Esarcu, nr 1-3]

sursa foto: Victor Bogdan Gheorghita

Nadia Popescu, Portobello:
“Ideea acestui “atelier-magazin” e simpla. Am vrut sa ma implic intr-un proiect, singura, de la inceput pana la sfarsit, de la amenajarea spatiului, proiectarea mobilierului, etichete, pungi, pana la alegerea materialelor, schitarea hainelor si grafica de pe tricouri (eu fiind de fapt graphic designer si interior designer). Nu pot spune ca am fost vreodata fascinata de moda si nici nu numesc ceea ce fac creatie de moda. Ci doar un mod de exprimare artistica, prin care vreau sa ofer ceva nou, ce mi s-a parut ca lipseste in Bucuresti: un segment cu produse foarte simple, in general tricouri, dar si cateva rochii, fuste, jachete, care pot fi usor adaptate in functie de personalitatea fiecaruia, de ocazie (de zi, seara, birou, etc) si indiferent de anotimp.
Materialele folosite sunt toate naturale: bumbac, matase, lana. Principalul articol vestimentar de la care am plecat este tricoul simplu de bumbac, pe care il poarta oricine si oricand si care mi se pare greu de gasit. Ori este ieftin si de calitate indoielnica, ori este produs de vreun brand celebru si atunci este foarte scump. Un alt element important al conceptului este faptul ca articolele sunt produse la vedere, in acelasi spatiu unde sunt si vandute, in serii mici, nu importate si vandute pe banda rulanta. Diferenta fata de o croitorie obisnuita este ca nu se fac haine pe comanda, dar pot fi adaptate in functie de dimensiunile si dorintele clientilor. Omul de baza in acest mic angrenaj este doamna “modista”, cea care produce tiparele, croieste si apoi coase produsele, cea care reuseste sa transforme ideile in realitate. In concluzie, as putea adauga ca Portobello nu este doar o afacere sau o manifestare artistica, ci si proiectul meu de suflet.”
Mai mult >>

Vara asta-am să mă-ndrăgostesc

Mai mult >>

Viața e ca fumul

La ora asta ar fi trebuit să dorm, de muuult. Dar i-am spus lui Meșter că particip la concursul său, și mă bucur că am promis pentru că m-am luat cu multe alte lucrușoare și poate că nu mai scriam. Dar cauza e una sensibilă, doi copilași având nevoie cu adevarăt de niște bănuți pentru a le fi bine. Ei sunt primii care au beneficiat de banner pe acest blog, merită! Mircea a spus așa:


Poate mulţi dintre voi ştiu deja că Echipa Bloggerilor, proaspăt câştigătoare a Cupei Agenţiilor la fotbal, a scos la licitaţie tricoul original al lui Cristi Chivu (semnat, cu ştampilă, cu toate actele în regulă). Pagina licitaţiei este AICI, toţi banii pe care îi strângem urmând să fie donaţi către doi copii care au nevoie de ajutorul nostru: Marian Teofan (#bebemarian pe Twitter) şi Selena Vlad (#helpselena pe Twitter).


Mircea pune la bătaie și două premii frumoase, tocmai pentru a încuraja scrierea unor astfel de posturi de promovare a licitației și a cauzelor celor doi micuți. Eu cred că tricoul lui Chivu va fi licitat la 2500 de lei. M-am gândit inițial la 1800, dar prefer să fiu optimist.
Mai mult >>

Un an de Molecule-F

       Am dat cu bifa pe la o petrecere fashion la invitația lu’ Christian China-Dior. Ne-am așezat frumos la prima canapea, la colțul chinezului, unde am început să analizăm apariția invitaților, pentru că… da, am venit cam la timp, un fel de Mircea Meșter am fost. Băieții s-au întins la beri, eu la cocktail non-alcoolic, adică suc de portocale simplu sau apă. Încă am corzile vocale în refacere, dar asta nu m-a putut opri să îmi reamintesc de party-ul bloggerilor J&B cu o donșoară PR-ista de la Ogilvy. Era și miss Carmen Albișteanu prin zonă, iar ea a ținut să mă urecheze pentru urarea cu cerință pe care i-am făcut-o de ziua ei pe FB. Pe lângă unghiile de un roșu perfect purtate cu stil de către Carmen, am mai admirat și ținutele participanților la petrecere și am vazut combinații care mai de care mai rebeliune a nonșalanței. Party-ul a fost cam chill pentru cum sunt eu obișnuit și parcă erau binevenite prezentarea unor creatori Molecule-F și câtorva creații purtate de niște modele.

 

Poza cu gașca de la masa chinezu.eu

Poza cu mine prestând la articolul comun de AICI unde am făcut live blogging de la eveniment, cu haz de haz.

Mai mult >>

Premieră la Britain’s Got Talent

  Apar pe scena niște toboșari (The Highwaymen), e faza preselcțiilor, juriul spune DA-NU-NU șiii surpriză, PUBLICUL e nemulțumit și ajunge să schimbe decizia juriului. Oare la ediția a doua de Românii au talent, s-ar putea întâmpla ceva asemănător? Până atunci e de apreciat Razy Gogonea, care are un record de 5,543,105 vizualizări în mai puțin de o lună, comparat cu Susan Boyle care are 17milioane în doi ani, e ceva. Să vedem și ce evoluție va avea în etapa următoare.

 

Mai mult >>
Page 208 of 232« First...102030...206207208209210...220230...Last »

content top