Nici nu vreau să mă gândesc câte parfumuri ar putea fi suficiente pentru a nu mai fi tentat să încerc mereu câte ceva nou. Nu de alta, dar în fiecare anotimp, dacă nu în fiecare lună, apare cel puțin câte unul care îmi face cu ochiul, pardon, cu pulverizatorul. Și mai am o problemă, sunt anumite parfumuri pe care trebuie să le am permanent, deoarece îmi plac prea mult sau sunt citrice și am nevoie de ele pentru momentele în care nu mă simt prea bine. Am mai povestit, în alte articole de pe blog, faptul că ador parfumurile citrice, pe care le folosesc în fiecare sezon cald, desigur, dar și când plec la drum lung, fie că e cu mașina, trenul sau avionul.

Mai mult >>