A fost odată ca niciodată un băiat cu ochelari care nu zâmbea deloc în poze, băi, dar deloc! Și a trebuit să treacă prin liceu, ba chiar prin facultate și abia apoi, după ce s-a mutat în București, a început să zâmbească atunci când era fotografiat. Cică eu aș fi acel ochelarist devenit bucureșteano-zâmbăreț, parcă prea zâmbăreț, că se făce cumva astfel încât toate blițurile îmi pupă dinții, adică am ajuns să fac aproape numai poze cu dinți.