content top

Aftermovie Neversea 2018 + perioadă și bilete la preț redus NEVERSEA 2019

Perioada celui mai important festival de la mare, Neversea, a fost anunțată de Pavel Bartoș, la finalul primului live de la Vocea României. Am postat imediat pe Facebook și Insta, iar apoi, la 23:00, am dat play aftermovie-ului pe protvplus.ro, dar acum avem versiunea 4K, pe Youtube + prețurile primelor 10.000 de bilete și data la care vor fi puse în vânzare.

Mai mult >>

Cele mai ascultate piese la Neversea 2018 + rezumat video pe zile

Anul acesta am ajuns pentru prima dată la Neversea, după ce am ratat ediția de debut, de anul trecut. Am învățat că nu trebuie să compar cu Untold, pentru că esta altă mâncare de pește, dar la fel de mișto. Am avut noroc cu carul, scăpând de ploaia care a fugit la București și prin alte părți, iar cele patru nopți și patru zile (recunoaște, acum cânți maneaua) au fost incredibil de mișto.

Mai mult >>

Kumfu în #arcadistracției de la Neversea

Desigur că mai toată lumea ajunge la Main Stage, dar pentru că sunt cinci scene, normal că le faci turul, ca să vezi pe unde te mai perinzi când vrei să schimbi ritmul sau atmosfera. Dacă pentru scena The Temple, se pare că nu mai sunt atât de tânar, pe la Daydreaming și Oasis m-am aflat în trecere, însă la The Ark am poposit destul de des, mai ales când veneam să mâncăm, scena fiind fix între ele două zone cu mâncare.

Mai mult >>

Cea mai bună experiență de festival

Anul acesta, Orange este partenerul celor mai importante festivaluri de muzică din România, iar eu voi fi alături de ei la toate cele trei: Neversea, Untold și SummerWell. Începem cu primul episod, festivalul cel mai tare de la mare: Neversea, unde vor avea loc niște activări mult prea mișto, iar cum eu am aflat despre ele ceva mai devreme, sunt băiat bun și îți povestesc puțin, mai ales că unele sunt cu premii chiar faine.

Mai mult >>

Pregătiri bunesciene de Neversea

Numai mâine nu-i poimâine, așa că noi deja ne-am cam pregătit bagajul, pentru că e mult mai relaxant să îl faci în weekend-ul dinaintea plecării, fără să te grăbești cu o seară înainte, când nu mai știi ce să bagi, pe fugă, în troller, dar nici să nu uiți nimic.

Mai mult >>

CONCURS: Câștigă două abonamente la Neversea Festival 2018

Probabil ați văzut că vă țin la curent cu tot ce mișcă legat de NEVERSEA, așa că m-am gândit să vă și mulțumesc pentru că sunteți alături de mine, pe blog, pe Facebook, pe Instagram, Twitter și nu numai. Drept urmare, am pentru voi două abonamente la cel mai tare festival de la mare.

Mai mult >>

Program parțial pe zile Neversea 2018 + bilete de o zi

Ole, headlinerii festivalului și o parte din artiștii anunțați deja vor concerta pe cele 7 scene ale festivalului după cum urmează:

Mai mult >>

Reducerile și gratuitățile de la UNTOLD/Neversea are BACk!

În 2016, Untold a premiat 65 de absolvenți, care au promovat examenul de Bacalaureat cu nota 10, cu abonamente cadou, în timp ce alți peste 3500 de tineri au primit reducere la abonament. Prin urmare, campania revine și în 2017, fiind valabilă atât pentru Untold, cât și pentru Neversea Festival.

Mai mult >>

A fost anunțat oficial Festivalul NEVERSEA, 7-9 iulie, Constanța

După știrea de acum câteva săptămâni, în care cei de la UNTOLD anunțau un festival mare de tot, în colaborare cu Primăria Constanța, astăzi a venit momentul în care a fost anunțat oficial NEVERSEA, 7-9 iulie, Constanța – cel mai mare festival pe plajă, de la malul Mării Negre.

PH2Z1pC[1]

Mai mult >>

content top