Vom muri cu toții, iar lor nu o să le pesede noi / Țara lui "Facem tot ce putem / ne străduim"

Au trecut aproape 8 ani de la Colectiv… și tot nu avem un spital sau o secție pentru mari arși. Barocamera aia de Floreasca a rămas tot pe hârtie, nu? Țipăm cu toții, de atâția ani, Corupția ucide!, și ne așteptăm ca măcar după o tragedie să facă statul ăsta ceva, nu doar să sifoneze bani. Sperăm o p…ilulă. Firma de la Crevedia a avut profit de 6,5 milioane de euro în 2022 (și cifră de afaceri de peste 120 de milioane de euro), deși nu mai avea autorizație din 2020, firma primarului din Caracal, zic jurnaliștii, dar pe numele fiului său. Știți ce a zis primarul PSD din Caracal, Ion Doldurea, după tragedia de la Crevedia? Fix asta: Ştiu (NR că a murit un om). Este vorba despre o persoană. Ceilalți… pompierii… este problema lor”.  Plus că șapte instituții ale statului ȘTIAU despre neregulile constatate în 2020 la firma din Crevedia! Cel mai probabil vor rămâne ei, șmecherii care au furat și disturs țara, de 34 de ani încoace, și noi, restul, proștii care plătesc taxe, iar în caz de nevoie de prevenție sau vreo problemă, e PROBLEMA NOASTRĂ, ei doar fac ce pot, ne mint cu spitale regionale (PSD 2016-2020), alții hulesc PSD, apoi se înfrățesc cu ei (Iohannis, PNL & PSD), în timp ce românii care nu le vor mai oferi votul (în al doișpelea ceas), mare parte dintre ei vor pune ștampila pe AUR, din păcate (conform sondajelor). Adică, dacă nu era destul de horror toată treaba, vine 2024 cu palme și mai grele, iar lor, în continuare, nu o să le pesede noi.

Citește mai multVom muri cu toții, iar lor nu o să le pesede noi / Țara lui "Facem tot ce putem / ne străduim"

YouTube: 37% din traficul mobil de internet

Recunoaște sincer, când ai mai văzut un clip video la TV? Excludem cazurile de genul “eram la coadă la tuns / la dentist / am televizor în bucătărie” și altele asemenea. Când apare o melodie nouă a unui artist preferat sau chiar vreo tigaie trap românească pe care vrei să o vezi ironic sau din curiozitate, pe YouTube ajungi. Drept urmare n-ar trebui să ne mire procentul din titlu, ata ete, YouTube papă 37% din felia de internet mobil.

Citește mai multYouTube: 37% din traficul mobil de internet

Un sfert dintre tinerii români nu fac nimic

Acum vreo patru ani, scriam articolul ăsta (Rușinea de a munci), din care voi insera câteva pasaje și aici, dar după ce îmi vărs nervii căpătați în urma vizionării clipului de mai jos, de la ProTV. N-are decât două minute juma’, dar te răscolește din cap până-n vârful degetelor cu care le-ai da bobârnace peste nas celor din reportaj.

Citește mai multUn sfert dintre tinerii români nu fac nimic

Cine plătește la prima întâlnire?

Țin minte cum mă contraziceam cu un amic pe tema plătitului la întâlniri, unde dezbăteam de la cazul în care bărbatul trebuie să plătească tot timpul, până la cazul în care ea refuză să-i fie achitată nota și plătește jumătate sau partea ei din consumație. Eh, între timp am îmbătrânit ne-am maturizat amândoi, eu nu mai am date-uri de prin 2011, iar clipul de mai jos m-a uns pe suflet. Aruncați o privire și lăsați-mi părerea voastră despre întrebarea din titlu: Cine plătește la prima întâlnire?

Citește mai multCine plătește la prima întâlnire?

Te implici pentru mai bine?

Ce fain ar fi ca totul să fie bine de la sine, iar dacă nu, “să facă Statu’, că doar de aia plătim impozite!”. Eh, Statul știm cum se implică, oameni binevoitori nu sunt niciodată prea mulți, iar pentru rezolvarea majoritații situaților e nevoie de suport financiar, care e crucial și, nu de puține ori, indisponibil.

Citește mai multTe implici pentru mai bine?

I Forgot My Phone

De două zile tot țineam să văd clipul de mai jos, poate că intuiam faptul că mă voi regăsi în mesajul pe care vrea să-l transmită și de aceea am tot amânat. Acum, că cele două minute și unsprezece secunde s-au dus (greu, recunosc), mă gândesc (iar) ce bine ar fi să ne putem potoli dorința aia nebună de a scoate telefonul din buzunar sau de a-l ridica de pe masă, măcar atunci când suntem cu cei doi, trei, zece, o sută de oameni apropiați. Eu promit că voi încerca.

Citește mai multI Forgot My Phone

Cerșetorul american

Mă întorceam aseară de la degustarea Jameson și stăteam la unul dintre multele semafoare, de pe Magheru, uitate pe roșu. Eu pieton, deci stăteam pe trotuar și așteptam să se facă verde. Și așteptam, tooot așteptam, auzeam cum îmi crește barba, dar, pentru că tot mă plictiseam, a apărut lângă mine un cerșetor, după port, că după vorbă părea actor născut și crescut în State.

Citește mai multCerșetorul american