De obicei spun prostii, dar mai sunt și excepții. Se făcea că eram eu școlărel cu uniforma și cămașă pepit, iar doamna învățătoare citea din manualul de Limba și Literatura Română … cerul este ca leșia… Ionuț cel mic, cu ochelarii cei mari pe nas zice fără să gândească prea mult: Eu am mâncat leșie! Colegii se întorc toți către mine, unii nelămuriți ce am mâncat eu, alții invidioși că ei nu gustaseră niciodată bunătatea de leșie care aproape m-a făcut să sar din bancă în momentul în care am spus mândru că eu mâncasem. Doamna m-a întrebat mirata dacă sunt sigur că LEȘIE am mâncat, eu confirm că DA, am mâncat la țară și e foarte bună! Ajung acasă și o întreb pe doamna Bunescu:

– Maaamiii, aia de o mâncam eu la țară, nu se numește leșie?
– Care, măi, Ionuț?
– Aia cu vișine fără sâmburi amestecate cu apă și cu zahăr!
– Aia se numește troșie, măi, mamă! (spuse madam Bunescu printre hohote)
Mai mult >>