Râsul e o artă

După ce bagi program 10-18, deși e sâmbătă, parcă pică așa, ca gheața peste Jack, un stand-up. Mai ales că vii însoțit de o tipă draguță cu care ai făcut pe drum glume cu ochelariști. Da, și ea poartă, dar nu permanent.

Am ajuns mai devreme, așa cum ne-a rugat Chinezu în invitație, căruia îi mulțumesc pe această cale. La 19.00 am ajuns, deși show-ul celor de la Aristocrații a început puțin după 20.00. De mult mă gândeam că tare mi-ar plăcea să fac, măcar o dată, stand-up comedy, improvizație. Au fost patru băieți, și ma gândesc, oare fete care fac stand-up există? Una, două, trei? Cum doar la sporturile gay se spune și masculin după numele activității, cred că ar fi ok dacă aș merge la un stand-up feminin, combinat cu striptease, dacă se poate.

Și au început cei patru baieți să presteze la microfon, primul a fost ca un preludiu aproape reușit, glume cu poze, un proiector, un mouse… deh, student. Mereu mi-a plăcut să comentez (aiurea sau nu) la glume care se lasă continuate, eh, astă micu’ nu a fost în stare să și răspundă publicului atunci când a fost cazul, dar las’, că mi-a raspuns ultimul comediant, care s-a legat de mine și domnișoara care mă însoțea. La ochelari se referea. Și la sex. Și eu am vrut să îi răspund, că la creativitatea de moment nu duc lipsă, dar la sex era posibil să fii dus daca i-aș fi răspuns celui de pe scenă, dar m-a liniștit din dreapta un cot finuț la coaste, așa că am râs cu dinții încleștați și spectacolul a continuat.

Cei patru au fluctuat cu glumele. De ce zic asta? Pentru că acum râdeai de aplaudai cu berea-n mână, acum ciuleai urechile să asculți povestea și să prinzi gluma. Vi-i recomand pe cei de la Aristocrații, îi găsiți la Prometheus și prin țară. Aflați de la ei că toată lumea are Facebook, mai puțin tipele urâte, povestea lanțului care conduce un BMW din ’92 și multe altele.

Acest articol are 7 comentarii

  1. aristocratii

    ma bucur ca ti-a placut, multumim de articol si te mai asteptam la un duel intro seara cand nu ai sa depinzi de cotul din dreapta:)

  2. ionutbunescu

    Sau un featuring, Aristocratul BUNescu ;))

Lasă un răspuns