În premieră, un urs la X Factor

Duminicile nu vor mai fi la fel de plictisitoare, sezonul al doilea X Factor a debutat aseară la Antena 1 unde, în premieră extraordinară, a ajuns și un urs, de fapt, singurul urs din România scăpat din bătaia puștii vreunui braconier nemilos. Concurentul cu numele de scenă Mortinică cel mortal a venit pe scenă cu o poveste lacrimogenă. Mama, Morticia, și fratele Mormotanul n-au mai avut zile, ei sfârșind în județul Dâmbovița, unde, după lupte seculare cu capcanele în care au călcat, au fost scăpați de suferință de nișe vânători dibaci (cu mici excepții).

(mai mult…)

Citește mai mult În premieră, un urs la X Factor

CaTrenul de la 9 – Concluzii

Acum trei luni și un pic am decis că “de luni” mă apuc să scriu câte un catren pe zi, de luni până vineri, versurile urmând a fi postate la ora 9AM. Spre deosebire de alte lucruri despre care am spus că le fac de luni, de rubrica asta m-am ținut sau mai bine zis, m-am cam ținut, pentru că în unele zile postam la 9PM (mă rog, tot 9 era), iar în alte zile nu postam catrenul.

(mai mult…)

Citește mai mult CaTrenul de la 9 – Concluzii

iPhone 5 gratis

Când știi că tre să aștepți până pe 28 septembrie ca să apară iPhone 5 la tine în țară, te gândești că n-ar strica unul moca, mai ales când îl vezi pe jos (nu într-un bar, ca la modele anterioare). Dar șupiză, băieții de la iPhone5.nl au făcut o mare hăhăială pe care au și filmat-o: au lipit de stradă o frumusețe de iPhone5 negru într-un loc foarte circulat din Amsterdam, ce-a ieșit, mai jos:

(mai mult…)

Citește mai mult iPhone 5 gratis