Kumfu la Kings Of Leon & LP

Aseară am fost și noi, ca tot restul oamenilor de pe news feed-ul meu, la primul concert Kings Of Leon din România, la Arena Națională. Vremea a fost de partea noastră și a fost o zi grozavă pentru concert! Iar acum, pe scurt, cum am văzut noi show-ul de aseară, de pe gazon:

În deschidere, în jurul orei 18:00, au cântat Golan, iar noi am ajuns fix pentru grozava LP, pe care am admirat-o și aplaudat-o și anul trecut, la concertul propriu, de la Arenele Romane. Ca și data trecută, LP a fost entuziasmată că se află în România, a interacționat destul de mult cu publicul și ne-a făcut piele de găină la auzul vocii ei nemaipomenite. Am ascultat hituri precum Muddy Waters, Other People, și evident Lost On You.

 

 

La 21:30 au apărut băieții de la Kings of Leon, într-un cadru timid, înghesuit, ca și când s-ar fi aflat într-un studio TV, și nu pe o scenă uriașă, precum cea a lui Robbie Williams, care a fost adusă de 10 tiruri. Plus de asta, începutul a fost destul de întunecat, sunt curioasă oare cum s-a văzut mai în spate sau din tribune.

 

 

Trebuie să recunosc că am avut așteptări destul de low, deoarece prietenul nostru cu poreclă de animaluț drăguț (Pandutzu), m-a avertizat că nu sunt cine știe ce într-un show live. Sincer, concertul de aseară mi-a depășit așteptările: am avut un sunet bun, cel puțin pe gazon s-a auzit bine de tot, iar vocea solistului, Caleb Followill, chiar m-a impresionat. Ce-i drept, mi s-a părut totul puțin pe repede înainte, nu au interacționat prea mult cu publicul, cred că au fost fix două vorbe după primele 3 melodii, dar și-au făcut treaba bine.

Prima parte a concertului a fost în decorul acela restrâns, cu melodii mai liniștite, dar după cum vă ziceam, scena era uriașă, în spatele trupei era o cortină care tot părea să ascundă ceva mai mare. Așa a și fost, a doua parte a fost mai rock, cu muzica puțin mai tare și cortina a fost ridicată, lăsându-ne surprinși de lumini, ecrane și alți doi instrumentiști, care ocupau acum tot spațiul. Grafica de pe numeroasele ecrane a fost interesantă, se schimba topicul la fiecare melodie și puteai să vezi toți artiștii, câteodată arătau și publicul din fața scenei.

 

 

Tot pe la jumătatea concertului, pe culoarul care despărțea categoria Golden de Gazon B, a trecut LP cu câțiva bodyguarzi după ea. Ghiciți ce s-a întâmplat câteva momente după ce a apărut pe lângă noi? 😀

 

 

A fost un concert drăguț, care a ținut totuși puțin, în jur de o oră jumătate, iar publicul prea puțin numeros (aprox. 25 000 oameni) pentru capacitatea spațiului (compar aici cu meciurile de pe Arena Națională și desigur cu publicul Depeche Mode din 2013 – aprox. 45 000 oameni).

Nu pot să nu menționez despre eternele cozi de la token-uri și de la bar. Înainte de LP chiar m-am amuzat cum în partea dreaptă a stadionului coada de la bar era de vreo 200 de persoane, lejer, iar în partea stângă luai o băutură în mai puțin de 2 minute. Din păcate, am văzut că cei de la Golden au suferit mai tare, pe la jumatatea concertului era încă o coadă grozavă la bar. Ah, iar token-urile nu puteau fi returnate și trebuia să cumperi minimum 4 sau multiplu de 4 (adică 30 de lei, 4 băuturi), ceea ce a enervat multă lume.

Nu s-a fumat în interiorul stadionului, doar pe culoarul de acces și afară, iar sunetul, se pare, a fost ok doar la nivel de gazon, în prima jumătate a stadionului, conform părerilor mai multor amici, de la care tocmai am primit feedback. Ionuț îmi povestea de sistemul de sonorizare de la UNTOLD, de pe Cluj Arena, deci tot stadion, unde se pare că se poate, cu investiții și ingineri buni de sunet poți avea calitate și lumea mulțumită, chiar și în tribune.

Totuși, trebuie să aplaud inițiativa de a aduce food truck-urile de la festivalurile noastre delicioase de Street Food și îmi pare rău că venisem la concert deja mâncați. Ah, și Pop-Up Store-ul Coca Cola a fost acolo <3

Cu drag,

Corespondentul Muzical Bunescian Feminin,

DB.

Foto (primele două) via infomusic.ro

Acest articol are 2 comentarii

  1. Razvan

    Buna Diana,

    In primul rand, frumos feedback-ul! 🙂

    In al 2-lea rand, tot ce pot sa precizez e sonorizarea, care a fost praffff, cel putin din tribune. Ce m-a mirat a fost ca LP au avut o sonorizare mult peste KOL. Anyway, eveniment de ramas in cap :).

    1. Diana B.

      Bună, Răzvan și mulțumesc frumos 🙂
      Da, într-adevăr, sunetul a fost mai tare la KOL, și poate de-asta LP s-a auzit mai bine. Eu am învățat din pățaniile altora și nu îmi voi lua bilete în tribunele Arenei Naționale, decât la meciuri 🙂 Se pare că soluția pentru o sonorizare mai de calitate, se lasă așteptată.

Lasă un răspuns