Uităm ce contează cu adevărat
Pică juma de zi sistemele informatice ale unei bănci ori cade o rețea de telefonie mobilă și se stârnesc răscoale de nemulțumiți agresivi care aproape ar ucide pentru nedreptatea la care sunt supuși.
Pică juma de zi sistemele informatice ale unei bănci ori cade o rețea de telefonie mobilă și se stârnesc răscoale de nemulțumiți agresivi care aproape ar ucide pentru nedreptatea la care sunt supuși.
Nu vreau să stârnesc nicio controversă, doar vorbesc strict de cazul meu și despre cum văd eu treaba cu BTC, ETH, XRP și alte monede virtuale. Da, știu, dacă aș fi cumpărat un singur Bitcoin, pe 1 ianuarie 2017, cu 1.000 de dolari, în decembrie 2017 l-aș fi putut vinde cu aproape 20.000 de dolari. Iar dacă aș fi cumpărat Ethereum, tot de o mie de dolari, aș fi luat vreo 100, pe care i-aș fi putut vinde cu 130.000 de dolari, pe 15 ianuarie 2018.
Sunt sigur că vei răspunde la fel ca mine, 50 de bani, cel mult un leu, dar sigur sub, 0,75, cam așa, nu? Eh, dacă o cumperi dintr-un supermarket, chiar și de la un magazin de cartier, cam ăsta-i prețul: 0,82 lei la Mega Image, 0,79 lei la Carrefour și 0,72 lei la Cora. Dar dacă ești plecat din țară, că nu i-ai mai suportat pe hoții care conduc țara de atâția ani, și ți-e poftă de copilărie, vei plăti cam mult pentru acest moft numit Eugenia.
Dacă e ceva ce urăsc mai mult decât mocirla din sezonul rece… sigur e încărcarea electrostatică. De fapt, descărcarea, că aia e dureroasă și mă sperie de fiecare dată. Pe scurt, curentez pe oricine ating + orice metal, de la ușile de birou, până la frigiderele din bucătărie.
Dacă imediat după nuntă am descris cum a fost, în cuvinte, acum a venit momentul să las fotografiile să vorbească, deci vreo 1.000 x 15, adică 15.000 de cuvinte, nu? 😀 Plus rezumatul video, de 3 minute și un pic. Kumfu? Cam așa:
Sâmbătă, 2 septembrie 2017, a fost una dintre cele mai importante zile din viața mea, în care m-am agitat mai mult decât am făcut-o în doi ani de pregătiri și patru luni de repetiții dansante, ca într-un final să mă declar cel mai fericit mire care a existat vreodată. Ne-am bucurat fix de nunta la care visam: mică, alături de familie, câteva rude, cei mai apropiați prieteni, colegi și oameni dragi nouă, iar toate emoțiile din cursul zilei aveau să dispară după „dansul mirilor”, când am început să mă relaxez și să rup ringul de dans.
Trecând peste conacul Bunescu, crama Bunescu, pictorul Bunescu, directorul BRD Bunescu, foștii colegi de școală sau job, pe care îi chema și pe ei Bunescu, ba chiar și un Ionuț, ori un altul născut în aceeași zi cu mine, dar an diferit, acum a venit momentul să vorbim puțin despre fenomenul fashionistic bunescian. E vorba despre o parte americană, alta rusească și se prezintă cam așa.
Tot văd diverse opinii transformate în verdicte, deși, de cele mai multe ori, este doar o părere subiectivă care nu poate fi transformată niciodată într-o axiomă. De la filme la stil vestimentar și de la muzică la băuturi răcoritoare. Zic să le luăm pe rând.
În fiecare zi trec pe lângă niște corcoduși cu crengile cocoșate de fructe aproape coapte, pe care nu le ciugulesc copiii din cartier, ci doar păsările Berceniului, dar și ele doar așa, plictisite. Și m-au lovit amintirile din copilăria petrecută-n orașelul natal, Curtea de Argeș, pe vremea când încă nu purtam bicicletă pe nas, aveam câte un semn de bună purtare în fiecare zi și ora de venire în casă era dictată de soarele care fugea și el la culcare.
Nu mai știu ce am făcut în 2015 de am omis să fac retrospectiva blogului, dar, după trilogia 2012, 2013 și 2014, revin cu cele mai bune articole ale mele din 2016, câte trei din fiecare lună, ca să nu mă lungesc prea mult. Și, după cum ziceam în 2014, important este să evoluezi și asta mi-a confirmat 2016, care a fost un an mult mai bun, cel mai cel de până acum. Să ne auzim, citim, vebem sănătoși în 2017!