Trailer Black Mirror: Sezonul 6

Am rămas în urmă cu multe seriale, dar asta nu m-a oprit să mă apuc de altele noi (câteva) sau să mai dau play la câte un film. Am văzut Haita de acțiune, în avanpremieră la cinema (e ok, nu vă spetiți, așteptați-l să nu vă placă pe Netflix, chiar dacă are imagine brici și două scene de acțiune cool, are doar trei glume aproape amuzante), aveți ce vedea pe Netflix, între timp: Taximetriști (altceva, chiar simpatic și smart), iar la seriale puteți încerca și voi ce a văzut toată aproape toată lumea de Paște, Beef și Obsession. Dar nu vine luna iunie mai repede? Că apare al șaselea sezon al unuia dintre cele mai tari seriale ever – Black Mirror, iar trailer-ul îl puteți savura mai jos. Enjoy!

Citește mai multTrailer Black Mirror: Sezonul 6

Trailere noi: La Casa de Papel Partea 5: Volumul 2 / Tiger King 2 / The Witcher: Sezonul 2 / Narcos: Mexico | Sezonul 3

Dacă tot se întunecă mai devreme, avem mai mult timp de Netflix & … chili peppers, ca să nu dăm play pe burta goală. Iar finalul de an se prezintă bine, măcar la capitolul seriale. Avem așa, pe 5 noiembrie apare al treilea sezon din Narcos: Mexico, apoi pe 17 noiembrie – Tiger King 2 (cine s-ar fi așteptat?), pe 5 decembrie aflăm cum se încheie jaful salopetelor roșii, în ultimele 5 episoade din La Casa de Papel, iar pe 17 decembrie avem și al doilea sezon din The Witcher. Și cam atât, că apoi trecem la seriale și filme de Crăciun.

Citește mai multTrailere noi: La Casa de Papel Partea 5: Volumul 2 / Tiger King 2 / The Witcher: Sezonul 2 / Narcos: Mexico | Sezonul 3

House of Gucci, probabil cel mai așteptat film din 2021

Probabil cu toții am văzut mai toate filmele noi de pe platformele de streaming, așa că orice producție mare e așteptată cu popcornul la gură orice cinefil. Iar House of Gucci pare să promită a fi unul dintre filmele de excepție ale acestui an. Joacă și românca Mădălina Ghenea (în rolul Sophiei Lauren) alături de Lady Gaga, Adam Driver, Jared Leto, Jeremy Irons și Al Pacino, iar regia aparține lui Ridley Scott. Dacă n-ați văzut încă primul trailer, îl găsiți mai jos, alături de cel de-al doilea, lansat vineri.

Citește mai multHouse of Gucci, probabil cel mai așteptat film din 2021

Gossip Girl revine, din 8 iulie 2021

Aș fi zis că asta e o veste pentru fete, dar aș fi fost ipocrit, Gossip Girl fiind al doilea serial pe care l-am urmărit în liceu, după ce m-a prins febra serialelor americane, odată cu Prison Break. În perioada 2007-2012, toate fetele se credeau ba Serena van der Woodsen, dacă erau blonde, ori Blair Waldorf, dacă erau șatene. Iar băieții se vedeau, în funcție de înălțime, Chuck Bass, Nate Archibald sau, mai rar, Dan Humphrey (pe care l-ați văzut recent și în YOU).

Citește mai multGossip Girl revine, din 8 iulie 2021

Zack Snyder’s Justice League, din 18 martie pe HBO Go

Am avut onoarea să văd în avanpremieră Justice League 2021, adică varianta lui Zack Snyder, o versiune diferită de cea din 2017, lungă cât o zi de pandemie când plouă și stai în casă: 4 ore și 2 minute.  Pe scurt, Justice League a apărut în 2017, dar după ce Zack Snyder a renunțat la a mai regiza filmul, din cauza unor probleme personale. Frâiele au fost preluate de Joss Whedon, doar că rezultatul nu a fost chiar pe placul publicului, care a făcut petiții, mini protest la New York Comicon 2019, au închiriat un panou publicitar imens în Times Square, dar și un avion cu care zbura cu un banner în coadă, fix deasupra locației unde avea loc Comic Con și altele, după ce Warner Bros au zis în 2018 că nu au de gând să lanseze versiunea lui Zack Snyder.

Citește mai multZack Snyder’s Justice League, din 18 martie pe HBO Go

Recomandare de serial pe care-l dai gata într-o zi: The Mess You Leave Behind

În weekend, am aruncat un ochi peste ce mai e prin trending pe Netflix, în România, am văzut pe locul 3 una bucată serial care-l avea pe copertă pe Arón Piper (Ander din ELITE) și am zis să-i dăm o șansă. S-a nimerit la fix, am ras tot sezonul în aceeași zi. Țac-pac, opt episoade și sigur mai mai apare un sezon, la ce succes a avut + nu de alta, dar a fost mixul perfect între ELITE și The Undoing. În mare parte, acțiunea are loc la un liceu, fiind presărată cu o sinucidere suspectă și condimentată cu puțin sex imoral. Ca să citez din serial: Să mori… e o artă. Dacă nu vă deranjează că e în spaniolă, dați un play și îmi mulțumiți apoi.

Citește mai multRecomandare de serial pe care-l dai gata într-o zi: The Mess You Leave Behind

Netflix-Recomandări: două seriale și un film

Și-am îmbătrânit în pandemia asta, adică am făcut 34 de ani, fără petrecăreală cu prietenii și familia, pe acasă, chilleanu. Și cum perioada asta e a naibii de grea din punct de vedere psihologic, ai nevoie de ruperi de ritm, pe lângă work from home, mâncat, spălat, dormit și de-ale casei. Așa că săptămâna asta am văzut două seriale și un film, 2/3 pentru mood, iar unul smart de tot. Așa că e păcat să nu vi le recomand și vouă:

Citește mai multNetflix-Recomandări: două seriale și un film

Trebuie să vedeți Borat Subsequent Moviefilm 2020

Băi, deci am rămas stupefiat, mă gândeam că o să fie o hăhăială soft, mult sub primul film Borat din 2006. Știam că Sacha Baron Cohen e nebun, tocmai îl văzusem la Jimmy Kimmel, unde l-a dezbrăcat pe prezentator, dar filmul îți rupe creierii, fiind mai mult WTF decât LOL.

Citește mai multTrebuie să vedeți Borat Subsequent Moviefilm 2020

Damn, încă un film Saw! “Spiral: From The Book of Saw”

După Jigsaw: Legacy (2017), se pare că ne vom bucura de un nou film din seria SAW, a noua parte, mai exact. Spiral sau Spiral: From The Book of Saw va apărea în cinematografe, în mai 2020. E cu Samuel L. Jackson, Chris Rock… vedeți mai multe în trailer-ul de mai jos, care mie mi se pare tare de tot. Păreri, așteptări?

Citește mai multDamn, încă un film Saw! “Spiral: From The Book of Saw”