2019, România

– Cum adică, fată, nu mai putem merge la Milano, Barcelona sau Paris doar cu buletinul???
– Păi nu mai suntem în UE.
– Păi cum așa???
– Păi ai ieșit la vot, la proteste?
– Păi nu…
– Păi.

Citește mai mult2019, România

Aproape 7 milioane de români trăiesc în sărăcie, iar dintre aceştia peste 3,8 milioane sunt în deprivare materială severă

Nu o spun eu, ci chiar jurnalul.ro, site-ul patronat de grupul Intact, adică tovarășul Voiculescu, cu ale sale 3 Antene cu tot. Deci nu e vreo postare a tineretului #rezist, care să-l nemulțumească pe Întâiul Băgător în față, Tăriceanu.

Citește mai multAproape 7 milioane de români trăiesc în sărăcie, iar dintre aceştia peste 3,8 milioane sunt în deprivare materială severă

Suveranii au propriile cărți de identitate și numere de înmatriculare

Am văzut un clip pe Facebook al unui „suveran” care era foarte deranjat că a fost oprit de Poliția Rutieră, pentru că folosea numere de înmatriculare proprii, făcute de el cu mânuța lui, pentru că e SUVERAN, nu „persoană fizică CNP”. Ba chiar are și carte de identitate diferită, tot suverană, desigur. Așa că am încercat să aflu mai multe despre suverani și ce vor ei de la viață.

Citește mai multSuveranii au propriile cărți de identitate și numere de înmatriculare

O nouă colaborare COMME des GARÇONS & Converse * Chuck Taylor

Comme des Garçons e un brand de haine mai de fitze, așea, care a apărut în Japonia, în 1969, iar în 1973, Rei Kawakubdo înființa compania Comme des Garçons Co. Ltd. Succesul l-a cunoscut în anii ’70 / în 1978 a fost lansată prima colecție pentru bărbați, pentru ca mai apoi, în 1981, să aibă primul show în Paris. A fascinat prin hainele predominant negre sau îndrăznețe/haioase. Multe dintre colecții sunt realizate manual, integral, lucru reflectat în prețuri, dar și calitatea/longevitatea hainelor. Un tricou simplu costă de la 100 de euro în sus, un hanorac 2-300, gecile, paltoanele, rochiile ajungând și la peste 1.000 de euro. În Japoneză se scrie cam așa コム・デ・ギャルソン (Komu de Gyaruson).

logo

Citește mai multO nouă colaborare COMME des GARÇONS & Converse * Chuck Taylor

Tigrul platanului și invazia bucureșteană

De mai bine de o lună de zile, de fiecare dată când ies pe balcon, la țigară, duc lupte asidue cu tigri fioroși care mă mușcă sistematic. Inițial am crezut că e scrum, fix așa arăta, ca o bucată subțire de tutun ars, de 2-3 mm. Însă, când am suflat, am văzut că “scrumul” se ține cam bine de haine, dar și de piele, ba chiar înțeapă! Moment în care am dat zoom in, adică am apropiat mâna de ochi, și am văzut animalul fioros cum se agăța de piele ca un erou ce stă să cadă într-o prăpastie, dar se mai ține agățat de margine, cu ultimele puteri.

Citește mai multTigrul platanului și invazia bucureșteană

Ce ascultăm azi [62] – Ediție specială After UNTOLD 2017

Fix în urmă cu o săptămână, începeam cele patru zile nebune de la Untold 2017, iar acum doar mă uit cu nostalgie la filmările de pe Cluj Arena. Nu toți artiștii și-au dat acordul pentru a fi transmis show-ul live, așa că la Dimitri Vegas & Like Mike nu avem decât o bucată de 12 minute, clipul întreg urmând să apară la ei pe canal, cel mai probabil. Caștile în urechi și play de voie:

Citește mai multCe ascultăm azi [62] – Ediție specială After UNTOLD 2017

Armin Van Buuren și accesul restricționat la Untold

Mi se pare ireal că oamenii fac scandal și sunt extrem de nemulțumiți de faptul că nu l-au prins pe Armin de la început, motivul fiind unul forte clar comunicat la toate intrările mari din stadion: accesul poate fi restricționat, din motive de siguranță – în special când capacitatea a fost atinsă, dacă nu chiar depășită.

Citește mai multArmin Van Buuren și accesul restricționat la Untold

Cum calculezi limita de consum de internet mobil în roaming

Probabil știți, începând de astăzi, 15 iunie 2017, dispar tarifele de Roaming în Spațiului Economic European (SEE), adică în UE + Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Dacă în privința minutelor și sms-urilor treaba e simplă, pot fi utilizate toate cele incluse, în ceea ce privește traficul de date (internet) are o altă poveste, fiind o limită care se calculează fix așa.

Citește mai multCum calculezi limita de consum de internet mobil în roaming