Impozitarea jocurilor de noroc în 2015
Unul dintre prietenii de pe Facebook m-a invitat să dau like unei pagini a unei case de pariuri. Am intrat pe pagină, curios să văd cum comunică, așa că din poză în poză am tot văzut bilete câștigătoare cu zeci de mii de lei, iar pe ele, scris cu pixul, impozitul oprit. Inițial am crezut că nu văd bine, din moment ce știam că impozitul pentru câștigurile din jocurile de noroc este de 25% din suma câștigată, oricare ar fi suma aceea, dar mai mare de 599 de lei.