După trei ani… i-am spus ADIO!
Îmi e greu… cui nu i-ar fi? Investești atât într-o relație, iar apoi vine cineva din afară și se produce ruptura. Sunt sigur că, cei care au trecut prin asta, mă înțeleg perfect. Era iulie 2008, a fost prima iubire din capitală, de fapt am luat-o repede, n-am stat să o analizez, nu-mi permiteam să fac pe pretențiosul. În orice relație adugi bagaje din trecut, e normal, dar ce te faci când totul se rupe și vezi că cele cu care ai venit s-au cam înmulțit, până și perna o ai de la ea. Și spui STOP și pleci… e timpul să plătești chiria altui propietar. E bine că nu am căutat prea mult noul apartament, a fost din nou primul vizionat, preț ok, locație relativ mai bună, arată mai bine ca vechea relație. Modest, dar bun. Întrebările au tot venit:
- Cum !#$%#$%#$% am reușit în aproape trei ani să strâng atâââât de multe lucruri? Am venit în București cu două bagaje, câte unul în fiecare mână. Acum a fost nevoie de o dubă și trei mașini ca să ducem toate catrafusele de colo-colo. Mare atenție celor care formează un cuplu și spun la nervi “Îmi iau lucrurile și plec la mama! ” Poți să pleci și la mama lui Ștefan cel Mare, dar să chemi un tir să îți care toate lucrurile.
- Unde ^%$&^&%*% e X lucru? Ah, te-ai mutat, ai patul aranjat, asta după ce ai mutat și aranjat mobila la miezul nopții spre disperarea vecinilor de sub șiiii vrei să te speli pe dinți. Aha, așa mă gândeam și eu că eu bine, așa mi-au zis mama și tata, la fel și dentistul, e bine să o faci seara [nu te mai gândi, mă, la perversiuni], dar unde beeep e Colgate-ul ăla? Ah, gata! Damn, dar am nevoie și de periuță!
- Punct asemănător cu cel anterior, dar întrebarea e Bă, noi nu aveam și AIA? De exemplu, nu mai găsesc un ibric, eh facem ceai în altceva. Hai să îmi fac și niște cartofi prăjiți, stai să iau fundul ăla de lemn, doar aveam două! Aveam! Acum nu mai am și tare mi-ar trebui unul, al meu nu îmi ajunge, mama îmi spunea mereu când eram mai mititel că am fundul cât o cutie de chibrituri, așa că toate brunetele care posedă unul să apeleze la mine. Am glumit, pot să fie și roșcate cu ochii verzi.
- Oare voi avea parte de vecini ok? Băi, până acum e bine, cel căruia îi batem în tavan e super de treabă.
În cazul în care s-au bosumflat fetele care nu sunt brunete ori roșcate cu ochii verzi, trebuie să le spun că nu sunt așa pretențios la acest capitol, așa că toate șatenele și blondele care s-au supilicit sunt așteptate la noul apartament, e de făcut curat. xoxo