În fiecare zi trec pe lângă niște corcoduși cu crengile cocoșate de fructe aproape coapte, pe care nu le ciugulesc copiii din cartier, ci doar păsările Berceniului, dar și ele doar așa, plictisite. Și m-au lovit amintirile din copilăria petrecută-n orașelul natal, Curtea de Argeș, pe vremea când încă nu purtam bicicletă pe nas, aveam câte un semn de bună purtare în fiecare zi și ora de venire în casă era dictată de soarele care fugea și el la culcare.
Eram azi la birou și masa de prânz trecuse de ceva timp și aveam poftă de ronțăit ceva, așa că am scos sticksurile cu susan, am desfăcut punga, am luat un sticks și l-am băgat în gură (nu mai gândi porno, te rog). Pe al doilea l-am fixat între buze, și îl țineam ca pe o țigară, plesnit fiind de melancolia copilăriei, atunci când ne prosteam prin fața blocului cu fiecare pungă de sticksuri, ele erau țigările noastre. Ba chiar “trăgeam” din ele și expiram fumul pe care doar noi îl vedeam, făcând cerculețe invizibile.