Şcoler de anu’ 2008

Îmi aduc aminte [din pozele surorii mele] ca au existat pionieri [mereu am tendinţa să scriu PIONEER]. Tot de la sora mea, care e cu 10 ani mai mare, îmi aduc aminte că atunci când era la liceu, mergea la practică… mergeam uneori şi eu cu ea şi mâncam coacăze până cădeam sub un copac la umbră. Ce a fost, a fost… acu şcolerul se modernizează.

1. Eu nu am avut lapte şi corn.

Am avut batoane lipicioase cumparate în prima pauză dintr-o ladă aflată în portbagajul unui trabant verde închis [eram pe clasa întâi]. Era bine daca prindeam unul sau două… pe care sigur nu le împărţeam cu nimeni.
Când am crescut mai maricel, ştiu ca aveam în sacoul de la costumul obligatoriu semniţe… pe care le mâncam tare mândru în ora de religie.
Apoi când eram la gimnaziu aveam bani la mine în fiecare zi. Puţin ce-i drept, dar aveam. Îmi cumpăram de la magazinul din curtea şcolii napolitane vrac, pateuri cu brânză, ştrudele cu mere, băsmaluţe cu gem… etc ce mai era pe acolo. Când mai rămâneau bani, poate beam şi un tec.

2. Eu nu am avut PC la 200 euro sau memory stick de la şcoală.

De abia pe clasa 5a am pus mâna pe un calculator. Ţin minte şi acum ca ardeam de nerabdare si m-am înghesuit să ajung primul în sală. Degeaba… erau 3 computere 486… şi stăteam câte 5 puradei la fiecare. Ştiu că eram tare fericit, mă jucam cu mouse-ul şi mă minunam de ce nu sunt tastele în ordine alfabetică.

Acum elevii au pc-uri de 200 de euro, si vor primi câte un MemoryStick de 4GB.
Îmi şi imaginez: ” Ionel vino la tabla cu lecţia… nu pot doamna că am eroare la stick 😐 „
Oare au toţi pc acasă pt a putea utiliza stickul ? Poate unii n-au ce mânca şi îl vor vinde pt a putea trăi de azi pe mâine… Pun pariu că o să fie maaaare măgăreală atunci când va fi licitaţia pt stickuri… Mai bine le-ar cumpara uniforme, că unii nici pe alea nu şi le permit!

3. Eu nu am învăţat ŞAH la ore

Copiii vor avea ca materie obligatorie şahul. Frumos, chiar frumos. Până acum se chiulea de la sport timpuriu… acum se va chiuli şi de la şah.

-Te duci mă la şah?
-Nu… stau la un corn cu lapte cu Andreea de la a 2-a B.
-Eu mă duc.. dacă îmi pune absenţă…
-Să-mi mute calu’ mă… profu oricum e nebun, se crede rege…

Eu am învăţat poker, şeptică şi bonţ la ore, păcat că ori ne cădeau banii pe jos, ori cărţile… ori râdeam ca proştii … şi eram daţi afară de fiecare dată 😀

PS: La cum evoluează sexul la generaţiile de azi [toaletele de generală ar trebui vizate, ca cele de liceu sunt de mult ] ar trebui introdusă o nouă materie pe clasa 4-a: Arta sexului pe-ascuns.

Acest articol are 2 comentarii

  1. bunnybear

    pff… nu am cum sa uit in generala, cand eram mai mic si venea o femei (cam mulatra ce-i drept) cu acadele pe bat in forma cocoselului, stelute, de diferite culoari si ne m,inteam intre noi prin clasa ca femeia aia a urinat pe ele si sa nu mancam…tin minte ca era 50 de lei (moneda din cupru cu un istoric pe ea:P[decebal sau mircea] )..sa nu mai vorbesc de buticum din curtea scolii care pe langa napolitanele vrac se mia vindea renumitul TEC …atunci sa te tii de E-uri nu acum…off…ce scolarie frumoasa…..

  2. Anonymous

    chiar…eu nu’s asa mare…da de acadelele alea in forma de cocosel si stelute imi aduc si eu aminte numai ca noi ne minteam ca pune otrava sa omoare copii…ce senin era afara parca cerul avea altfel culoarea….ahhh..chiar asa, ce frumos era inainte, ieseam sa ne jucam ‘tara tara vrem ostasi’, ‘pasarica muta-ti cuibu’, apoi cand am mai crescut am dat peste ‘fete, filme si baieti’ uhh…vreau inapoi:>

Lasă un răspuns