O pâine

Sunt multe minciuni pe care le spunem deși, de cele mai multe ori, știm perfect cum va fi continuarea. Orice om a zis, măcar o dată în viață, mă duc să beau O BERE. Ceva de genul mi s-a întâmplat astăzi după ce am intrat în Cora Lujerului și m-am programat la frizer. Se vede că a început școala, nici măcar să mă tund neprogramat nu mai pot.

Revenind, am intrat în hipermarketul mai sus menționat pentru că voiam să mai tai din claie, dar, pentru că nu m-am ales decât cu o amânare de două zile, am considerat că e oportun să-mi cumpăr și o pâine pentru acasă (au la Cora o franzela așa gustoasă, omnomnom!). Și, după ce am pus pâinea în coș, m-am gândit că va râde lumea de mine când voi sta doar cu o pâine la coadă, așa că am trecut pe la raionul de bere de unde am luat niște Radler, apoi m-am gândit eu că ar merge și niște suc de fructe, ah, și niște cookies, și niște biscuiți și ciocolată. Ah, și gumă de mestecat și și și. Bine că măcar am luat pâine…

Am postat și pe Facebook “Momentul acela când intri în Cora doar pentru o pâine…” și am observat că multă lume se regăsește în spusele mele, continuările oamenilor fiind:

  • și ți se face poftă și de ceva dulce…
  • și lași acolo cel puțin 2 mil
  • și te doare mâna de la cărat
  • lași cel putin 2 mil…și când ajungi acasă…îți dai seama că ți-e foame și n-ai ce să mănânci…
  • și stai la coada 20 de minute

Gata, mă bag la somn… dar mai stau UN MINUT, iar mâine dimineață apăs doar O DATĂ pe Snooze.

Acest articol are 4 comentarii

  1. Andra

    eu nu prea apas doar o singura data pe snooze.. Good for you!

    1. Ionut Bunescu

      Nici eu, dar am vazut ca daca opresc alarma din prima si mai stau 10-20 de minute cu telu pe net, nu mai sunt obosit ca dupa cinșpe snooze-uri 🙂

Lasă un răspuns