Frig. Și atât. Aș fi putut să nu mai scriu nimic altceva, pentru că peste toate emoțiile mele și peste toate speranțele din primele minute, a fost frig, al naibii de frig. Iar dacă mai era cineva care nu conștientiza cât de frig era pe stadion, trebuia doar să-l privească pe un puștan care era în tricou (nu mă-ntrebați, nu-mi explic, n-am întrebat, doar m-am minunat).

Am mai spus-o și o repet: nu țin cu nicio echipă în mod special, țineam cu FC Argeș când eram mic-mic din același motiv pentru care îmi plăcea Scorpions (sunt argeșean și scorpion), dar susțin orice echipă românească ajunsă în competiții de nivelul UEFA Champions League, indiferent de culoare echipamentului, ura dintre suporteri sau rivalitatea obsesivă.

Speram ca Steaua să facă măcar un egal, ori să marcheze un gol, să țip atât de tare încât să mă audă a mea din Berceni și ai mei de la Curtea de Argeș. N-a fost să fie, să sperăm la un echitabil loc trei și să îi batem măcar pe cei de la Basel.

Mulțumesc Heineken pentru experiența UEFA Champions League (a fost primul meu meci din UCL pe care l-am văzut din tribune).