Kumfu la Hollywood Vampires (foto + video)

După ce cu o seară în urmă am fost la Maroon 5, luni, 6 iunie 2016, am schimbat placa și ne-am dat pe rock. Am intrat ceva mai greu la Romexpo, pentru că ploaia a dat puțin peste cap planurile organizatorilor. Parcarea C strânsese multe bălți, astfel că accesul a fost permis de abia la 18.45, în loc de 18.00. Coada de câteva sute de metri a umplut repede asfaltul umed de la Romexpo, aproximez undeva la 10-15 mii de spectatori.

După muzica în surdină a lui DJ Hefe, au intrat Robin and the Backstabbers, fix la ora programată, 19.30. Faini băieți, au cântat vreo 45 de minute, timp suficient ca vampirii hollywoodieni să se pregătească pentru a începe la 21.00, doar că au început la 21.30 și au ieșit de pe scenă după aproximativ o oră juma, acompaniați de artificii, atât la început, cât și la sfârșit.

Recunosc, nu știam la ce să mă aștept, nu cunoșteam setlist-ul, dar aveam să fiu surprins de faptul că știam câteva melodii, o parte dintre ele fiind cover-uri. Poate că am eu memoria scurtă sau poate că experiența din primul rând îți dă alt vibe, dar a fost unul dintre cele mai mișto concerte la care am fost vreodată. Alice Cooper, la 68 de ani, e mai tânăr ca niciodată și cântă omul de rupe, jur că, inițial, mă întrebam dacă nu cumva cântă peste pozitiv. Joe Perry avea energie ca un adolescent la pubertate, a spart o chitară până n-a mai rămas nimic din ea, asta când nu rupea, la figurat, chitara în două. Iar Johnny Depp zâmbea tuturor, chiar și minorelor isterizate care îi țipau numele de parcă murea pe scenă.

Au vorbit mult cu publicul, ba chiar au zis “Mulțumesc”, Alice a povestit cum el e ultimul vampir rămas în viață, aici în țara lui Dracula, făcând referire și la componența inițială a Hollywood Vampires. Au fost surprinși de faptul că publicul cunoștea versurile pieselor, ba Johnny chiar era să cadă de pe scenă (a alunecat din cauza ploii, dar s-a redresat imediat).

Pentru că pe 9 iunie Depp împlinește 53 de ani, colegii de trupă i-au dăruit un tort, l-au mânjit pe nas, iar publicul s-a activat imediat și a cântat Happy Birthday.

Câteva chestii despre concert, dar mai multe despre divorțul lui Depp, puteți citi și pe People.com, unde am fost citat, în urma unui scurt interviu pe Twitter cu un jurnalist colaborator. (Look, ma’, I’m famous!).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns