O 9 zi #rezistam

Deși a nins, miercuri, 8 februarie, a fost a noua zi consecutivă de proteste în Piața Victoriei, în fața Monumentului Corupției. Iohannis s-a prezentat în fața protestatarilor de la Cotroceni, pentru dialog, dar n-a avut cu cine. Între timp, Dragnea, Iordache, Grindeanu și Tăriceanu încă sunt așteptați în fața miilor de oameni care protestează în fața Guvernului.

fyzc9ii

foto Dan Mihai Balanescu


Găsiți mai jos un rezumat al unor lucruri “normale” ce au avut loc în aceste 9 zile (care tot circulă sharuit pe Facebook):

– Singurul protestatar din Odobești tocmai a fost chemat în instanță de către primarul PSD.
– În București, cel care a proiectat mesaje în Piața Victoriei a fost chemat la Poliție
– Un deputat PSD arată degetul mijlociu președintelui țării în timpul cuvântării în plen
– Orașul cel mai vocal anti-penali din provincie, Clujul primește de 13x mai puțini bani pentru drumuri decât Teleorman
– Ministrul Sănătății refuză să explice de ce amanta lui Oprescu a fost numită fără concurs directoarea Spitalului Universitar
– Autocarele pesedeului continuă să aducă oameni din județele roșii la proteste pro-PSD, că vor, că nu
– Oamenii din județele pesediste sunt amenințați că dacă nu ies își pierd serviciul
– Patronul care a confecționat pancarte gratuit, călcat de Poliția Economică
– Singurul lider pesedist care nu a susținut ordonanța, Mihai Chirica, refuză să spună vreun cuvânt negativ vizavi de Dragnea
– Apar stenograme care atestă faptul că pesediștii știau de cel puțin două luni că intră proiectul de amnistie
– Apar pesediști care cer SRI-ului să ancheteze multinaționalele care au dat liber angajaților
– Curtea Constituțională a respins sesizările președintelui cu privire la Ordonanța 13
– Nu e clar dacă OUG 14 care anulează OUG 13 este constituțională, așadar eliberarea miilor de corupți sâmbătă e plauzibilă
– Moțiunea de cenzură a picat. Grindeanu nu demisionează și nu își asumă vreo responsabilitate pentru ordonanță
– Judecătoarea care l-a închis pe Voiculescu a fost dată afară din magistratură
– Grindeanu numeşte vicepreşedinte al ANSVSA o persoană trimisă în judecată după ce a luat 19 şpăgi (între timp a și demis-o, minune)
– Ministrul Florin Iordache și oamenii săi ar fi făcut presiuni asupra unor funcționari din minister pentru a șterge cele șase note care conțineau obiecțiuni împotriva proiectelor legislative de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală (OUG 13/2017), precum și împotriva textului de grațiere colectivă. – România Liberă

3.286.518 de voturi a obținut PSD în Decembrie 2016. (17,99% din cetățenii cu drept de vot)
6.288.769 de voturi a obținut Klaus Iohannis în Noiembrie 2014. (34,43% din cetățenii cu drept de vot)

+

„Art. 80 2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”

Dacă e un lucru pe care l-am făcut azi și de care sunt mândru, cred că diezul, pe care l-am desenat în piață, în fața atotputernicului REZISTĂM, e alegerea potrivită:

Iar dacă aveți chef de joacă, take a look:

1. PSD Invaders http://psdinvaders.com/
2. Dă o palmă corupției http://daopalmacoruptiei.com/
3. Flappy Dragnea http://flappydragnea.com/
4. Teleorpacman: http://utopiabalcanica.net/teleorpacman/
5. Cacman: http://cacman.com/

Lasă un răspuns