6 lucruri despre referendumul pentru familie

Probabil ați aflat deja, duminică, 7 octombrie 2018, a avea loc Referendumul pentru familie, mai exact pentru REDEFINIREA familiei. A fost votat ieri, 11 septembrie, 107 voturi pentru, 7 abțineri, 13 voturi împotrivă (adică toți senatorii USR). Deci în mai puțin de o lună, românii ar trebui să voteze… sau nu. Dar până atunci, hai să vedem 6 lucruri esențiale, pe care trebuie să le știm cu toții.

Băi, treaba e simplă, pentru ca referendumul să fie validat, e nevoie ca 5.520.913 de români să se prezinte la vot (30% dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale), dintre care cel puțin 4.600.761 voturi trebuie să fie valide (25% dintre cei cu drept de vot). E nevoie apoi de jumătate + 1 dintre voturi. Legea Referendumului a fost modificată în 2014, până atunci limita de participare era de cel puțin 50% dintre românii cu drept de vot. Dar pentru că în 2012 s-au prezentat doar 46,24% dintre români, Băsescu nu a putut fi suspendat prin referendum, așa că băieții „deștepți” au modificat legea, scăzând limita minimă de participare la vot la 30%, în loc de 50%.

Organizarea referendumului pentru redefinirea familiei va costa 200 milioane de lei (43 de milioane de euro), bani ce vor fi luați din Fondul de rezervă bugetară, conform datelor Ministerului Finanțelor. Gândiți-vă câte lucruri se puteau face cu acești bani…

Interesant este și cum a fost modificată Legea referendumului, în 2012, înainte de încercarea de suspendare a lui Băse, atunci când Guvernul a adoptat și publicat o ordonanță de urgență care a modificat Legea referendumului stabilind că e nevoie de jumătate plus 1 din voturile valabil exprimate ale cetățenilor participanți la referendum și nu de jumătate plus 1 din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale și că vor putea vota și cetățenii români aflați în străinătate

Constituţia nu precizează cine şi în ce termen trebuie să pună în practică o decizie luată de popor la un referendum. Aşa se face că, în acest moment, referendumul validat în 2009 – cel pentru Parlament unicameral cu cel mult 300 de mandate – nu a fost pus în aplicare. Deși la cum sunt borfașii ăștia, dacă se întrunesc toate condițiile și iese numărătoarea voturilor „cum trebuie”, mai mult ca sigur vor găsi ori vor crea o cale prin care să fie pus totul în practică.

Oribil este ce se întâmplă cu cei peste 90.000 de copii români măcinați de tristețe, care cresc abandonați, lipsiți de dragostea părinților alungați în străinătate de hoția de nestăpânit a celor care acum se dau mari apărători ai familiei. Din cauza politicienilor care au votat pentru referendumul discriminării, căci sunt cam aceiași din ultimii 20 de ani, sute de mii de familii tradiționale românești sunt despărțite pentru că unul sau mai mulți dintre membrii săi au fost alungați la muncă în străinătate. (Răzvan Chiruţă)

Trist este că pe 7 octombrie, din cauza Legii 3/2000 (care reglementează referendumul):

  • nu va exista validarea CNP-ului pe tabletă, în sistem centralizat, pentru a asigura că nu există voturi duplicate.
  • nu va exista filmarea procedurii de numărare a voturilor pentru a preveni eventuale abuzuri în acel proces.
  • tocmai de aceea e nevoie de observatori, iar dacă dorești să te implici, o poți face aici: fiecarevot.ro

Da, încurajez mersul la vot și l-am încurajat de fiecare dată, dar acum e altceva, drepturile nu se supun la vot! Boicotez referendumul pentru (re)definirea familiei și îți recomand și ție te gândești bine înainte de a fi părtaș, prin prezența ta la vot, la această mârșăvie politică.

Photo by T. Chick McClure on Unsplash

Acest articol are 3 comentarii

  1. Refu

    Problema: chiar daca te duci sau nu, banii aia ii cheltuie, sau ma rog ii cheltuie partial sa-si mai astupe si ei banii furati.

  2. VictorR

    Păi și cu acrostihul ce facem?

  3. Cezar

    N-au fost niciodata atatea polemici la un referendum. Probabil a avut dreptate Basescu cu procentul de 20% pe care l-au luat toti in ras.

Lasă un răspuns