Atenție la băutura din pahare

În agitația muncii de zi cu zi, concertul Ed Sheeran și apoi Neversea, se pare că de abia azi mi-a ajuns în newsfeed postarea unei amice de pe Facebook, care pe 3 iulie povestea cum a fost drogată, leșinând într-un club din București.

 

Am început să ies în oraș, pe la o terasă, o discotecă, un bar, încă din perioada liceului, de pe la 14-15 ani, ca mai apoi, la 16, să încep să muncesc în cluburi, unde eram DJ… dar ce n-o să pot uita niciodată sunt vorbele tatălui meu, care aproape în fiecare weekend îmi repeta să fiu atent la pahar, dacă l-am lăsat și o secundă din mână, să renunț la el, să-mi iau altul. Atunci, copil fiind, deja mi se părea că exagerează și că ce mi se poate întâmpla, mai ales că sunt băiat, orașul e mic, n-am ce să pățesc. Anii au trecut, m-am mutat din orașul mic în altul mai mare, iar mai apoi în București, am fost în zeci de cluburi și baruri. N-am uitat vorbele pe care mi le zicea tata, ba chiar parcă l-am auzit, pe repeat, când am citit postarea de mai jos:

 

link postare

 

 

M-am blocat. Băi, chiar se fac din astea? Cu “drogul violului” and shit? Așa onaniști idioți care nu sunt în stare să lege două vorbe, nici măcar pe Tinder? Nu de alta, dar în funcție de organism, un om poate fi amețit, poate leșina sau chiar poate muri după ingerarea unor astfel de substanțe. (vă amintiți cazul chelneriței din Centrul Vechi, din 2014?)

Ah, și se pare că nu doar femeile o pățesc, în cazul bărbaților scopul fiind furtul, după cum i-a comentat cineva Mădălinei. Tot în Control, acum un an și jumătate.

 

 

 

 

 

link postare

 

 

Înainte de a blama clubul (căruia i se poate inputa o vină doar dacă nu pune la dispoziție filmările de la camerele de supraveghere), să conștientizăm că se poate întâmpla în orice club/bar/bodegă, de exemplu Club A:

 

 

Mădălina a fost chiar următoarea zi la o altă bere, în Club Control, iar din câte văd acum, în materialul video de la Știrile Pro TV, cei de la Control vor colabora cu autoritățile.

 

link postare

 


Iar dacă vă gândiți (și voi) că e greu să vă pună cineva o pastilă în băutură, dați un play clipului de mai jos:


 

UPDATE: Reactia clubului CONTROL

                                                              

 

 link postare

 


 

Voi actualiza articolul imediat după ce o să fie finalizată ancheta.

Acest articol are 3 comentarii

  1. Emil Calinescu

    Ma uitam la clipul din finalul articolului. Din pacate, nu te poti feri nicicum. Caci si daca ai tot timpul paharul in mana tot poti sa patesti o chestie d-asta nasoala.

    Nu stiu care ar trebui sa fie solutie. Recipiente total etanse, din care sa bei doar cu paiul (asta insemnand ca nu vei mai bea bere, ci doar tarii si/sau cocktailuri)?

    Vazusem postarea Madalinei, chiar urmaresc cazul.

  2. Mariuca

    Afara cluburile ofera capace la pahare, cu pai, ca cele folosite pentru copii.

Lasă un răspuns