Murphy, ești un bulangiu!

murphy

Am vrut să scriu asta acum mult timp, însă din motive ce pot fi deduse ulterior am tot amânat. O întâlnești pe ea, draguță, inteligentă, nu ți-e rușine să o prezinți nimănui, te combini cu ea și la a Nșpea ieșire, o prietenă bună de-ale ei îți sare la nivelul (nu la ăla, mă, porno starule) neuronului. Deși nu se încadrează în tiparul fetelor cu care ai mai ieșit sau în tiparul predefinit (toți avem unul, puțini recunosc) tipa e super amuzantă, incredibil de inteligentă, îți răspunde glumelor tale cu altele mai bune, zâmbetul ei vorbește în gura mare și spune Ah, ce bună sunt! Băi, deci genul de tipă pe care ai duce-o a doua zi la parinți acasă și le-ai zice: Mamă, tată, cu ea mă însor, pregătiți bani de nuntă! Dar cum ea e una dintre cele mai bune prietene ale iubitei tale, nu poți să o lași pe actuala și să fugi cu minunăția abia cunoscută, că nu ești într-o producție de la Hollywood. Și nici nu poți pe viitor să încerci ceva, pentru că nu te lasă obrazul finuț și nici ea nu ar vrea să se certe cu a ei confidentă și bună amică. Cu actuala te cerți, o uiți, dar pe cea ce îți putea fi soție nu, deci îl înjuri pe Murphy și ale lui legi și atât. Altceva, ce?

Citește mai multMurphy, ești un bulangiu!

Gaițele știu să înoate

     Sau încearcă, cel puțin. În această minunată zi răcoroasă de duminică am hotărât să bâldâbâcesc despre experiența Bloggeri la apă. Suntem cinci (șasă cu Toma) pești frumoși plus cinci sirene care învață și alt stil de înotat pe lângă binecunoscutul “ca toporul la fund”. Avem și profesor bun, care nu ne ceartă când nu dăm bine din membrele inferioare, zic asta pentru că eu am o problemă la capitolul ăsta, fac mereu “picioare” plus ca tractorașul. Sigur te întrebi ce e aia “ca tractorașul”, păi e așeaaa, iei mult aer pe gura și bagi capul în apă și îl scoți fără grabă pe tot și repeți asta până când treci la alt exercițiu. Îi greu, serios, eu mă gândeam că înotul se învață de mic așa: “Te ia unu’ mai mare de o mână și de un picior și te aruncă în apă, iar tu dai de nebun din toate cele cinci patru membre ca nebunul ca să ajungi la mal șiiii OLE, înoți ca un PEȘTE!”

 

Sursa foto

Lecția 1Claudia ne-a făcut un tur al Body Art Wellness Club, băi, draguț rău, sală de forță care l-a impresionat până și pe Bosioc, o sauna umedă cu scaune albe superbe, de zici că ești într-o navă a la NASA, plus că e singurul club de gen deschis 24/7, adică și noaptea, ca asta a fost întrebarea pe care i-am adresat-o instinctiv Claudiei :)).

 

Ionuț își încordează mușchii în oglinda de la vestiar, se dezumflă imediat ce apare Vali. Se iau boxerii negri din dotare și hai să înotăm, zic. Apa de 1.40m, deci no stress. Facem exerciții de flotabilitate, cică-s bun, apoi tractorașe, motorașe, jucării pentru copii, la final fac pluta ca un P.E.Ș.T.E. și am luat câteva burți mici pentru că tre să învățăm să sărim “în cap”. Relaxarea de după din jacuzzi a fost pe deplin meritată. Ah, unul dintre ceilalți patru bloggeri are slipi roz, nu spunem care :))

 

Lecția 2 – Am de recuperat, ceilalți bloggeri băgați la apă sunt deja la lecția 3, 4, 5 chiar. Nu-mi iese deloc sincronizatul respirației sub apă cu datul din mâini. Mă enervez, dar nu mă las. Bag ceva bazine înot cu mâinile pe lângă corp, apoi cu câte o mână întinsă, ulterior cu schimb de mâini. Ajunge, hai la jacuzzi, saună și ne revedem luni că e mult de muncă. Dacă nu mai scriu pe blog înseamă că m-am înecat… într-o mare de iubire 😛

 

Laurențiu Ticala ne e profesor, e licențiat UNFES, specializat în natație și îl recomand oricui vrea să învețe tainele înotului. Are profu’ grijă să scapați de frica de apă și toate cele, PAROL!

 

Oferta lunii de la Body Art chiar merită – 50% reducere la abonamentul pe o lună!

Citește mai multGaițele știu să înoate

Primul salariu

     A tot vuit #primulsalariu azi pe Twitter. Am vrut să dau și eu un text mic, dar tot nu încăpea în 140 de caractere, deci: Se făcea că eram prin septembrie 2002, 28, sâmbăta mai exact. Prima seară în care m-am prezentat DJ Gaiță, nu Gaiță și atât [porecla mea de pe la șase ani]. Disco Ti Amo din Curtea de Argeș mi-a fost casă pentru trei ani de zile începând de atunci. Am fost ales în urma unei selecție riguroase făcută de către patron. Eu și încă doi pretendeți, culmea, colegi de clasă; de abia începusem clasa a X-a. Am prezentat o melodie la microfon așa cum auzisem eu la radio și aia a fost, patronul l-a ales pe „ăla în tricou roșu”. Tricoul meu pe care scria DJ Passion era XL cred și era peste o bluză cu mânecă lunga albă. Eram rapper, domne. A început prima seară de discotecă, eu eram ucenic pe lângă DJ-ul rezident și din când în când mai puneam și eu câteva melodii de pe playere-le simple, unele chiar fără afișaj iluminat, eh, mă foloseam de o brichetă. Și am băgat dedicații, așa e la discotecă. Și mai venea câte o bancnotă, mai venea o bere, vedeam pentru prima oară ce e ăla RedBull cu whisky “c-așa beau toți șmecherii”. Până să terminăm programul, Ionuț DJ Gaitzah a vărsat ceva suc din cutie pe mixer și a bulit un canal, master-ul princpial. Prin urmare, din banii strânși din dedicații, adică vreo 800.000 și ceva de lei vechi, dj-ul rezident a oprit jumatate pentru reparație și restul jumi-juma. Avream vreo două sute și ceva de mii de lei, pfuaaa, ai mei îmi dădeau 15.000 bani de buzunar la școală. M-am dus acasă fericit și duminică la prânz mi-am cumpărat primul gel de păr DĂ firmă și un deodorant de corp Intesa, ăla roșu, unisex, cei de vârstă cu mine îl știu sigur. Satisfacție mai mare ca la 15 ani, aproape 16, să am banii mei… n-a existat 🙂

Citește mai multPrimul salariu

Cu bicicleta, nu doar pe nas

Tananam! Am fost la BikeHunt prin Herăstrău la invitația fetelor drăguțe de la Borțun-Olteanu/Canyon. Ne-am întâlnit într-o călduroasă zi muncitoare, am luat câte-o apă plată la pachet, ne-am suit pe cai și am zburat. Mă rog, caii nu erau Pegas, ci niște biciclete draguțe de la Cicloteque colorate cu fundița fiecărei echipe. Eu, alături de Dan și Andrei am reușit să câștigăăăăm bătălia pedalelor, că tare transpirați eram la final. Mă rog, am câștigat ce era mai bun, adică al doilea check point, cel de la Hard Rock Café, pentru că la primul Pandutzu, Cezar și Stanciu au ajuns mai repede, iar ultimul loc, Tete-a-tete a fost descoperit tot de ei și tot în timp mai scurt ca noi. Deci, după cum spuneam echipa “grena” a câștigat câte un VIP Pass pentru aceasta vară de la Cicloteque, so… cu cine mă pedalez seara? Pe muzică! Nu a mea, nici a lui Smiley, ciiii:

Canyon va oferi mp3 playere si casti celor care inchirieaza biciclete de la Cicloteque.
Centrele din care puteti inchiria biciclete dotate cu produsele Canyon sunt situate in: Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), Parcul Drumul Taberei (fost Moghioroş) şi Parcul Titan (intrarea din Bd. Liviu Rebreanu).
Bicicletele pot fi inchiriate la tarifele standard si returnate in oricare dintre cele 3 centre. Programul de este de luni până duminică, intre orele 08.00 – 22.00

Mai multe poze AICI

Citește mai multCu bicicleta, nu doar pe nas

Câștigătoarea invitației la Magnolia SPA

    Proaspăt ieșit din duș după 15 ore de muncă, fun și o apa plată, mi-am adus aminte că trebuie să extrag câștigătoarea acestui concurs. Așa că am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe stimabilul Auraș și detalii vedeți în filmulețul de mai jos. Ideea cu sunatul pentru extragere e furată de la Chinezu. Nu pot să nu observ că pe mine nu mă îngrașă camera, ci mă urâțește :)) Damn, ce mimică a feței am când vorbesc singur prin cameră. Promit că imediat mă bag la somn, nu mă recunosc. Diana, felicitări, ne www/sms/mail etc 🙂

 

Citește mai multCâștigătoarea invitației la Magnolia SPA