Ultrascurte 25 iunie 2018
A fost una dintre cele mai puțin bune zile de luni, dar uite că e trecut de miezul nopții, m-am mai liniștit cu niște vinuț, iar acum vă servesc 10 știri ultrascurte din ziua asta care fuse și se duse:
A fost una dintre cele mai puțin bune zile de luni, dar uite că e trecut de miezul nopții, m-am mai liniștit cu niște vinuț, iar acum vă servesc 10 știri ultrascurte din ziua asta care fuse și se duse:
Fiecare ediție a festivalului UNTOLD dezvăluie un nou capitol din povestea nespusă a Tărâmului Nopții și Magiei, tărâm ocrotit de Magicianul Milenar. WOLF SPIRIT este cel de-al patrulea capitol din povestea UNTOLD. (mai mult…)
Și ce dacă erau peste 30 de grade afară, iar la sol, pardon, asfalt, probabil peste 40. Te topeai în Piața Victoriei, la Mega Image nu mai era nicio apă la rece, iar la case erau cozi de zeci de persoane. Dar te răcoreai instantaneu, când vedeai cât de determinați sunt toți cei câteva sute, apoi câteva mii de oameni din jurul tău. Determinați să facă ceva pentru viitorul lor și al copiilor lor, ba chiar și pentru viitorul celor care stau acasă ori la terase, că pe ei “nu-i afectează”.
Duminică, 10 iunie, Court Philippe Chatrier, Paris, miezul zilei, 26 de grade care ard ca 56, patru români așteaptă să-nceapă finala de simplu masculin, dintre Rafael Nadal și Dominic Thiem. Nu l-am văzut pe Zverev în finală, așa cum ne doream, alături de Nadal, însă experiența a fost una de excepție. Cred că mi-a plăcut mai mult decât un meci de fotbal al naționalei, pe stadion, jur. Mă rog, e cu totul și cu totul o altfel de experiență, dar care merită toți banii.
E groasă, marțea neagră, OUG 13, totul a fost pistol cu apă față de ce s-a întâmplat aseară, în Parlament. Deci nu am cum să nu încep cu câteva ultrascurte strict pe acest subiect. Vai de noi.
Printre miliardele de utilizatori de internet, Google m-a încadrat în aproape 100 de tipologii, personalizări, preferințe sau interese. Pe unele le-a bifat corespunzător, pe altele habar nu am de unde le-a scos. Mă rog, profilul meu se prezintă cam așa, după excluderea a 9 interese pe care le-am dezactivat acum mai puțin de un an:
Am revenit cu o gălăgie de piese numa’ bune de ascultat, dar și cu o mare uimire: frățioare, când a crescut atât de mult Cleopatra Stratan? Face 16 ani anul acesta, iar azi e No.1 în Youtube RO Trending.
Am scris asta pe Facebook:
Și ce mai ziceți, totul bine, sănătoși? Am sunat la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, pe toate numerele posibile, inclusiv două de mobil, ale persoanelor de contact pentru București. Mobilele sunt închise, la fix și la TELverde, nu răspunde nimeni. Voiam să aflu ce trebuie să fac când îmi expiră cardul de sănătate, iar cum pe site nu scrie nimic, decât pentru cazurile de înlocuire pentru pierdere/distrugere/furt sau schimbare date personale, am zis să le dau un telefon. Am dat un mail, poate răspunde cineva. Trăiască Partidul!