Unde găsesc sos curry dulce?
Hai noroc, dragi prieten gurmanzi! Ajutați un frate la fel de pofticios, vă rog? M-am cam îndrăgostit de sosul curry, adică sunt de aproape 16 ani în București, dar până anul acesta, am tot evitat tot ce era cu curry: condiment, sos, preparat. Asta până când am dat de un combo în aceeași săptămână, bătrâna shaorma de la Genin, în care am pus și sos curry, la recomandarea unui prieten, iar imediat mai apoi s-a deschis un Fendi Kebab la mine pe stradă, iar dacă nu bag un Cheese Kebab cinstit, iau o farfurie cu pui care, pe lângă sosul cu usturoi, musai trebuie să aibă și un sos curry.