Salut, sunt Ionuț Shaormescu și sunt un mare pofticios, de fel. De felul întâi, al doilea sau desert. Nu mănânc mult, dar o fac des. După cum am mai spus-o, am început să gătesc cât-un pic-pic-pic după ce m-am mutat în București (2008) – nu multe, nu de toate, ci cât să nu mor de foame și să fie gustos. Iar dacă nu e gustos, adaug mujdei (regulă masculină celebră). Și dacă tot e vorba de usturoi, ajung și la vedeta acestui articol, mini sharorma de casă!
Da, despre shaorma este aceasta postare, despre fast-food, despre mâncare nesănătoasă, cu multe grasimi, murdară alea-alea, cunoașteți și voi. Nu, prezentele rânduri nu sunt plătite, dar nu pot să nu spun că îmi place tare-tare shaorma de la Divan, cea din centrul vechi. De fapt se numește peynirli, sper că am scris corect. E doar vreo 8 lei sau 10 lei la meniul cu ayran. Băi, dar e bună-bună, lipia e proaspăt scoasă din cuptor, cu urme de făină pe ea, cartofii sunt cubulețe și e cam cea mai bună lipie de pui pe care am mâncat-o. Unele fete m-ar putea contrazice, vorba aia, shaorma-n lipia de piele e tare bună pentru ele.
Nu pot să o uit pe o amică ce stătea la coadă la altă shaormerie și când îi vine rândul spune: una mare cu de toate… fără carne! Vegetariana lu’ tata.