Da, eu mă pot distra pe muzică house!

     Titlul este raspunsul acestui articol al lui Alex Negrea. Drăguț scris, a obținut trei sute și de “aww”, dar nu despre asta vreau să discut pentru că bărbații nu se bat pe femei, doar le împart. Voi scrie despre care cum o ard eu pe tuci-tuci, bumtzi-bumtzi, țss-țss.

 

     Se făcea că aveam vreo 16 anșori, ai mei mi-au cumpărat primul PC și bineînțeles că am făcut rost de primele mp3-uri din vecini. Aș spune toți, dar poate greșesc, în fine, majoritatea cred că am ascultat Scooter, Brooklyn Bounce și 2 Unlimited. Nu pot să uit cum săream din pat ca ars și dansam pe Club Bizzare:

 

    Mai târziu ascultam fără oprire melodii ca DJ Alligator – Black celebration, Sono – 2000 guns, Timo Maas – Shifter, Azzido da Bass – Dooms Night și mă rugam juma de ora de DJ-ul din discotecă să “bage” măcar una dintre ele. Exemple ar fi multe, revin imediat și cu altele de actualitate.

 

   Nu toți cei care mă știu cunosc și că nu aveam încă 16 ani împliniți când am început să fiu punător de muzică, DJ am devenit mai târziu. Nu mă dau mare cunoscător, însă dacă în șase ani de zile, în afara a patru weekend-uri, am fost mereu la butoane pentru a distra, enerva, binedispune, ridica de la mese, îmbăta oamenii din locurile pe unde am apăsat pe play, știu câte ceva din domeniu. Oamenii ascultă muzică diferită, iar în club toți vor să asculte piese pe care ei le știu și pe care dau din picior/mână/cap atunci când le ascultă acasă. Asta nu e ok, nu ai ce căuta în club. Eu, unul, disper că am ajuns aproape să știu ce piesă urmează în anumite cluburi. Bucuria e când recunoști o melodie pe oră, maxim, și atunci iei de braț pe cel/cea de lângă tine și îi spui (a se înțelege îi țipi) entuziasmat la ureche Mamăăă, ce îmi place melodia astaaa, iar apoi transpiri până la ultima picătura dansând.

 

      Alcoolul și dansatul

Au o strânsă legătură. Sau nu. Depinde, de exemplu eu nu am nevoie nici de alcool, nici de o femei cu care să dansez pe o melodie house ce îmi place. Iar la un club de house e locul unde beau cel mai puțin, poate chiar deloc, pentru că am nevoie de hidratare, beau apă, deoarece transpir dansând. Dacă mă duc la un club generalist unde îmi toarnă același playlist de săptămâna trecută, e clar, fără un Jack mic, nu pot să dansez cu toate fetele pe King of Leon – Sex on fire, jur… Am zis cu toate fetele pentru că baieții nu mai sunt în jurul meu pe melodia asta, fiecare și-a luat câte una de gât, nu că aș fi dansat cu ei, dar nu mai am cu cine să dau un shot.

 

      Dansez pentru mine/tine sau ca să agaț?

La 15 ani de abia așteptam o melodie slow sau un blues cum le ziceam noi ca să o ridic pe ea de pe scaun întrebând-o dacă dansează. Îmi apuca mâna dreaptă care era întinsă către ea și mi-o lipeam de corp, vorba lui Arhi, o strângeai la piept de stăteai cu ea sfârc în sfârc, mâinile îți alunecau pe corpul ei clepsidră, dar avea ea grijă să nu ajungi la fund. Acum am mai îmbătrânit și e cam lame să te duci la agățat în club, deci mă duc stric să dansez, să beau ceva după o săptămână de muncă, iar dacă pică ceva bonus, un nr de telefon pentru o cafea a doua zi sau cineva care să bea cafeaua la mine, ori eu la ea, ok, e perfect, DAR nu mă duc în club ca să o dansez, să le dansez. Dacă sunt cu ea, o las domne în pace, nu o țin destul în brațe când doarme? Știu vorba cu dansul e manifestarea pe verticală a dornițelor orizontale, dar nu e chiar așa.

 

 

      Petrecerile house-riste

Am fost la multe petreceri exclusive de house, unde toți petrec, nu e nimeni care stă ca la cinema cu o cola în mână nemulțumit că îi lipsește popcornul. Știu că Alex Negrea blama muzică house fără cuvinte, însă e ca în exemplul cu melodia cunoscută o dată pe oră, când se aude și vocea, lumea țipă, dansează frenetic și nu a luat neapărat ceva MDMA. Știu, mulți consideră house-ul muzică pe care poți dansa doar dacă te droghezi. Nu-i nici mit, nici adevăr, doar o generalizare. Drogurile nu sunt consumate doar de ascultătorii unui gen de muzică, doar că unora le place să dea cu noroi în apa pe care nu o beau. Apropo de apă, dacă o să vă duceți într-un club unde la chiuveta de la baie curge DOAR apă caldă, ar fi bine să știți că apa rece e oprită pentru că grupurile de pastilați share-uiesc un bidon de apă plată ce e umplut frecvent de la robinet.

 

 DJ Optick are la bio pe Twitter un lucru tare fain House, Tech House Dj from the best dance scene in Europe, Romania. Și așa e! Kudos, Stratosfera, La Mania, Kristal, Studio Martin, Midi, Mission Dance Weekend sunt cluburi/petreceri care demonstrează asta. Cluburile de mai sus sunt in top 100 mondial, oare de ce?

 

Concluzie – DA, eu mă distrez pe muzică house și pe orice alt gen, dar house-ul primează. Melodia de mai jos mi-a adus răsarituri la piscină, am dansat pe ea nopți întregi și oriunde o aud o cânt cât pot de tare. Și da, e house.

 

Acest articol are 12 comentarii

  1. sorin

    Pariu ca tu nu strangi nici 50 de „aww”. Nu zic motivul:D…E foarte ok scris postul. Articolul lui Alex vine ca replica la evenimentul Tuborg Party.

    Sincer, eu acolo m-am distrat pentru ca am avut cu cine…am avut gasca pentru distractie…

  2. Alexandru Negrea

    E interesant că toate reacţiile, inclusiv a ta, au făcut comparaţia cu blues, de parcă am spus eu ceva, în articolul meu, de blues. Era vorba despre muzica cu mesaj, cu poveste… R&B, Pop, Hip Hop…

    Mă rog, cred că depinde de ce-ţi doreşti şi de ce înţelegi prin distracţie. Mie îmi place să dansez cu tipe şi am scris articolul din acest punct de vedere. Ţie îţi place să dansezi singur în club, după cum ai menţionat în articol. Mă bucur să aud asta 🙂 More for me.

    1. Ionut Bunescu

      Poate ca toti ne-am gandit la melodiile pe care am dansat cu ea lipita mai mult sau mai putin. Ma rog, ma uit la Dansez pentru tine si ii admir pt cum se misca, insa nu vreau sa o fac precum ei (ma refer la dans in cuplu, bineinteles).

      1. Alexandru Negrea

        Să fim serioşi. Pe blues dansam cu colegele la banchetul de clasa a 8-a. Asta e amintirea ta legată de un dans pasional cu o tipă? For real?

        1. Ionut Bunescu

          Vorbim de dans in club, deci unde prefer sa dansez, sa ma simt bine, nu sa fac ceea ce mi s-ar parea ok doar in intimitate. Dansul pasional e doar pt mine si ea, iar privirea de care spuneai si tu in articolul tau va trebui sa fie doar a mea, iar ea sa nu se simta jenata de ochii altora.

  3. Adelina

    Ideea este sa simti muzica! Atat timp cat reusesti sa faci asta, tu pentru tine, e ok. Si eu sustin muzica house, sa fim seriosi cui nu i-ar tremura picioarele la „Sensation White” , „Tomorrow Land” sau alte party-uri de genul. Chiar si in Romania, cluburile si petrecerile pe plaja cu cei mai multi participanti o sa fie cele cu muzica House, Trance and so on. Si inca ceva: e pacat, faptul ca, fetele se duc in cluburi sa fie privite si baietii sa priveasca. Have some fun !

Lasă un răspuns