Românul mândru

Orice român de rând își bagă și își scoate în ea de țară, în ea de România, nu puțini sunt cei care spun că gata, le-a ajuns, la vară pleacă afară. Mulți au și făcut-o, de aia am rămas doar 19 milioane. La fel de mulți sunt cei care se scutură pe ea de nație, însă, în același timp, vor o țară ca afară. Îi idolatrizează pe americani, dar sunt cu adevărat români doar când joacă naționala și de 1 Decembrie, atunci când câțiva mai arborează cât-un drapel pe la geam ori la mașină.

Scriu aceste rânduri pentru că m-am enervat atât de tare, sâmbătă, când după finala Top Chef s-au găsit iar unii să se vaite că, of, Doamne, un italian a câștigat Top Chef ROMÂNIA! Asta după ce, bineînțeles, în finala de la  Vocea României au ajuns un ungur și o negresă. Dezastru național, incredibil, șoc, vezi aici! De parcă ei n-ar avea cetățenie română și n-ar vorbi perfect limba, de parcă premiile ar fi plătite de la stat, cum ar zice românul mândru din fotoliu “Din banii noștri!” – (btw – un articol tare bun scris de către Nebuloasa despre bani, biserică, învățamânt și medici)

Cum sare, din români, simțul patriotic direct din telecomandă! Românul care saltă de fund când aude despre o campanie anti-imigranți români și bulgari (mă rog, nu chiar toți), acel mândru cetățean al României e deranjat că un talent-show nu e câștigat de către un român. Ironic, nu? Asta-i eterna și fascinanta Românie și, din păcate, nu dă semne că s-ar schimba prea curând.

Lasă un răspuns