72 Flares 72 Flares ×

Săptămâna trecută am avut privilegiul de a urmări, în premieră, primele două episoade ale serialului UMBRE. Sunt sceptic în ceea ce privește producțiile românești, așa că nu aveam așteptări… și bine am făcut, pentru că am fost impresionat de un generic WOW, se vede, frățiwear, amprenta unor străini în producție. Chiar și muzica e faină, iar la radio (în trafic) auzi melodii românești cunoscute (adică foarte cunoscute, fix alea uitate pe repeat la radiourile comerciale).

Mi-am adus aminte de Băieți buni, de la ProTV, care avea să fie o revelație la vremea lui, însă UMBRE e făcut de HBO, deci așteptați-vă la nuditate din plin, asta pe lângă mult sânge. Serialul va fi difuzat de la ora 22:00, nefiind recomandat minorilor pentru motive lesne de înțeles.

Am râs bine la câteva glume bine făcute, una chiar legată de gramatică, ceea ce mă face să aplaud investiția într-un serial cu pretenții, nu trăzneli din NATO ori fierbințeli pentru public rural.

 

Selfie cu Relu din #umbre by #hbo

A photo posted by Ionuț Bunescu (@ionutbunescu) on

 

Primele două episoade ale serialului UMBRE sunt la liber pe HBO GO, serialul urmând a fi difuzat pe HBO, în fiecare duminică, de la 22:00, începând de pe 28 decembrie. Primul sezon are 8 episoade, la conferința de presă lăsându-se de înțeles că există posibilitatea unui al doilea sezon, dar sunt sceptic, cele opt episoade au fost filmate deja, deci ultimul episod nu prea cred că lasă loc de continuări, dar nu se știe niciodată. În plus, scenariul este adaptat după un serial australian Small Time Gangster, apărut în 2011, care a avut tot opt episoade.

Promovarea făcută de HBO mi se pare chiar faină și am încredere că va fi un succes la noi. Ah, în rolul principal este Șerban Pavlu aka Văru’, că trebuie să rezolve el tot, fie ca taximetrist și cap de familie, fie ca omul bun la toate din mafie.

Azi, 24 decembrie 2014, primul episod poate fi văzut și mai jos, pentru o scurtă perioadă de timp. Enjoy!

Later edit: video cu genericul. Eu deja mi-am setat un nou ringtone :)


Dă un like și-un share, mon cher!

20 Responses to “UMBRE, un serial mișto by HBO”

  1. andu radu says:

    ma bucur ca ti a placut. am o singura completare: genericul este in totalitate romanesc. si stiu asta pentru ca eu l am creeat/realizat.

    multumesc de aprecieri :)

    0

    0
  2. Serialul e pur si simplu genial, astept cu nerabdare urmatorul episod o productie romaneasca cum nu am vazut de mult timp !

    0

    0
  3. Alexandru Iancu says:

    E greu sa iei genericul, sa separi audio de video, mai ajustezi un pic, il faci mp3 si gata…e bun de pus ca ton de apel ca banuiesc ca aici vrei sa ajungi. In loc sa muncesti 10 minute maxim si sa fii cel mai tare, asteapta pana o pune cnv pe net si o sa o aiba toata lumea :D

    0

    0
  4. Sezonul 1 cate episoade are? 8? Cand apare episodul 9? Se filmeaza pt al doilea sezon? Va rog sa nu ma uitati cu raspunsurile. L-am vazut pe net, este absolut genial. Acum stau cu sufletul la gura sa vad ce se mai intampla. Multumesc!

    0

    0
  5. cum doar atat???nu se poate.nu cred ca se ermina aici sunt sigura.ar putea scrie istorie,in sfarsit un film care prinde la public si totusi asa scurt?eu m-am indragostit de el l-am vazut de 2 ori.e pacat sa va opriti aici.mare pacat.macar 10 episoade…a castigat multi fani si este pacat sa va opriti.

    0

    0
  6. totusi melodia e putin inspaimantatoare….pt mine cel putin .

    0

    0
  7. nu va opriti aici!!!!

    0

    0
  8. L-am descoperit !intanplator,cautand un film,serial,orice gratis pe net,intr-o stare de apatie vecina cu moartea ..am pus la incarcat 3 filme odata,printre care primul episod din Umbre,convinsa ca nu ma uit mai mult de 10 minute !
    dupa 45 de minute am realizat ca s-au dus de mult cele 10 alocate din respect pt ca sunt nationalista,un serial prea scurt la cat este de bun,mult prea scurt !
    Recomand un alt film romanesc,asemanator serialului La bani,la cap,la oase!la fel de bun ..

    0

    0
  9. Sirb Minas says:

    Ne poti spune cand apare episodul 9.

    0

    0
  10. doar 8 episoade sunt?
    am inteles ca sunt mai multe sezoane

    0

    0

Trackbacks/Pingbacks

  1. Maneaua din UMBRE, Ep.5: Andrei Dinescu - On, viata mea - bunescu.ro - […] Pentru soundtrack-ul din generic, click aici. […]
  2. Raspuns pentru tipa care-l cauta pe barbosul ciufulit imbracat in bej - bunescu.ro - […] cei care urmăresc serialul UMBRE de la HBO, am găsit, pe net, și un răspuns ilar (nu hilar, că…
  3. Cum să schimbi ușor ringtone-ul la iPhone - bunescu.ro, un blog de Ionut Bunescu - […] că deja mă plictisisem de ringtone-ul meu (genericul de la Umbre), aseară am deschis iTunes-ul cel mult hulit, am…
  4. Pe unde mai umblă Nea Puiu din UMBRE - bunescu.ro, un blog de Ionut Bunescu - […] Puiu e, dacă nu cel mai mișto, sigur cel mai amuzant personaj din serialul UMBRE de la HBO. Primul…
  5. UMBRE se întoarce la HBO (trailer nou) - bunescu.ro, un blog de Ionut Bunescu - […] Mai multe despre primul sezon, într-un articol mai vechi, aici. […]
  6. Trailer UMBRE II (12 noiembrie) - bunescu.ro, un blog de Ionut Bunescu - […] HBO la serviciile de cablu TV, din 12 noiembrie, pe HBO și HBO GO rulează al doilea sezon din…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *