Pebble Time Round Smartwatch REVIEW – Bunescu VLOG

De mult mă bătea gândul să testez un smartwatch, să văd cum m-aș obișnui cu el. Așa că prietenii de la Orange mi-au trimis un Pebble Time Round, să-l testez vreo două săptămâni. Prima impresie a fost că e prea mic, diametrul fiind de doar 38 de mm, față de 42 cât are ceasul meu clasic (apropo, băi B&B, 75 de lei o schimbare de baterie???). Dar acum parcă-mi va lipsi smartwatch-ul de la mână, m-am obișnuit să citesc sms-urile de pe el, să răspund la apeluri, dacă am telefonul în buzunar și căștile în urechi – avantaj: acum pot să văd și cine mă sună, înainte de a răspunde de la căști.

Mi-ar fi plăcut să pot citi și comentariile de pe Facebook, însă notificările sunt exact ca pe telefon “cutărescu a comentat la fotografia ta”, dar nu și ce anume. Însă plusează la Skype, unde arată conținutul mesajelor, iar mail-urile sunt afișate cu titlu și început. Ce e cel mai fain, mai ales în ședințe, discuții cu alți oameni la masă, e că poți să vezi exact de ce ți-a vibrat telefonul (aflat în buzunar sau pe masă) și știi dacă e doar o notificare de Facebook sau un sms/apel/mail important.

Mi-aș lua un astfel de smartwatch? DA, pentru că e super practic, pentru cele de mai sus, dar și pentru ce veți vedea în video-ul de mai jos. NU, pentru că e puțin cam mic pentru mâna mea, pare perfect pentru o mână feminină. Momentan mă întorc la ceasul clasic și poate, cândva, voi achiziționa și un smartwatch, când îl voi găsi pe cel perfect. Recunosc, mă tentează Apple Watch, dar ținea prea puțin bateria și parcă e cam scumpicel. La fel și la Vector (la preț, că bateria ține 30 de zile), dar parcă ecranul monocrom nu e chiar ce mi-ar plăcea.

Acest articol are un comentariu

  1. Emil Calinescu

    Ceasul asta mai are un defect: e urat rau. Ceasul trebuie sa arate si mai bine. Designul e mai important decat la telefon. Asta este pur si simplu oribil.

Lasă un răspuns