Nu dau spoliere, dar am văzut deja 5 din 8 episoade din sezonul 4 La Casa de Papel. Curios?

Mâine, vineri, 3 aprilie 2020, apare pe Netflix cel de-al patrulea sezon din La Casa de Papel, despre care am zis (încă de acum doi ani) că e cel mai mișto serial pe care l-am văzut de la Prison Break încoace. Și pentru că-s băiat simpatic, am avut parte de un press preview, al primelor cinci epsioade. Damn, două săptămâni de așteptare… poate că ar fi fost mai bine să le văd legate pe toate opt. Dar cine să aibă asemenea răbdare! Kum fu? Cam așa:

la casa de papel sezonul 4

 

Cine nu-l iubește pe Berlin, chiar dacă săracul s-a dus de mult? Din fericire, apare și în al sezonul 4, ba chiar are un episod dedicat lui, după cum se poate vedea mai jos, unde găsiți titlurile celor opt episoade.

Raquel Murillo, la inspectora, a cam sfeclit-o la finalul sezonului anterior, iar toată lumea așteaptă să vadă ce va face El Profesor. Atât spun, smart, ca de obicei.

Ah, rămăsese aurul ăla de topit, în continuare se lucrează la asta, rămâne să vedem ce păsărici vor face.

Se vor vărsa nervi, gloanțe, sânge, prietenii… pentru că e mai mult decât un jaf. Multe throwback-uri, părți derulate în timp, fiecare episod se termină, ca de obicei, în coadă de pește, așa că vă recomand să vă luați mâncare și băutură la îndemână. Sau dați play direct din bucătărie, după ce terminați cu munca. #StămAcasă & Chill, Netflix & La Casa de Papel

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns