Am fost MC în autocar | Press trip la #CramaTelna

După cum am povestit puțin și în secțiunea Despre mine, sunt MC ocazional și am prezentat niște evenimente la viața mea, de la cele de club, la nunți / de la coroporate, la studențești, dar MC în autocar nu mai fusesem… până acum. Mai exact, în primul weekend din octombrie, m-am alăturat unui grup simpatic, într-un press trip la Crama Țelna, de lângă Alba Iulia.


Am fost 20 de oameni într-un autocar de peste 50 de locuri, așa că distanțați corespunzător, cu măști pe față, am expermintat o chestie nouă, vorbitul la microfon prin mască FFP2, 4 straturi, tot ce trebuie. Și acum nu că mă laud, dar feedback-ul călătorilor simpatici a fost diVIN, cele 7 ore de drum (tot atâtea și la întors) chiar au trecut mai repede, asta și datorită concursurilor și jocurilor pe care le-am gândit pentru trip. A fost chiar fain, am vorbit câte 4 ore / sens, aproape am răgușit, am interacționat printr-un grup de WhatsApp, ca să ne înțelegem și de la distanță, până în fundul autocarului. Jur că a fost mult peste așteptările mele, dar asta și datorită oamenilor mișto care au fost în autocar. Mă știam doar cu 2-3 persoane, dar n-a contat, grupul a făcut ca drumul să pară o excursie cu clasa. Am râs pe rupte, păcat că zâmbetele nu se mai văd prin măști.

Revenind la Crama Țelna (13 km mai sus de Alba Iulia), ea găzduiește un conac vechi și fain, de la începutul secolului al 17-lea, cu un tunel subteran ce datează din 1784, unde sunt făurite și păstrate vinurile. Produc doar vinuri albe, deci m-au nimerit la fix, iar dintre cele 5 soiuri din gama 1784 (cea mai cea), am deja 3 preferate: Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc și Cuvee. Detalii despre vinuri găsiți aici, magazinul online este aici (iar la 32 de lei sticla, sigur voi mai comanda când termin rezerva adusă deja acasă – ah, au și alte tipuri mai ieftine, desigur), iar povestea Cramei Țelna o găsiți aici.

PS – Crama se poate vizita, cu programare, iar vinurile se pot achiziționa doar de acolo sau online – producția e mică, deci nu o să fie prea curând în supermarket.




Lasă un răspuns