Cum mi-am pierdut oglinda pe autostradă

De Crăciun, vreme frumoasă, am lăsat să se ducă tot traficul ăla horror de pe Iuliu Maniu, iar la o zi după ce au plecat acasă toți bucureștenii (glumă, nu săriți, și eu mă regăsesc chiar dacă am de mulți ani buletin de B), am urcat la volan și am fugit la ai mei, la Curtea de Argeș. La dus a fost totul în reglulă, dar la întors a fost cu peripeții.


Două nopți la Argeș, cu cele cuvinite la masă, chilleanu’ (cum s-ar zice), iar apoi am plecat spre București – bine că plecăm mereu la prânz, că dacă am fi condus noaptea, n-ar fi fost aia bună. Așea, Curtea de Argeș – Pitești, all good, trafic decent. Fix la intrarea pe autostradă, trec pe banda a doua, căci erau multe tiruri și camioane pe banda întâi. Și am mers așa vreo doi kilometri, până când m-am trezit cu niște flash-uri din spate, de la un posesor de mașină al cărei brand nu e necesar să-l menționez, că îl intuiți și singuri. Semnalizez dreapta, aștept să văd un loc destul de spațios între două camioane de pe banda 1, mă bag frumos, revin ulterior pe banda 2, cu viteză regulamentară, asigurat în oglinzi, frumos, ba chiar mai arunc apoi o privire în oglinda interioară, să văd că nu mai e vreun posesor de suv nervos și nerăbdător. În spate, totul liber, ba chiar văd niște confetti argintii, la vreo câteva zeci de metri. Ia uite, bă, trece Bunescu și dă lumea cu confetti pe autostradă!!!111

Soția, în dreapta, iar mama, în spate. Bă, nu visez, dar ce prețul motorinei erau confettile alea? Nu le zic nimic, să nu par că sunt nebun sau am vedenii. Mai merg 2-3 km, apoi se eliberează banda 1, mă mut pe ea, iar când e cazul să revin pe banda 2, pentru o depășire, văd că oglinda din stânga s-a mătuit dintr-o dată. Mă blochez o secundă, apoi îi spun soției că avem o problemă, s-a întâmplat ceva cu oglinda din stânga, e mată, gri închis, nu mai e lucioasă, nu văd nimic în ea. La care Diana îmi spune că nu mai avem deloc oglinda. Mă mai uit odată, din unghiul meu se vedea ca și cum ar fi oglinda, dar ca un privacy glass închis la culoare, ceva de genul. Soția insistă că nu mai e sticla, deloc. :)) Semnalizez dreapta, bine că era spațiu de servicii aproape. Ne oprim, las geamul, pun mâna pe “oglindă” și simt un plastic moale. Desigur, soția a avut dreptate (cum au ele întotdeauna, știu, știu), am pierdut doar sticla oglinzii, iar confettile alea argintii pe care le văzusem eu… erau cioburile rezultate la impactul oglinzii cu asfaltul (care erau șansele să arunc o privire în oglinda interioară fix când se produce spectacolul de cioburi și lumini?) – bine că nu a fost nicio mașină prea aproape (în spate), la momentul respectiv, astfel că oglinda mea nu a provocat niciun deranj nimănui.

Eh, am mers cu morcovul până acasă, foloseam banda doi doar după ce mă asiguram că au trecut cei pe care îi verificasem deja în oglinda interioară, astfel încât să nu provoc vreun accident sau să îi deranjez pe ceilalți participanți la trafic. În București a fost puțin mai greu, până în Berceni, dar am încercat să mă încadrez și folosesc benzile astfel încât să nu prea am nevoie de oglinda stângă.

Odată ajuns acasă, după niște căutări pe Google și pe grupul de Facebook al posesorilor de VW Golf 7, am aflat că nu sunt singurul pățit, iar cea mai probabilă cauză este sistemul de încălzire al oglinzilor, care în timp duce la slăbirea lipiturii oglinzii de sistem, iar la 4-5 ani e posibil să pice. Ca să fie mai ușor de înțeles cum arăta oglinda după dezlipirea sticlei + cum arată fix când e lipiciul slăbit, am preluat cele două imagini de mai jos de pe grupul de Facebook. Așa că drive safe, folosiți încălzirea oglinzilor doar la nevoie (adică nu o uitați pornită, dacă o puteți dezactiva) și sper să mai vedem motorina premium și sub 7 lei, hei-hei!



Lasă un răspuns