În fiecare zi trec pe lângă niște corcoduși cu crengile cocoșate de fructe aproape coapte, pe care nu le ciugulesc copiii din cartier, ci doar păsările Berceniului, dar și ele doar așa, plictisite. Și m-au lovit amintirile din copilăria petrecută-n orașelul natal, Curtea de Argeș, pe vremea când încă nu purtam bicicletă pe nas, aveam câte un semn de bună purtare în fiecare zi și ora de venire în casă era dictată de soarele care fugea și el la culcare.
Mi-aduc aminte cu drag de prima pâine fierbinte pe care am cumpărat-o, era de “la turci”, avea mici brobonele pe partea de jos, dar o mâncam până să ajung acasă, chiar dacă printre copiii de vârsta mea circula gluma-zvon că acele brobonele ar fi piele de broască. N-a durat prea mult până când burtăria “turcilor” din Curtea de Argeș a încetat să mai existe.
Eram azi la birou și masa de prânz trecuse de ceva timp și aveam poftă de ronțăit ceva, așa că am scos sticksurile cu susan, am desfăcut punga, am luat un sticks și l-am băgat în gură (nu mai gândi porno, te rog). Pe al doilea l-am fixat între buze, și îl țineam ca pe o țigară, plesnit fiind de melancolia copilăriei, atunci când ne prosteam prin fața blocului cu fiecare pungă de sticksuri, ele erau țigările noastre. Ba chiar “trăgeam” din ele și expiram fumul pe care doar noi îl vedeam, făcând cerculețe invizibile.
Am dat, mai devreme, peste clipul de mai jos și mi-am adus aminte cu nostalgie de școala generală, de Basarab I din Curtea de Argeș, campioană județeană an de an la concursul Micii Pompieri. Eram pe clasa a 7-a, deja purtător de ochelari, nu prea le aveam cu sportul, mici excepții fiind alergatul viteză și aruncarea mingii de oină, dar cum eram dăștept, entelegent și frumox încă de pe atunci, proful de la materia dragă numită Atelier m-a ales căpitan. Ha? Stai așea că nu mă prind. Păi proful, mare fumător și mirositor de Carpați fără filtru, era antrenorul echipei de mici pompieri, echipă ce urma să reprezinte școala noastră generală și municipiul Curtea de Argeș la faza județeană a concursului de stingători de foc.
Acum 20 de ani, hă, hăăă, dragii moșului, era un copil mic de statură, șaten, dar tare-n gură (cam la fel ca acum). Și acest copil “gură-mare” din fața blocului a păpat tot din farfurie și apoi i-a spus mamei lui: “Mami, eu mă duc afară!” și dus a fost… vreo cinci minute până când s-a întors cuminte cu mâinile la spate și i-a cerut 5 lei ca să-și ia un balon, pentru că toți copiii se jucau afară cu baloane mari.
Copilăria ne-a dat tuturor de ne-a julit, chiar dacă nu am trăit la Târgu Ocna. Gândindu-mă despre ce să scriu în articolul ăsta am realizat că mi-e mai ușor dacă mă uit după cicatrici, deci să purcedem:
A tot vuit #primulsalariu azi pe Twitter. Am vrut să dau și eu un text mic, dar tot nu încăpea în 140 de caractere, deci: Se făcea că eram prin septembrie 2002, 28, sâmbăta mai exact. Prima seară în care m-am prezentat DJ Gaiță, nu Gaiță și atât [porecla mea de pe la șase ani]. Disco Ti Amo din Curtea de Argeș mi-a fost casă pentru trei ani de zile începând de atunci. Am fost ales în urma unei selecție riguroase făcută de către patron. Eu și încă doi pretendeți, culmea, colegi de clasă; de abia începusem clasa a X-a. Am prezentat o melodie la microfon așa cum auzisem eu la radio și aia a fost, patronul l-a ales pe „ăla în tricou roșu”. Tricoul meu pe care scria DJ Passion era XL cred și era peste o bluză cu mânecă lunga albă. Eram rapper, domne. A început prima seară de discotecă, eu eram ucenic pe lângă DJ-ul rezident și din când în când mai puneam și eu câteva melodii de pe playere-le simple, unele chiar fără afișaj iluminat, eh, mă foloseam de o brichetă. Și am băgat dedicații, așa e la discotecă. Și mai venea câte o bancnotă, mai venea o bere, vedeam pentru prima oară ce e ăla RedBull cu whisky “c-așa beau toți șmecherii”. Până să terminăm programul, Ionuț DJ Gaitzah a vărsat ceva suc din cutie pe mixer și a bulit un canal, master-ul princpial. Prin urmare, din banii strânși din dedicații, adică vreo 800.000 și ceva de lei vechi, dj-ul rezident a oprit jumatate pentru reparație și restul jumi-juma. Avream vreo două sute și ceva de mii de lei, pfuaaa, ai mei îmi dădeau 15.000 bani de buzunar la școală. M-am dus acasă fericit și duminică la prânz mi-am cumpărat primul gel de păr DĂ firmă și un deodorant de corp Intesa, ăla roșu, unisex, cei de vârstă cu mine îl știu sigur. Satisfacție mai mare ca la 15 ani, aproape 16, să am banii mei… n-a existat 🙂
Așa cum aveam în generală melodia asta pe repeat așa o am acum. Eh, atunci derulam caseta înapoi sau eram cu ochii pe Atomic să o prind și să dau televizorul la maximum.
[o mica paranteza, iar disper ca nu am diacritice]
Mi-e somn. Am prestat servicii de noapte, asa a fost orarul. Doua nopti raspunzi unor oameni care chiar aveau ceva probleme: cu telu, simu, capu, somnu, apostrofu. Somn de voie pe zi. DAAAR ce hainele mele de toamna [ pe care nu le am la Bucuresti] e asa frig frate? Am facut turturi mai rau decat inghetata fetelor de la OOps de acum 2-3 veri. [ OO, ghiceste ce lipseste dintre ele OO, si inlocuieste fraza „ce hainele mele de toamna” cu acel cuvant din 4 litere].
E frig. FOARTE! Sper ca marti sa revina macar vreo 10 grade din cele 20 care au fugit la ecuator.
Incepe scoala, maine. Nu si a mea, poate decat cea a vietii pe care o frecventez in continuare. Mi-aduc aminte cu drag de cand eram in generala. Venea 15 septembrie… pregateam foarte incantat adidasii cei noi cumparati cu mama, faceam ghiozdanul: caiete, pixuri, acuarele, bloc de desen, trusa de traforaj [cu ajutorul careia am batut cuie in parchet la 10 ani, dar sshhh, ciocu mic]. Se intampla sa nu am ghiozdan nou in fiecare an. Nu-si permiteau ai mei sa-mi cumpere. Nici adidasi nu imi luam, decat de Paste si de 15 Septembrie. Era o regula a menstruatiei vestimentare. Blugi cand incepea scoala si cand se rupeau etc 🙂
Ma gandesc acum… ce frumos era in generala cand aveam bani de buzunar 2500 de lei. Si … imi cumparam napolitane Joe vrac la 500 de lei. Asta pana cand le-au facut 750, tare dezamagit am fost, nu-mi ajungeau banii si de basmaluta cu gem si un pahar de TEC. Vreau la scoala, sa fiu copil, sa ciupesc colegele de fund urmand apoi sa alerg doua ture de scoala cu ele in urma mea si sa aud „Nesimtituleeeeeeeeeeeeeeeeeee”. Vreau sa le dau colegelor martisoare de 1 martie.
Si mai vreau si la liceu… sa mai fiu un derbedeu, sa trag la poarta din voleu si sa chiulesc cat vreau eu. OLE 🙂
PS: Revin cu detalii despre viata de liceu. Cand… nu stiu. Noapte buna copii, maine iar muncim iar nu gandim.