Spuneți NU șosetelor albe!

 

         

sosete2

 

foto de aici

         Nu am mai scris de ceva timp nimic care să se încadreze în categoria „critic moda, deci exist”, iar subiectul pe care îl voi dezbate… mă tot macină de mult, şi anume şosetele albe. Când eram mai mic, convins de anturaj, am purtat şosete albe la pantofi sport (adidaşi) pentru că aşa era toată lumea, cu şosete albe scurte până la gleznă. Dar adolescentul din mine a răsfoit ceva reviste pentru bărbaţi în timp ce aştepta la frizer să îi vină rândul. Nu ştiu cum o fi la un coafor şi ce glume se fac, dar la frizeria unde mă duceam eu când eram mic se făceau glume mai ceva ca în Barbershop (aţi văzut filmul, da?). Iar printre glumele de şantier, apăreau şi glume subtile care mă făceau să zâmbesc pe sub mustaţa proaspăt rasă, că la 15-16 ani doar mustaţă aveam. Am uitat să spun că eu începusem să renunţ treptat la ciocetele albe şi aveam cam jumi-juma, alba-neagra. Însă nu doar glumele din frizerie îmi ridicau colţurile gurii, ci şi articolele pe care le citeam în FHM. Era un mini interviu cu Cristiano Ronaldo din care am extras esenţialul, şi anume, când a fost întrebat ce nu suportă el pe lumea asta, a răspuns şosetele albe şi încă ceva, nu am reţinut ce. Spunea că şosetele albe îl fac pe cel/cea care le poartă să arate ca şi cum ar avea picioarele bandajate. În concluzie, dacă nu eşti Gheorghe de la țară, nici Michael Jackson, nu eşti doctor, asistent etc, nu ai o ţinută complet albă, nu ești la sală ori nu practici un sport (dar ai văzut ce a zis Cristiano despre asta, da?) nu ai de ce să porţi şosete albe. Nu, nici din alea scurte. În schimb poți să faci orice combinație de culori, forme, carouri, dungulițe și ce mai vrei tu, dar nu albe, deci nu picioare bandajate. Încă nu te-am convins? Șosetele albe se murdăresc instantaneu, nu se asortează/potrivesc cu absolut nimic, ies în evidență și sigur nu vrei ca singurul articol vestimentar ce a fost remarcat să fie ciocetele. Comentarii?

Citește mai multSpuneți NU șosetelor albe!

Feline incaltate

Urcam scarile [normale, ca cele rulante sunt pentru lenesi si batrani] si ma uitam la o doamna/domnisoara cum pacanea cu tocurile cui pe trepte. Incaltarile erau modeste ca si femeia, doar ca nu inteleg femelele care vor neaparat tocuri oriunde. Sigur nu avea o functie care sa-i impuna o tinuta aparte… Poate unele sunt compexate de inaltime si tin cu tarie sa poarte tocuri. DARRR stiti ce nu inteleg eu fetelor/doamnelor ? Atata timp cat s-au inventat minunatiile alea de incaltari comode, usoare, lejere, incredibile… numite balerini, de ce va chinuiti piciorusele cand nu e cazul?
 
PS: Oare cand si cine va inventa ceva incaltari pt barbati care sa echivaleze cu toate caracteristicile balerinilor, dar care sa fie masculine si de bun simt [ am precizat bun simt pt a nu se gasi cineva sa-mi recomande papuci tanga – slapi din aia cu ata … ]
Citește mai multFeline incaltate

Alerg, alerg

Am fost aseară la stadion cu o prietenă să alergăm. Mai fusesem o singură dată până acum. Am alergat 3 ture :> sunt mândru de mine :)) şi mai puteam, dar nu mai putea ea.

Tot aseară mi-am adus aminte de ultima oară când am fost la fotbal, cu această ocazie am aflat şi eu unde e Valea Uleiului. Am jucat vreo 2 ore… 8 cu 8, pe un teren normal de 11 cu 11. Vreo 3 zile m’au durut toţi muşchii [inclusiv cei de care nu ştiam pâna acum]. Era şi normal, nu mai jucasem un fotbal de vreo 2 ani. Am dat primul gol şi am stat mai mereu „la pomană”. Am mai avut ocazii, dar de asemnea am avut grijă să dau din faţa porţii peste sau pe lângă.

Şi acum la încheiere [nu te-am pupat la revedere – după cum era versul] râd pentru că mi’am adus aminte de un nene… cu care m’am întâlnit când mă duceam către stadion. Era trecut de 40 de ani. Avea juma de păr pe cap, calviţia îşi spusese cuvântul, dar acest nene era foarte trendy, funky etc. Avea un tricou gri deschis pe care scria cu litere maaari METRO, şi sub: SEXUAL! Nota 10 pentru domnul piţiponc!

Citește mai multAlerg, alerg

haine branduri si vedete made in romania

multi, cand aud ZARA, fac legatura dintre brandul vestimentar si VJ-ul Mircea Zara [mutat de la MTV la B1 TV]. destul de multi cred ca Mircea detine magazinele cu numele ZARA. [chiar faceam glume pe seama unui prieten acum ceva timp. stau si ma gandesc… oare PEPE JEANS e facut de Pepe al Zavorancei? si nu e singurul exemplu, astea 2 sunt exacte. dar acum urmeaza un exercitiu de imaginatie… ca tot n-am ce face.


Citește mai multhaine branduri si vedete made in romania

pantaloni fara buzunare

Si uite cum mi-am adus aminte tocmai azi [pt ca port o pereche acum pe mine] de pantalonii fara buzunare. Pur si simplu disper… sunt buni ca sa dormi cu ei… sau poate sa practici vreun sport ceva… ca in rest maaaare pacoste. cand stau in casa, port niste pantaloni cu 2 buzunare in fata si unul la spate. astia sunt pantalonii mei de casa. de obicei in fata tin asa: in stanga un pachet cu servetele [nasul comenteaza mereu], in dreapta telefonul, si la spate, uneori, un servetel. Si ce frumos e cand n-am buzunare ca ma trezesc luand servetelele si telefonul si le „bag” in „buzunare” … si aud POC… telefonul pe jos… ca servetelele nu patesc nimic :))

Parca lipseste ceva din tine cand n-ai buzunare…

Citește mai multpantaloni fara buzunare

si-a venit caldura

A venit vremea zilelor cu temperaturi de peste 20 de grade [ in atmosfera, ca in pahare tot 40 😛 ]… nici nu vreau sa ma gandesc, dar deja am facut-o. Vor aparea domnisoarele, pe trotuarele ingustate din cauza largirii strazilor [doar e an electoral] , imbracate in ce nu suport eu : fuste scurte de blugi! Iar va avea retina mea de suferit atunci cand va vedea valuri, nu la mare, ci valuri de sunci ce se revarsa peste acele fuste scurte de jeans. Ah, sa nu uit celebri papuci tanga [cu atza aia printre degetul mare si „aratator”]. Odata cu shlapii ma va incanta [ca manelele…] si oja aruncata cu prastia pe unghiile membrelor inferioare. Celebrele maiouri roz si turcoaz vor fi scoase din lada patului, sau de sub canapea si strasurile de pe hainele din poliester vor straluci in bataia soarelui pus la fiert de incalzirea globala.
Cel mai rau plang pentru ca, odata cu venirea caldurii, simtul olfactiv imi va fi pus greu la incercare in autobuze.

PS: Vreau clima din Romania sa fie asa:
1-15 ianuarie zapada
15 ianuarie-15 iulie 25 de grade
15 iulie -15 august 30 de grade
15 august-15 decembrie 20 de grade
15-31 decembrie zapada

Citește mai multsi-a venit caldura

fashion victim

nu inteleg de nicio culoare [ auzi ce expresie :)) ] de ce unii masculi isi tot baga tricoul in jeansi!!
o curea frumoasa ca sa merite scoasa in evidenta nu au (kiddin’) … asa ca nu vad rostul, frig nu e, oare de ce totusi e bagat tricoul in pantaloni domne??? vad ca fenomenul e raspandit direct proportional cu varsta…

Citește mai multfashion victim