content top

Două dintre parfumurile mele preferate

Nici nu vreau să mă gândesc câte parfumuri ar putea fi suficiente pentru a nu mai fi tentat să încerc mereu câte ceva nou. Nu de alta, dar în fiecare anotimp, dacă nu în fiecare lună, apare cel puțin câte unul care îmi face cu ochiul, pardon, cu pulverizatorul. Și mai am o problemă, sunt anumite parfumuri pe care trebuie să le am permanent, deoarece îmi plac prea mult sau sunt citrice și am nevoie de ele pentru momentele în care nu mă simt prea bine. Am mai povestit, în alte articole de pe blog, faptul că ador parfumurile citrice, pe care le folosesc în fiecare sezon cald, desigur, dar și când plec la drum lung, fie că e cu mașina, trenul sau avionul.

Mai mult >>

Kids react to Guns N’ Roses

Mi-aduc aminte și acum de serile de sâmbătă petrecute la un vecin care era singur acasă, unde ne strângeam toți adolescenții din bloc și cântam refrene de la Guns, de trezeam tot cartierul. M-au năpădit amintirile vâzându-i pe simpaticii de nici 10 ani, din clipul de mai jos, cum reacționează când aud Guns N’ Roses. Zece minute am fost tot numai un zâmbet, dar apoi m-am întristat, gândindu-mă oare cum ar reacționa niște copii români, tot de 6-10 ani, care ar auzi Iris.

Mai mult >>

Sun Plaza a deschis noua zonă reconfigurată

Ole, s-a redeschis accesul, direct de la metrou, în Sun Plaza! Am fost aseară să văd cum se prezintă lucrările pe ultima sută de metri, înainte de a fi deschisă publicului noua zonă reconfigurată, unde redesign-ul a dus la crearea unei noi galerii comerciale la nivelul -1, generând mai mult spațiu pentru H&M, C&A și Bebetei, dar și 4 noi magazine – Altex, Terranova, O Bag și Autograf.

6vowo1j


Mai mult >>

Ce ascultăm azi [47]

Meniul de azi conține cea mai nouă piesă Carla’s Dreams (care sună bine de tot și a cam strâns câteva vizualizări în juma de zi), cel mai recent single Golan, idem și pentru Les Elephants Bizarres. Dacă tot e meniu românesc, avem și desert zâmbăreț, de la Pitești – Smiley și-a făcut VLOG: mai jos, primul episod. Enjoy!

Mai mult >>

CEVA

Mai țineți minte când am întrebat ce cadou să-i iau prietenului Mariciu, că am împlinit 6 ani de când suntem prieteni pe Facebook, dar n-am apucat să ne luăm câte ceva, unul altuia? Vă foarte mulțumesc pentru recomandări, știam eu că sunteți niște simpatici! Mă așteptam să primesc propuneri de cadouri scumpe, iar eu să mă scuz că nu am bani, deoarece tocmai mi-am comandat perechea aia scumpă de pantofi sport, ediție limitată. Dar cum majoritatea a decis, iaca ce s-a întâmplat.

Mai mult >>

Cine va câștiga Eurovision 2017

Mea culpa, m-am grăbit să spun că Elveția va câștiga Eurovision-ul de anul acesta, ba chiar am căutat o agenție de pariuri unde pot pune niște bănuți pe victoria Timebelle – Apollo. (link blog, link postare facebook). Astă seară am ascultat rezumatul tuturor melodiilor finaliste, un clip de 16 minute, perfect pentru a trece prin toate piesele, într-un timp scurt. Și acum am înțeles niște chestii.

Mai mult >>

Mai ușor cu manipularea pe scări, episodul “Cine e criminal acum?” (video)

Probabil vă mai aduceți aminte de scandalul de la Spitalul Sf. Maria, unde Ministrul Sănătății de atunci, Vlad Voiculescu, era acuzat că vinde oraganele românilor către străini, asta pentru că în toamna anului 2016 nu a aprobat solicitarea de finanțare a transplanturilor de plămâni. V. Voiculescu susținea că pacienţii cărora li s-ar transplanta plămâni la “Sfânta Maria” nu ar fi în siguranţă. Eh, după 3 luni de guvernare roșie, noul ministru (Florian Bodog) confirmă spusele tehnocratului: “centrul de transplant pulmonar nu are toate elementele pentru a funcţiona şi încă nu se poate face un transplant în condiţii de siguranţă pentru pacient” .646x404[1]

Mai mult >>

Cele mai vândute 10 cărți în februarie (elefant.ro)

După cum ar suna un titlu senzațional tabloidian: “ȘOC! N-o să-ți vină să crezi care a fost cea mai vândută carte, în februarie 2017, pe elefant.ro!!!111”. GG, Andrei Ciobanu, pentru dubla menționare în TOP 10.

Mai mult >>

Ce ascultăm azi [46]

Avem piese noi, de la The Motans, Irina Rimes, Smiley, The Weeknd, Carla’s Dreams + Lo Air (melodie nu chiar așa de nouă, dar după care aleargă multă lume cu Shazam-ul deschis). Enjoy!
do8y93a

Mai mult >>

Răsare RUNA

Miruna Mănescu a avut mai multe proiecte muzicale pe la noi, colaborări cu Randi (Shaka Muv, 2011), doar că nu prea a reușit să spargă gheața prin România, deși pe afară tot avea concerte. Recent, a scos un single sub umbrela băieților de la KAZIBO, sub numele de RUNA. Piesa Blestem a fost uploadată pe YouTube acum 2 luni, adunând între timp… 230.000 de vizualizări, cam câte face un clip nou de la Carla’s Dreams în câteva ore. Și e păcat, că piesa este incredibil de mișto, dacă era în engleză rupea plajele din toată lumea. Dar acum, RUNA răsare și sub numele de Timebelle (trupă alături de care va reprezenta Elveția la Eurovision).

Screen-shot-2017-01-20-at-12.00.49-PM[1]

Mai mult >>
Page 1 of 20112345...102030...Last »

content top