Cel mai bun vin alb (pe care l-am băut până acum)

Hai noroc (hehe, see what I did here?), am zis să las și aici scris, pentru veșnicie, căci story-urile de pe Instagram sunt efemere, iar highlight-urile nu sunt indexate nicăieri. A trecut aproape juma de an de când am descoperit vinul ăsta, ba chiar l-am și făcut cadou de Crăciun, atât de mult mi-a plăcut (desigur, o sticlă și la subsemnatul, cadou de la mine pentru mine). Nu sunt mare drinkuitor, nu sunt specialist, ci doar îmi place vinul alb sec, mai ales unul de calitate și puțin aromat, citric, dacă se poate, dar cu un gust echilibrat. Mai beau și rose, tot sec de preferat, iar roșu mai rar, că nu e chiar fresh cum îmi place mie. Există Liliac Fresh, de cursă lungă, (30 de lei), așa cum există și vinul meu preferat alb, românesc, care era și preferatul all time până de curând, Solo Quinta, Cramele Recaș (90 de lei). Dar…

Citește mai multCel mai bun vin alb (pe care l-am băut până acum)

Câștigătorii Recenziei de Aur Google 2022 – cele mai apreciate locații din domeniul HoReCa

Google a premiat, din nou, cele mai apreciate locații din domeniul HoReCa, în România, conform recenziilor de pe Google Maps (vezi aici câștigătorii din 2021). La ediția 2022 au obținut „Recenzia de Aur” 24 de locații din toată țara, care au înregistrat pe Google Maps cele mai multe aprecieri din partea clienților, în ultimele 100 de zile. Afacerile premiate sunt din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României și trei domenii de activitate (restaurante, hoteluri și cafenele). Au fost selectate afacerile din domeniul HoReCa cu un profil verificat și actualizat cu toate detaliile în Google Profilul Companiei, unde au publicat actualizări constante, afacerile care au avut cel puțin 100 de recenzii pe Google Maps și un rating de minimum 4,5 stele.

Citește mai multCâștigătorii Recenziei de Aur Google 2022 – cele mai apreciate locații din domeniul HoReCa

Garmin Birthday Sale – Reduceri de până la 45%

Garmin împlinește 33 de ani, deci e cu trei ani mai mic decât mine, hehe – iar probabil unii dintre voi știți deja de pe LinkedIn, sau poate ați mai aruncat o privire la rubrica Despre mine, ori e posibil să fi discutat sau colaborat cumva, altfel zic și aici că de la începutul anului dau cu mouse-ul la Garmin Romania, deci ăsta nu-i un articol plătit, ci doar o recomandare, căci poate aveți nevoie de un produs la preț redus, dintre cele regăsite în promoțiile aniversare.

Citește mai multGarmin Birthday Sale – Reduceri de până la 45%

Voi cât plătiți lunar pentru TV, net fix și mobil?

La fel ca la electricitate și gaze naturale, parcă și la internetul fix + TV, românul are tendința să rămână la cine e abonat de mulți ani. La telefonia mobilă parcă e mai flexibilă treaba, portabilitatea lansată în octombrie 2008 deja a devenit o normalitate pentru mulți dintre noi. La energie electrică am schimbat furnizorul de aproape un an, de juma de an și la gaze naturale, așa că m-am întrebat dacă nu cumva e cazul să analizez mai bine și ofertele de TV, net fix și poate chiar și cele pentru abonamentele de telefonie mobilă (da, abonamentele, că am câteva, și culmea, nu toate în aceeași rețea, aproape că le bifez integral pe cele mari).

Citește mai multVoi cât plătiți lunar pentru TV, net fix și mobil?

Calvin Harris vine pentru prima dată în România (early access tickets de la 20 euro + taxe, până pe 4 mai 2022)

Unde e festival sau show mare de muzică electronică, partikip fără discuții, iar Calvin Harris chiar era unul dintre DJ-ii pe care voiam să-i văd mixând, de preferat la noi în țară (căci pe afară am ajuns doar punctual pentru anumiți artiști – de obiecei la show-uri solo, mai rar la festivaluri). Și uite că pe 30 iulie, la SAGA Beach (între plaja La Nueva Cucaracha și plaja Rex), în Mamaia, Calvin Harris va susține unul dintre cele două show-uri exlcusive solo din Europa (celălalt e în Croația, pe 6 august). Biletele, la un preț special de 20 euro și într-un număr limitat, vor fi disponibile doar pe 4 mai pentru cei care se înregistrează pe calvinharris.sagafestival.com. Din 5 mai, pe același website, biletele vor fi disponibile pentru publicul larg.

Citește mai multCalvin Harris vine pentru prima dată în România (early access tickets de la 20 euro + taxe, până pe 4 mai 2022)

Unde poți mânca Beef Wellington în București?

Nu vă bucurați precoce, nu veți găsi o recomandare de restaurant unde puteți degusta Beef Wellington  / mușchi de vită Wellington, ci întrebarea din titlu e chiar pe bune, căci în anul de grație 2022, cu o mulțime de restaurante specializate în vânzarea cărnii de vită de bună calitate, NU există niciunul care să aibă Beef Wellington în meniu, în București, capitala României. Sau poate nu am găsit eu pe marele internet, ori există un restaurant de care nu știe Google… și mă puteți ajuta voi în acest sens – vă foarte rog!

Citește mai multUnde poți mânca Beef Wellington în București?

După câți ani este recomandat să-ți schimbi ochelarii de vedere

Cum sunt ochelarist de mic (heh, un fel “fan de mic”, dar optic), am schimbat foarte multe perechi de ochelari în cei 26 de ani, de când îi port zilnic pe nas. Dacă în copilărie îi schimbam pentru că îi rupeam (la fotbal, bătăi în curtea școlii ori din neatenție), după liceu nu am mai stricat nicio pereche, ci doar i-am schimbat când se “învecheau”. Ah, am aceleași dioptrii din 2005, deci nu a fost cazul de upgrade din motiv de avansare a miopiei.

Citește mai multDupă câți ani este recomandat să-ți schimbi ochelarii de vedere

Recomandare de show, la tine-n sufragerie 2022: Camera imposibilă 2 (Vlad Grigorescu)

După prima variantă a show-ului Camera imposibilă, lansat în plină pandemie (noiembrie 2020), Vlad Grigorescu tocmai a lansat V2, muuult mai fascinantă și mai mișto (și nu zic asta doar pentru că de data aceasta am fost ales și eu să spun un număr… chiar am fost super impresionat, iar eu sunt scepticul no.1, care caută pe net cum se fac trucurile și pe care îl uimești destul de greu). Scuze și felicitări, Vlad, mi-a plăcut mult mai mult Camera imposibilă 2! 😀

Citește mai multRecomandare de show, la tine-n sufragerie 2022: Camera imposibilă 2 (Vlad Grigorescu)

Probabil cele mai bune paste din București (cu livrare)

Știu, n-am mai postat de ceva timp pe blog, dar am avut și eu niște zilele libere de sărbători, care au fost și pauza de relaxare dintre joburi. Din noiembrie tot voiam să scriu articolul acesta, însă am mai făcut o comandă zilele trecute, ca să-mi reconfirm părerea. Iar cum bunii noștri prieteni, Ioneștii, au postat recent despre cele mai bune paste pe care le-au comandat (găsiți vlog-ul la final), am zis să dau cu tacâmurile în masă (vedeți mai jos de ce).

Citește mai multProbabil cele mai bune paste din București (cu livrare)

10 idei de cadouri de Crăciun pentru el/ea

Probabil și tu ai amânat cumpărăturile pentru Crăciun, în special cadourile. Cu toții o facem și ajungem să ne înghesuim prin mall-uri, ceea ce nu e chiar recomandat și nici plăcut în această perioadă. Așa că dacă ai nevoie de inspirație, ți-am pregătit 10 idei de cadouri pentru bărbați, iar soția s-a ocupat și ea de alte 10 recomandări pentru femei. În plus, la final găsești și un cod de reducere de 25%, ca să fie și mai bine. Cu plăcere, wink-wink!

Citește mai mult10 idei de cadouri de Crăciun pentru el/ea