9 Flares 9 Flares ×

        A fost odată ca niciodată, de fapt încă mai e, un miop cu fular la gură (eu) care iarna avea mereu o problemă când intra la metrou, când intra într-un magazin, când ajungea acasă, când făcea sex (da, mai fac și din ăsta din când în când și nu-mi dau jos ochelarii, deh) i se abureau ochelarii (adică mie). Am lentile bune, cele mai bune de atunci de când mi-am făcut ochelarii (septembrie 2008), Essilor cu tratament Crizal A2 care nu se aburesc așa tare ca ale altora, mă rog, sunt de plastic și tratamentele ma ajută să nu rămân în ceață de tot, doar dacă e diferența prea mare de temperatură.

       Dar acum se pare că apărut și rezolvarea, tananana, eu credeam că e o soluție lichidă miraculoasă pe care o aplici pe lentile și gata, ai scăpat de fenomenul aburirii. Neah, reclama pe care o văd mereu la metrou când mă duc la muncă nu mi-a oferit toate detaliile, însă la evenimentul de lansare oficială în România am aflat care-i “șmecheria”. Sunt, de fapt, niște lentile speciale (OPTIFOG) care se activează cu acea soluție la fel de specială. Explicația? Păi lentilele mele ca mai toate cele de pe piață sunt hidrofobe, adică vaporii de apă se transformă în mici picături de apă care vor rămâne pe lentile, adică se aburesc. Lentilele Optifog sunt pe dos, adică hidrofile și fac din vaporii de apă o peliculă transparentă care aderă la suprafața lentilei și devine invizibilă pentru cel care poartă bibicletă pe nas. Soluția cea mare și tare se aplică o dată pe săptămână, câte o picătură pe fiecare parte a lentilei și PA ABURIRE.

 

        Campania de promovare a lentilelor e chiar amuzantă, iar asta se poate vedea în mai multe clipuri pe YouTube, dintre care două mi-au plăcut tare, tare, prima de mai jos a fost “jucată” live de un măcelar și la evenimentul de lansare.

 

 


Dă un like și-un share, mon cher!

4 Responses to “Aburi-te-aș”

  1. Reclama cu macelarul o stiu de ceva vreme si mi-a placut foarte mult :)

    Sunt curioasa cum functioneaza solutia miraculoasa. Stergatoarele sunt cam greu de aplicat, am incercat eu.

    Totusi, cred intr-o inventie cu acelasi principiu de functionare cu cel al stergatoarelor, pentru ca la ploaie, am pus-o! Nu ramanem in ceata, dar ramanem plouati…si tot n-am rezolvat nimic.

    0

    0
    • O sa le testez eu in curand, pun si video pe blog si vei vedea atunci o parere obiectiva :)

      0

      0
      • Cred totusi ca parerea va fi subiectiva :)

        Anyway, astept cu interes impresia despre solutia de dezaburire.

        0

        0
        • Eu am vazut cum tinea Julius ochelarii deasupra unei oale aburinde si lentilele erau la fel :) Deci ce parere subiectiva as putea avea? Plus ca am primit si noi o lentila de test tratata doar pe jumatate si mi-am adus aminte de reclama din copilarie la Colgate cea cu oul.

          0

          0

Trackbacks/Pingbacks

  1. Campaniile saptamanii 13-19 februarie din blogosfera romaneasca | refresh.ro - [...] Constantinescu, Victor Kapra, Daily Cotcodac, Claudiu Ciobanu, Sabina Cornovac, Marius Matache, Ionut Bunescu, Alin Pandaru, Andrei Cismaru, Anne-Marie Chelariu,…
  2. Tu la cât timp îți schimbi lentilele ochelarilor de vedere? - bunescu.ro, un blog de Ionut Bunescu - […] lentilelor Essilor, iar știți, dacă ați mai fost pe aici pe blog. Am mai scris despre ele aici (Lentile…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *