Kum fu Bond. James Bond–Skyfall

  • Post author:
  • Post category:film

Fără trailer, fără mici spoilere, fără detalii din film, asta ca să ne înțelegem de la început. Tocmai am venit de la premiera VIP de la Digiplex Băneasa, unde am avut parte de o atmosferă aproape ca la Londra. E plăcut să vezi o mână de bloggeri care nu se diferențiau de persoane publice, asta datorită faptului că a fost o premieră cu dress code – black tie.

Heineken a fost (și) în spatele acestei premiere a ultimului (dar nu cel din urmă) film James Bond – Skyfall. Deși despre campania de promovare am mai vorbit (aici și aici), în film nu prea se vede berea, apare doar de două ori (atât am remarcat eu). Product placement există, biensur, la Sony Vaio, Starbucks, Audi, VW, Jaguar și alte mașini pe care le puteți vedea la cinema. Filmul e cam lung, aproape două ore juma, și spun asta pentru că acțiunea pare cam lungită (lălăită) și previzibilă pe alocuri, dar cam ăsta e stilul James Bond. Primele minute din film + genericul de început, cu Adele cântând peste niște imagini incredibil de frumos pictate, mi-au făcut părul de pe mâini să se ridice, iar mintea să exclame “ce frumos, ce frumos!”. Păcat că mi-am făcut așteptări la fel de mari pentru tot filmul, care nu e chiar așa ritmic precum începutul. Mi-aș fi dorit să o văd mai mult pe domnița Bond, dar în schimb M este în femeia pe care se fixează centrul atenției, care, deși e vizibil îmbătrânită, nu aduce cu spion șef, ci mai degrabă cu bunica, blândă și înțeleaptă. Un singur lucru mai spun, hai, două: 1. Javier Bardem interpretează un rol enervant, dar enervant de bun și 2. Coloana sonoră e superbă.

Deși mi-ar fi plăcut mai multă acțiune (nici acțiune “dailaltă” nu prea e), filmul merită văzut la cinema, fix vineri seara, cum îmi place mie să spun, film ușor de vineri seara.

Acest articol are 2 comentarii

  1. ana

    Heii, marfa! Cred ca merg si eu in seara asta sa il vad.
    Cum arata sala VIP din Grand Cinema Digiplex? Se merita sa platesc biletul?

    1. Ionut Bunescu

      Nu am fost la VIP la Grand Cinema Digiplex, deci nu mă pot pronunța 🙂

Lasă un răspuns