63 Flares 63 Flares ×

Ne-am întâlnit prima oară pe 31 august 2011, dar pentru că am sărutat-o după miezul nopții, a rămas stabilit că 1 septembrie e ziua noastră. Damn, am atât de multe de spus, dar chiar nu vreau să o lungesc, așa că voi încerca să povestesc cât mai scriptic.

De vreo doi ani mă tot gândeam cum să o cer, mai ales că tot puneam pe blog cereri în căsătorie mișto, deci trebuia să fac ceva cel puțin la fel de fain, așa că după multe planuri/idei scrise mental și tăiate la fel, am ajuns la varianta finală: o cer de ziua ei, dar cumva astfel încât să nu pară nimic previzibil și, spre bucuria mea, mi-a ieșit!

Încă din ianuarie am început să vorbesc familiile noastre, cu câțiva prieteni apropiați + artiști preferați ai Dianei, să mă ajute cu un clip video scurt în care să o ureze pe Diana, regula fiind una simplă: să înceapă cu “La mulți ani, Diana!”. Voiam să pun toate urările cap la cap, iar mai apoi, un șir lung de “La mulți ani, Diana!”, doar că la montaj nu ieșea prea bine, prin urmare am compresat șirul cât să iasă perfect. Ah, nimeni din clip nu a știut că urarea se va transforma într-o cerere în căsătorie… cel puțin inițial, că apoi au aflat câțiva prieteni, voit sau nu :)) Important e că nu știa nicio fată, implicit nici Diana :D

Planul era cam așa: când scoate ea fetele la un suc de ziua ei, aranjez să pot proiecta clipul cu urările și apoi, șupizăăă, să o cer! Planul mai includea și să filmeze cineva, două-trei persoane, reacția Dianei, dar… poate doar cei care au trecut prin asta mă vor înțelege: la ce emoții aveam, am uitat complet să rog oamenii să filmeze, așa că, pentru cei care se întrebau când apare și filmarea cu reacția Dianei, răspunsul este: niciodată, oricum acum gândesc că e mai bine că n-a filmat nimeni o Diană plânsă, cu machiajul curs și un Ionuț tremurând și înghițindu-și cuvintele. Astfel emoția și bucuria momentului  nu au rămas în format .avi sau .mov, ci doar în mințile noastre, ceea ce ne păstrează mult mai frumos momentul, uman și doar pentru noi. Cu restul prietenilor, din clip și nu numai, am împărtășit video-urarea-cererea.

Mulțumesc frumos tuturor celor care m-au ajutat cu urările video, Cosmin Mitu pentru editare și procesare, prietenilor, amicilor, oamenilor de pe net care s-au bucurat alături de noi!

Nunta nu va fi în următorul an, asta pentru cei care consideră că trebuie să aibă loc relativ repede după logodnă. Mai durează puțin, dar vă anunțăm când trebuie să vă luați teniși noi pentru a rupe ringul de dans :D

Cererea a sunat cam așa: Diana, te iubesc… pix cu Diana B ai, domeniu diana.bunescu.ro ai, dar ar mai fi ceva: “Vrei să fii soția mea?”

Formulările “Vrei să fii soția mea?” + “Diana, te iubesc!” au fost compuse din cuvinte pe care le-am rostit în urarea de la început, asta în cazul în care nu a înțeles toată lumea partea de la final cu derulatul pe repede înainte între cuvinte.

Pe scurt, așa:

Pe lung, cam așa:


Dă un like și-un share, mon cher!

No Responses to “A zis DA! (povestea)”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Ay, ay, ay, qué cuadros hermosos! - bunescu.ro, un blog de Ionut Bunescu - […] foto „Hombre de Hombre” de care vă povesteam zilele trecute. Dacă iubita mea, pardon, logodnica, a râs cu lacrimi,…
  2. Wedding season is coming! - bunescu.ro, un blog de Ionut Bunescu - […] se pare incredibil de amuzant să văd de abia acum acest clip, după ce m-am logodit și tocmai am…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *