True Music Futures te duce direct pe scenă la Neversea

În 2018, la cea de-a doua ediție a celui mai tare festival de la mare, Neversea, mi-am tatuat refrenul preferat pe mână, într-una dintre cele mai mișto activări care au avut loc în cadrul festivalului. Acum, Ballantine’s face o altă treabă super mișto, lansând True Music Futures, programul de mentorat prin care susține și promovează noul val de artiști din muzica electronică, oferindu-le șansa de a urca pe scenă la festivalul Neversea 2019.

 

 

Am fost și eu DJ niște ani, m-am lăsat între timp, mai cochetez doar cu partea de MC pe la evenimente corporate, dar dacă aș mai fi fost DJ, m-aș fi înscris garantat în competiție, numai gândul că aș putea mixa la Neversea mi-ar fi dat lumea peste cap.

Acest articol nu face parte dintr-o campanie plătită sau ceva, dar e prea tare și-mi place prea mult ca să nu promovez concursul, mai ales că e și despre Neversea, iar cum #bunestii nu merg decât la două festivaluri mari, Neversea și Untold, this is it!

Vă las mai jos detaliile competiției, chiar mi-ar plăcea să văd pe cineva cunoscut pe scena de la Neversea (cc Arisen):

 

Ballantine’s lansează True Music Futures, programul de mentorat prin care susține și promovează noul val de artiști din muzica electronică, oferindu-le șansa de a urca pe scenă la festivalul Neversea 2019. Dacă mixezi sau produci muzică electronică, înscrie-te pe platforma  www.ballantines.com/ro-ro/true-music-futures și învață de la mentorii noștri cum să îți crești muzica și cum să crești împreună cu ea.

 

Ce e Ballantine’s True Music Futures?

Parte din inițiativa globală True Music de a susține artiștii care fac muzică născută din pasiune, nu din compromis, Ballantine’s își lansează primul său program local de mentorat în muzică electronică. Dacă te numeri printre pasionații acestui gen, Ballantine’s creează noi oportunități de dezvoltare și know-how relevant pentru muzica ta. Înainte de înscriere, îți poți exersezi skillurile în DjSuperStore, între 1 și 12 aprilie, prin programare la 0754 546 666. Nu uita, True Music Futures te  învață cum să îți fructifici pasiunea pentru șansa de a urca pe scenă la Neversea! Urmărește manifesto-ul Ballantine’s True Music Futures aici:

 

 

Cine sunt mentorii True Music Futures?

GOLAN pregătesc prima sesiune de mentorat pe mixare & producție la noul lor studio, iar timp de 3 zile, te vor ajuta să îți găsești drumul în muzica electronică. Încă de la inceput, GOLAN și-a cultivat un sound unic și ușor de recunoscut, fiecare dintre membrii trupei având un background muzical diferit. Prin mixarea unei game vaste de instrumente live și înregistrate în studio, ei se diferențiază pe scena muzicală locală și internațională, bucurându-se de una dintre cele mai rapide ascensiuni pe scena din România.

DJSUPERSTORE găzduiește a doua sesiune de mentorat Ballantine’s True Music Futures. Mentorii sunt Robert Graur, fondator DjSuperStore și unul dintre cei mai cunoscuți oameni din industrie, și BOg, DJ, producător, ownerul label-ului ATLANT și unul dintre cei mai influenți artiști din noul val de DJi locali. Ei vor vorbi despre tendințe în industria muzicii electronice, de la mixing și performance la producție muzicală și colaborări cu festivaluri, urmate de o poveste de succes cu rezonanță internațională.

SEBASTIAN FERENȚ, Head of Musical Council Neversea, va susține a treia sesiune de mentorat despre gig opportunities. Cum Ballantine’s True Music Futures e despre muzică și pasiune, el va adresa nevoia autentică de a fi relevant pe plaja de muzică electronică locală, cum să faci față provocărilor din industrie, să îți găsești drumul tău și să rămâi pe el oriunde te-ai duce. În plus, ai șansa de a fi selectat să pui muzică la Neversea, unde Ballantine’s este pentru al doilea an consecutiv partener principal pe partea de spirtoase.

 

Cum te înscrii?

Dacă vrei să faci parte din noul val de artiști de muzică electronică, te așteptăm pe www.ballantines.com/ro-ro/true-music-futures. Înscrie portofoliul tău muzical și un scurt video despre pasiunea ta pentru universul muzicii electronice până pe 22 aprilie, convinge-i pe baieții de la GOLAN că locul tău este în Ballantine’s True Music Futures și poți urca pe scenă la Neversea!

Lasă un răspuns